Material susținut de OMV Petrom prin programul România Eficientă

VIDEO Grădinița de stat din Ovidiu, județul Constanța, care nu avea fundație și unde ploua în clase, primește acum zilnic 300 de copii și are aproape zero cheltuieli la energie, după reabilitarea prin programul „România Eficientă”. Directoarea Mirela Sîrbu: Economiile făcute merg la cabinetul pentru elevii cu nevoi speciale

7.641 de vizualizări
Mirela Sîrbu / Foto: România Eficientă/ OMV Petrom
Grădinița din Ovidiu, județul Constanța, a fost reabilitată și extinsă într-un proiect unic, de 1,5 milioane de euro, derulat prin „România Eficientă”, program susținut de OMV Petrom. Aceasta a devenit un exemplu de clădire cu consum aproape zero de energie (nZEB), în care condițiile de studiu și dezvoltare pentru copii sunt adaptate cerințelor educaționale moderne, potrivit conducerii instituției de învățământ.

Mirela Sîrbu, directoarea Grădiniței Zig-Zag, a explicat pentru Edupedu.ro care au fost provocările și beneficiile acestui proiect, pornind de la starea inițială a clădirii și ajungând la transformările care au făcut posibilă integrarea standardelor sustenabile.

  • Grădinița Zig-Zag este cea de-a treia unitate de învățământ din țară reabilitată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB) prin România Eficientă. Prima unitate renovată a fost clădirea C10 a Liceului Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022, urmată de Școala Gimnazială “Liliești” din orașul Băicoi, în anul 2023.
O nouă șansă pentru grădinița din Ovidiu

Transformarea grădiniței a venit ca urmare a unui context favorabil. Mirela Sîrbu povestește cum proiectul a fost inițial gândit pentru liceul din Ovidiu, dar a fost redirecționat către grădiniță din cauza unei suprapuneri de finanțare.

„Echipa «România Eficientă» s-a orientat inițial către liceul din Ovidiu. Însă acolo era deja un proiect european aprobat, iar legislația nu permite implementarea a două proiecte în aceeași unitate. Primăria s-a gândit atunci la grădinița noastră. Am încercat, de-a lungul anilor, să reabilităm această clădire prin diverse proiecte, dar nu am reușit din cauza lipsei de fonduri. Așa că, atunci când au venit cei de la «România Eficientă», am fost extrem de bucuroși”.

„Au venit, au analizat locația și au spus: «Da, putem face acest proiect aici!». Nu doar că au reabilitat clădirea, dar au refăcut complet și o fostă centrală dezafectată, conectând-o la clădirea principală printr-un culoar”, a declarat Mirela Sîrbu pentru Edupedu.ro. Noua configurație a permis extinderea grădiniței cu trei săli de clasă suplimentare.

Starea inițială a clădirii: „Pereții aveau infiltrații, iar clădirea stătea direct pe pământ”

Clădirea grădiniței, construită acum peste 60 de ani, a fost inițial destinată birourilor, fiind ulterior transformată în grădiniță fără intervenții structurale semnificative. Problemele de infrastructură au devenit evidente odată cu timpul, iar echipa „România Eficientă” a descoperit deficiențe grave care au necesitat soluții complexe.

„Cei de la «România Eficientă» au descoperit că nu avea o fundație corespunzătoare, stând practic direct pe pământ. Pereții aveau infiltrații, iar pardoseala era deteriorată. Aerul era irespirabil vara din cauza mucegaiului. Chiar dacă aveam termopane, acestea nu izolau eficient. Am pus calorifere suplimentare, dar tot nu reușeam să încălzim corespunzător sălile”, explică Mirela Sîrbu.

Lipsa documentației despre clădire a îngreunat procesul, dar echipa de reabilitare a reușit să implementeze toate cerințele pentru ca grădinița să fie consolidată și adusă la standarde moderne: „După reabilitare, avem panouri fotovoltaice, încălzire în pardoseală și filtre de aer. Costurile de întreținere sunt aproape zero. Singura cheltuială rămâne cea pentru apă”.

Grădinița din Ovidiu, Constanța / Foto: România Eficientă
Provocările relocării copiilor și prioritățile manageriale

Proiectul a presupus și provocări logistice, având în vedere că lucrările au durat peste un an. Toate grupele de copii au trebuit relocate temporar. Mirela Sîrbu explică pentru Edupedu.ro:

  • „Sala de consiliu a primăriei, care este foarte spațioasă, a fost pusă la dispoziție pentru două grupe. În primul an de lucrări, am relocat toate cele patru grupe acolo. A fost foarte greu, pentru că spațiul nu era specific pentru vârsta copiilor. În anul școlar următor, două grupe au rămas în primărie, iar celelalte două au fost mutate în Centrul Cultural”.

În ciuda acestor dificultăți, directoarea a fost clară în prioritățile sale, spune aceasta: bunăstarea cadrelor didactice și a copiilor. „Din punctul meu de vedere, prioritatea numărul unu este confortul și bunăstarea cadrelor didactice și a copiilor. Dacă un cadru didactic vine bine dispus la muncă, eficiența actului educațional crește considerabil. Iar dacă și copilul vine într-un spațiu care să-l invite să descopere lucruri noi, achizițiile sale vor fi mai eficiente.”

Pentru a face loc copiilor, Mirela Sîrbu a renunțat la propriul birou, iar spațiile administrative au fost reorganizate. „Am renunțat la biroul meu și la orice spațiu administrativ care nu era absolut necesar, pentru a crea locuri pentru copii. Toți copiii din Ovidiu se bucură acum de condiții excelente.”

Economiile vor sprijini activitățile copiilor cu cerințe educaționale speciale

Un alt beneficiu al transformării grădiniței este direcționarea economiilor către activități esențiale pentru educația copiilor. Mirela Sîrbu explică: „Banii rezultați din economiile la facturile de încălzire se vor investi în achiziționarea unor materiale didactice pentru cabinetul de Psiho-Pedagogie, din cadrul grădiniței, pentru a facilita programe și activități educative copiilor cu cerințe educaționale speciale”.

Grădinița nZEB: un exemplu de sustenabilitate și educație modernă

Grădinița găzduiește acum 300 de copii, inclusiv pe cei relocați dintr-o altă unitate care urmează să fie reabilitată. Noua clădire dispune de mobilier modern, instalații de ventilație și încălzire de ultimă generație, fiind complet adaptată standardelor nZEB. Mirela Sîrbu subliniază că schimbările au fost remarcate inclusiv de autorități.

„Chiar ieri au venit cei de la ITM [Inspectoratul Teritorial de Muncă] și au fost foarte impresionați. Ne-au întrebat dacă suntem o grădiniță privată. Le-am explicat că suntem o grădiniță de stat, reabilitată prin programul «România Eficientă». Au fost foarte surprinși”, a mai spus directoarea în interviul pentru Edupedu.ro.

Pentru Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, proiectul de modernizare a fost cel mai ambițios dintre cele trei derulate până în prezent, scriu reprezentanții programului. Aici, lucrările de reabilitare energetică la standard nZEB au fost completate de consolidarea structurii de rezistență a clădirii și de extinderea spațiului cu două noi săli de clasă, amplasate în corpul de clădire al unei foste centrale termice. Investiția totală de aproximativ 1,5 milioane de euro a fost susținută de OMV Petrom, sponsorul programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG).

Componenta de reabilitare energetică și modernizare a inclus termoizolarea acoperișului, a pereților exteriori și a pardoselii, schimbarea integrală a tâmplăriei exterioare și interioare și înlocuirea instalației de încălzire cu un sistem centralizat de climatizare de tip hibrid, cu pompe de căldură, centrală pe gaz și încălzire în pardoseală, pe întreaga suprafață a clădirii. Au fost înlocuite, de asemenea, instalația de producere a apei calde menajere și instalația electrică. Interiorul clădirii, reamenajat integral, a fost dotat cu un sistem de ventilație modern, cu recuperare de căldură, și cu un sistem de iluminat performant, bazat pe corpuri de tip LED.

O mare parte din necesarul energetic al grădiniței va fi asigurat de noile sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, pompe de căldură și panouri fotovoltaice. Astfel, clădirea Grădiniței Zig-Zag a trecut din clasa de eficiență energetică E, în cea mai înaltă clasă energetică, A. Consumul total anual de energie va fi diminuat cu peste 60%, iar nivelul emisiilor de carbon va fi de circa șase ori mai mic, potrivit sursei citate.

Detaliile fiecărei faze din procesul de renovare și modernizare a Grădiniței din Ovidiu pot fi urmărite pe site-ul proiectului.

Citește și:
Facturi aproape de zero pentru Grădinița Zig-Zag din orașul Ovidiu, județul Constanța, după ce clădirea din anii ’50 a fost renovată prin programul România Eficientă cu 1,5 milioane de euro fără nicio cofinanțare / Directoare: Banii economisiți ar putea fi investiți în materiale didactice pentru eficientizarea educației copiilor (P)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consultarea profesorilor schimbă educația. Dezbatere World Vision România – Edupedu.ro / Cinci campanii în sprijinul elevilor, profesorilor, școlilor / Secretarul de stat Sorin Ion: pentru planurile-cadru de liceu va fi consultare publică „în perioada imediat următoare”

96% dintre profesorii chestionați de World Vision România într-un sondaj spun că își doresc să fie consultați prin chestionare privind deciziile în educație (75% vor în mare măsură și 21%…
Vezi articolul

Înscrieri deschise în fiecare școală pentru programul de formare prin care au trecut deja 3.300 de cadre didactice. „Profesor și Părinte AZI” are 20 de credite și propune soluții concrete și instrumente utile pentru gestionarea relațiilor școală-familie (P)

Activitatea profesorilor din România presupune, dincolo de lucrul cu elevii, organizarea ședințelor cu părinții, lectorate și un feedback constant despre evoluția acestora. Relaționarea cu părinții însă, necesită o cu totul…
Vezi articolul

Avertisment pentru părinții cu copii la grădinițe private, din partea Agenției care le acreditează: Se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea. Informațiile pe care trebuie să le solicitați pentru siguranța și sănătatea copilului

Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. „Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
Vezi articolul

DOCUMENT Directorul poate cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru elevii cu afecțiuni, pentru una sau mai multe clase sau pentru toată școala, după ce posibilitatea legală a fost introdusă în ROFUIP – Regulamentul de funcționare a școlilor

Ministerul Educației a decis ca directorii să poată cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru unul sau mai mulți elevi, pentru una sau mai multe clase, sau chiar a școlii,…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor, despre prelungirea vacanței de vară până la 16 septembrie: Schimbă regulile în timpul jocului pentru interesele turismului, nu ale educației

Consiliul Național al Elevilor condamnă, „cu fermitate”, intenția Ministerului Educației Naționale de a amâna începerea anului școlar 2019-2020, la presiunea Ministerului Turismului, se arată într-un comunicat de presă. Reprezentanții elevilor…
Vezi articolul