VIDEO Impactul bugetar al aplicării noilor proiecte de legi ale Educației – peste 36 miliarde de lei, din care doar 25% este generat de creșterea salariilor cu 43%, spune Sorin Cîmpeanu: Încă 25% este impactul diversificării de curriculum

6.334 de vizualizări
Foto: gov.ro
Aplicarea noilor legi ale educaţiei, ale căror proiecte au fost puse miercuri în dezbatere publică, ar avea un impact bugetar total de peste 36 de miliarde de lei, a anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu de la Palatul Victoria. Acesta a precizat că proiectele au fost validate de premier și din punct de vedere al impactului bugetar. Acesta a mai spus că salariile vor crește cu 43% pentru cadrele didactice.

Cele două legi ale Educației au fost lansate miercuri în dezbatere publică până în data de 24 august.

„Impactul bugetar este foarte mare. Este vorba de un impact bugetar de peste 5 miliarde de lei pentru legea învăţământului superior şi de peste 31 de miliarde de lei pentru legea învăţământului preuniversitar. Doar 25% reprezintă impact al creşterilor salariale, care vor fi de 43%, restul sunt burse pentru elevi.

Avem o finanţare pentru elevii de învăţâmânt primar de 700 de lei per elev, o finanţare pentru învăţământul gimnazial de 900 de lei per elev, o finanţare pentru învăţământul liceal, filiere teoretice şi vocaţionale de 1.500 de lei per elev şi, nota bene, încurajarea învăţământului profesional printr-o finanţare pentru fondul de burse per elev de 3.000 de lei pentru liceele profesionale. (…) Pentru studenţi avem creşteri de 50%, de la 201 de lei per student şi lună, până la 300 RON per student şi lună’, a declarat ministrul Educaţiei miercuri, la finalul şedinţei Guvernului.

„Premierul este un susţinător al Educaţiei, al performanţei în Educaţie şi al echităţii în Educaţie. Evident că un premier responsabil se uită la impactul financiar, dar, în momentul în care a înţeles importanţa acestor obiective şi a înţeles că nu este vorba de un impact de 36 de miliarde de lei care să intre în 2023, ci că el va intra gradual în funcţiune până în 2027, a validat total inclusiv în şedinţa de Guvern, pentru că premierul este cel care a propus, într-o modalitate foarte hotărâtă, adoptarea în primă lectură, ce-i drept, a acestor două proiecte de lege”, a declarat Cîmpeanu.

„Ori înţelegem că Educaţia stă la baza tuturor lucrurilor, noi clasa politică, decidenţii, ori, dacă nu, vă dau o veste proastă – toate măsurile care sunt de reformă adevărată în acest sistem, dacă nu beneficiază de un suport financiar corespunzător, sunt degeaba. Este stupid să ne aşteptăm să mergem cu aceeaşi profesori, cu aceeaşi finanţare, cu aceleaşi instituţii şi să avem rezultate diferite pentru copii. Nu se poate chestia asta, deci e nevoie de finanţare’, a argumentat ministrul.       

Cîmpeanu a adăugat că, „din fericire, impactul bugetar va fi treptat”.

„Spre exemplu 25% este impactul salarizării, 25% este impactul diversificării curricumului. Diversificarea curriculumului începe în septembrie 2023, nu are impact până atunci, şi începe cu clasa a IX-a, deci va fi un sfert de impact. (…) Bursele elevilor vor avea impact total încă din ianuarie 2023, spre exemplu. Salarizarea – cel mai probabil că va fi luată în calcul din septembrie 2023. Este vorba de o creştere a costului standard pentru cheltuieli salariale, care este în momentul de faţă 6.386 de lei la 9.000 per elev. Este vorba de o creştere a salariului, care în momentul de faţă în Educaţie este 6.500 de lei brut, la 9.300 de lei brut. Cel mai important este că e vorba de o creştere a costului standard pentru cheltuieli materiale, evaluare şi pregătire profesională’, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Proiectele de lege ale învăţământului preuniversitar şi învăţământului superior au puse puse în consultare publică pe site-ul Ministerului Educaţiei, iar propunerile pot fi transmise până pe 24 august, a mai anunţat Sorin Cîmpeanu. Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro, în intervalul 13 iulie – 24 august.

„Mizăm pe propuneri constructive, în aşa fel încât la finalul perioadei de consultare publică să avem o formă îmbunătăţită a acestor proiecte de lege, pentru ca mai apoi, la începutul lunii septembrie, să poată intra în procedură parlamentară de adoptare. În 27 septembrie 2021 Comisia Europeană a aprobat prima reformă din PNRR – reforma numărul 1 – care înseamnă elaborarea şi adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului ‘România educată’. În acest fel in aceasta toamnă vom putea să avem adoptate după cele două perioade de dezbatere publică şi parlamentara proiectele celor două legi”, a spus Cîmpeanu.

”Ele vor intra în vigoare la 30 de zile după promulgarea de către președintele României. Mai apoi, Ministerul Educației are la dispoziție o perioadă de opt luni, conform acestor proiecte de lege, pentru elaborarea și promovarea legislației subsecvente. Reamintesc faptul că după ultima inventariere este vorba, cel mai probabil, de peste 300, subliniez, 300 de acte normative, ordine de ministru și hotărâri de guvern”. 

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. Cresterea salariilor – propusa cu 43% se va aplica probabil identic cu marirea salariala care se lasa asteptata de multi ani. Asa cum se platesc diferentele. Probabil 2 % in primul si al doilea an , apoi crestem la 3 %, in al doilea an… debutantii de azi probabil vor prinde inainte de pensionare marirea propusa !
    Punerea asta in discutie are scopul de a strica vacanta cadrelor didactice si in mod special a conducerilor scolilor, ma gandesc ca nu ne apucam toti sa trimitem cate un email cu observatii – aproape 300.000 de cadre didactice, plus nenumarati parinti sau elevi ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Până pe 30 noiembrie, educatorii și învățătorii completează datele personale ale copiilor de grădiniță și elevilor în portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare

În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii și învățătorii completează datele personale ale preșcolarului/elevului în portofoliul educațional în format fizic sau digital, obligatoriu din anul școlar…
Vezi articolul

Fundației Regală Margareta anunță că a strâns 180.000 de euro la Concertul Regal Caritabil pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate / Selecția Tinere Talente 2024 va începe în noiembrie

Fonduri de 180.000 de euro, pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate, s-au strâns cu ocazia celei de-a 14-a ediții a Concertului Regal Caritabil, ce a avut loc…
Vezi articolul

Înscrierea la orele Centrului de Excelență din București e gratuită pentru elevii de gimnaziu și liceu, dosarele se depun la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Orele au loc sâmbăta, la două săptămâni. Directorul instituției spune că este nevoie de mai mulți profesori pe anumite discipline

Elevii de gimnaziu și liceu care vor să se pregătească suplimentar la matematică, chimie, fizică, română, geografie și informatică în cadrul Centrului de Excelență din București se pot înscrie gratuit…
Vezi articolul

UMF „Iuliu Hațieganu”, partener în proiectul european NeurotechRI, dedicat cercetării și inovării în domeniul neuroștiințelor. Universitatea va implementa un program de formare pentru licență, masterat și doctorat

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în calitate de membru fondator al Consorțiului Universităților Europene NeurotechEU, va coordona pachetul de lucru Open Science, Education and Innovation din cadrul…
Vezi articolul