VIDEO Ministrul Sănătății: Vom folosi teste antigen, rapide, în școli

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Vom folosi teste antigen, rapide, în școli, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la TVR. Acesta a spus că față de acest moment, acum 6 luni, când s-au redeschis școlile, în luna septembrie 2020, nu aveam teste rapide îmbunătățite și recunoscute oficial ca instrument de testare și nici vaccinare – două elemente care, în opinia sa, au contat în luarea deciziei de deschidere a școlilor pe 8 februarie după câteva scenarii.

Decizia este condiționată de cifrele pe care le vedem în fiecare zi și de evoluția lor. Există riscuri legate de deschiderea școlilor și în general de orice măsură de relaxare.

Există măsuri pe care le luăm și există sigur un calcul al riscurilor care merită asumate. Mai întâi de toate, noi credem că acesta este un risc care merită asumat. Sigur, în condițiile în care numărul cazurilor va rămâne unde este sau va scădea sau va crește foarte puțin.

Măsurile pe care le luăm sunt unele legate de testare și, peste weekend, colegii mei de la Ministerul Sănătății vor lucra la un plan în legătură cu asta.

Apoi există măsuri de vaccinare a personalului care lucrează în instituțiile de învățământ și apoi, sigur, sunt toate măsurile de distanțare care deja erau prezente în majoritatea școlilor. Va trebui să fim și mai atenți acum ca măsurile acestea să fie respectate.

Dacă avem cazuri, vom încerca mai întâi să le descoperim din timp și atunci, cum spuneam, pregătim măsuri de testare. Testele antigen au evoluat în ultimele luni, apropo de lucrurile care s-au schimbat, cel puțin pentru pacienții simptomatici lucrurile sunt cât se poate de clare: aceste teste sunt la fel de exacte sau aproape la fel de exacte ca cele RT-PCR. Deci putem să le folosim și le vom folosi în școli„, a spus Voiculescu.

Impactul sărbătorilor în cifrele de infectare a fost minim

Ministrul a vorbit despre un risc „gestionabil” și despre faptul că dacă acest risc a devenit gestionabil ne putem ocupa acum de „minusul din viața copiilor și a familiilor”.

Nu cred că are nimeni nicio îndoială apropo de minusul în viața copiilor și nu numai a copiilor, ci a întregii familii. Deci acolo, ăsta este un argument cât se poate de clar, care ține mai puțin de sănătate, dar nu cred că are nimeni îndoieli în legătură cu asta.

Dacă m-ați fi întrebat în legătură cu toate chestiunile menționate de dumneavoastră acum două săptămâni, v-aș fi spus în niciun caz. V-aș fi spus că trebuie să ținem cont că de sărbători, că nu toată lumea a respectat regulile de distanțare socială și că trebuie să vedem impactul sărbătorilor. Impactul sărbătorilor a fost minim, din ce vedem. Și, repet, din ce vedem la nivel de testare, testare pozitivă dar și din ce vedem în cifrele alea care nu prea mint și anume cazurile la ATI și cele din spital, deci nu am văzut un impact extrem de negativ, de fapt aproape că nu am văzut un impact negativ deloc al sărbătorilor. Și atunci avem motive să credem că lucrurile ar putea fi ținute în frâu. Dacă lucrurile pot fi ținute în frâu înseamnă că putem să ne gândim și la acel mare minus în viața oamenilor„, a mai declarat Voiculescu.

https://www.facebook.com/tvromania9/videos/1667552513444664

Foto: gov.ro


6 comments
  1. La cât se testează, nici nu mă mir că nr infecții scade. Cifrele sunt neconcludente. Cei mai mulți bolnavi se tratează acasă de frica spitalelor. O să vedeți creșteri odată cu deschiderea școlilor. Dar sigur nu vor conta, pt ca viața oamenilor nu are valoare. Toți o apă și un pământ.

  2. Din păcate, chiar OMS (WHO) a recunoscut ineficienta pseudo-testului PCR. Care, de fapt, nu prea e TEST. Discutia e veche, vedeti exact cum functioneaza si ce marja de eroare are, cum depinde „detectia” de numarul de cicluri samd. Verificați însă ultima recomandare a OMS, e edificatoare.

    1. Aveti si argumente? Dovezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale. Sorin Decă, Ministerul Educației: Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală

În noiembrie, Ministerul Educației va lansa investiția 8 din Componenta 15, din PNRR, adică formarea a 100.000 de cadre didactice pentru pedagogie digitală, anunță secretarul general adjunct al Ministerului Educației,…
Vezi articolul

Copilul nu a luat nota dorită la Evaluarea Națională. Consilierul școlar Mirela Barbu: Dacă rezultatul nu este pe măsură, să-l privească ca pe o resursă de viață, așa cum ne facem un bagaj pentru a pleca într-o vacanță / Alegerea facultății nu este totuși condiționată de specializarea de la liceu

Mirela Barbu, consilier școlar la Școala Gimnazială “Traian” din Craiova, a explicat cum ar trebui să gestioneze părinții situația în care copilul nu obține nota dorita la Evaluarea Națională 2025.…
Vezi articolul