VIDEO Niciun caz de elev infectat sau cu simptome, în primele trei zile de școală cu prezență fizică, anunță ministrul Educației

4.679 de vizualizări
Foto: Captura ME
În cele trei zile de la deschiderea școlilor cu prezență fizică nu a fost înregistrat niciun caz de elev infectat sau cu simptome, a anunțat ministrul Educației într-o declarație după ce a primit doza de rapel la Spitalul Militar Central.

„Suntem în legătură permanentă cu inspectoratele școlare județene, deci în legătură directă cu toate școlile. Până acum nu au apărut nici măcar cazuri în care elevii să fi prezentat simptome, deci cu atât mai puțin cazuri confirmate care să genereze suspendarea activității cu prezență fizică în clasa respectivă”, a declarat Cîmpeanu.

Peste 2,1 milioane de elevi au revenit fizic la școală pe 8 februarie, școlile fiind redeschise după 3 luni de suspendare a cursurilor.

Ministrul Educației a mai anunțat că evaluarea situației epidemiologice din fiecare localitate va fi făcută săptămânal.

„Aceste evaluări vor fi făcute săptămână, raportările din ziua de vineri vor fi luate ca referință pentru rata de infectare, pentru a știi cum se derulează lucrurile în continuare. Deci evaluările sunt făcute cu cadențe săptămânală, excepție fiind localitățile care intră în carantină, caz în care evaluarea nu mai este săptămânală și școala intră, din păcate, în carantină odată cu întreaga localitate, ceea ce cred eu că este firesc”, a spus Cîmpeanu.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Captura ME


9 comments
  1. Vreau si eu sa stiu cine trebuie sa stea cu elevul le izolare?Este document legal ca trebuie sa stea cadru didactic?

  2. Nu se testează! Sunt copii bolnavi deja care stau acasă iar unii sigur sunt asimptomatici. Nici măști nu se dau în școli. Mi e silă de minciuni!! Sa trăiască partidu…. Parca suntem pe vremea sinistrului.

  3. Si eu pot sa spun ca in scoala sunt copii cu simptome! Unii trec pur si simplu pe online, fara testare fara tam-tam! Bullshit! Om vedea de la cate cazuri in sus va raporta si ministru pe primul..parca copiii astia ar fi extraterestri, nu au contact cu nimeni si nici virusul nu-i atinge…Auzi, 100%!!! Ca pe vremuri…parca alea 3000 cazuri zilnice lovesc doar in astia de la 60+ de au terminat cu copiii de scoala!!!

  4. Campeanule, e bine, dar e cam prematur sa faci propaganda. Azi am fost intr-o scoala. Liniste de mormant. Nu tu tipete, nu tu rasete. Cei mici aveau toti masca si profii aratau speriati.

    Sper ca tremura chilotii pe tine stiind ca cifrele oficiale sunt cam cu 20% mai mici decat ar trebui sa fie, stiind ca se fac prea putine teste, stiind ca pepsiglasul a ramas la locul lui si nu ai gasit o solutie decenta de distantare, stiind ca ai reinventat prost sistemul hibrid (profu acasa, copii in clasa, cu sau fara supraveghere), stiind ca nu se fac atatea anchete epidemiologice cate ar trebui sa se faca, stiind ca unii isi fac teste singuri fara sa raporteze cuiva daca sunt pozitivi.

  5. Conform site-ului https://datelazi.ro cazuri per categorie de vârstă, în timp:

    8 feb: 40 la grupa de varsta 0-9 ani; 50 la grupa de varsta 10-19 ani
    9 feb: 75 la grupa de varsta 0-9 ani; 113 la grupa de varsta 10-19 ani
    10 feb: 78 la grupa de varsta 0-9 ani; 149 la grupa de varsta 10-19 ani

    Oare chiar nici unul dintre acesti copii nu frecventeaza o gradinita sau o scoala?

  6. Domnule, ai probleme. Numai în școala mea sunt în prezent 6 cazuri de copii din ciclul gimnazial care stau bolnavi acasă, și pe care familiile refuză să-i testeze. Uneori chiar directorii le recomandă părinților să nu-i testeze oficial, ca să nu fie obligați să treacă în online. E crimă cu premeditare pe față.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății, apel către părinți: Dacă aveți copilul cu orice fel de simptom, țineți-l acasă, nu-l trimiteți la școală, poate să-i facă rău lui și poate să le facă rău și altor oameni, nu numai copiilor ci și celor de acasă

„Testarea în școli va fi literă de lege” și măsurile din septembrie trebuie menținute în școli, iar părinții să nu își lase copiii cu simptome să vină la școală, au…
Vezi articolul

Cursurile de prim-ajutor, obligatorii în formarea continuă a profesorilor și personalului didactic din școli și grădinițe, prin Legea educației, completate de „noțiuni” de prim-ajutor printr-un proiect de ordin al Ministerului Sănătății

Personalul didactic al unităților de învățământ va fi instruit cu noțiuni de prim-ajutor, în cadrul unor cursuri de specialitate, propune Ministerul Sănătății în proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor de…
Vezi articolul

Dezbaterea Educația digitală asimptomatică, organizată de Edupedu.ro – World Vision România

Care este eficiența educației digitale și a testărilor standardizate? Dragoș Iliescu, “creator” de subiecte pentru testări internaționale OECD, discută marți, LIVE de la 17:20, despre viitorul școlii digitale

Ce înseamnă învățământul digital și în ce formă s-ar putea regăsi el în anul școlar următor, alături de școala clasică, pentru a avea eficiență în învățare? Există evaluări școlare digitale…
Vezi articolul