Premierul Ilie Bolojan a spus că sistemul de învățământ este „rupt de realitatea economică” și că universitățile au pus accent pe număr mare de absolvenți, nu pe calitatea lor. În plus „universităţile ţin cont de profesorii care sunt acolo, de ceea ce sună bine pentru noile generaţii, şi mult mai puţin de ce se întâmplă cu absolvenţii universităţilor, după ce ei ar trebui să intre în realitatea economică”, a mai spus Ilie Bolojan într-un interviu pentru Apropo TV .
Premierul Ilie Bolojan a spus că „universitățile au mers pe ideea să avem un număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii pe care îi primim de la bugetul de stat nu ţine de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora. Şi atunci s-a mers pe cantitate, nu pe calitate. A fost o involuție în ultimii ani”.
Bolojan a dat ca exemplu concret Medicina, unde anual sunt 4.000 – 5.500 de absolvenți, dar sistemul de sănătate din România nu poate absorbi mai mult de 1.000 – 1.500 de oameni pe an pe piața muncii.
Premierul a mai spus e nevoie de politici publice pentru ca absolvenții să se adapteze pe piața muncii.
„Oamenii termină o facultate, îşi setează nişte aşteptări în viaţă, iar domeniul pe care l-au absolvit nu are acoperire în economia reală. Se reprofilează. Asta e o problemă pe care trebuie să o susținem (sic!). Să facem politici publice pe componenta de preuniversitar și universitar.
Dacă nu facem aceste politici, în afară de resurse importante care se irosesc (statul finanțează învățământul într-o proporție foarte mare), aceste resurse trebuie redirecționate cât de cât către zone care au adresabilitate, pentru că asta înseamnă eficienta folosirii banilor și înseamnă eliminarea unor frustrări sociale. Oameni care au terminat într-un domeniu, dacă nu-și găsesc un loc de muncă, n-am făcut nimic„.
Redăm declarația integrală a premierului Bolojan pe acest subiect
Premierul Ilie Bolojan: “Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. De multe ori, universităţile noastre, profilele acestora, specializările, ţin cont de profesorii care sunt acolo, ţin cont de ceea ce sună bine pentru noile generaţii, şi mult mai puţin de ce se întâmplă cu absolvenţii universităţilor, după ce ei ar trebui să intre în realitatea din viaţă, în realitatea economică.
Nu există o trasabilitate şi universităţile, în general, nu urmăresc ce se întâmplă cu alumnii lor, după 5 ani de zile: ce-au făcut, câţi lucrează în domeniul pe care l-au absolvit, care este parcursul lor profesional?
Niciodată sistemul nu poate urmări 100% ce se întâmplă în economie. dar poate vedea niște lucruri. În Medicină într-un an de zile avem între 4.000 – 5.500 de absolvenți, apoi dintre aceștia avem 3.500 şi 4.000 de oameni care intră în Rezidenţiat în fiecare an, dar sistemul de sănătate din România nu poate absorbi mai mult de 1.000 – 1.500 de oameni într-un an de zile. A pregăti de trei ori mai mult decât poate absorbi piaţa înseamnă că lucrurile nu sunt în regulă, că nu există o adaptare a Învăţământului la această realitate.
Asta a fost și în domeniul Dreptului și în alte specializări. Oamenii termină o facultate, îşi setează nişte aşteptări în viaţă, iar domeniul pe care l-au absolvit nu are acoperire în economia reală. Se reprofilează. Asta e o problemă pe care trebuie să o susținem (sic!). Să facem politici publice pe componenta de preuniversitar și universitar.
Dacă nu facem aceste politici, în afară de resurse importante care se irosesc (statul finanțează învățământul într-o proporție foarte mare), aceste resurse trebuie redirecționate cât de cât către zone care au adresabilitate, pentru că asta înseamnă eficienta folosirii banilor și înseamnă eliminarea unor frustrări sociale.
Oameni care au terminat într-un domeniu, dacă nu-și găsesc un loc de muncă, n-am făcut nimic.
O altă problemă ține de calitate. Ne place sau nu, a fost o involuție în acești ani. Pentru că universităţile, de exemplu, au mers pe ideea să avem un număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii pe care îi primim de la bugetul de stat nu ţin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora. Şi atunci s-a mers pe cantitate, nu pe calitate. Vedem când sunt angajări care sunt percepțiile angajatorilor vizavi de nivelul real de pregătire. Sunt probleme foarte serioase pe tema asta.
Dacă nu vom pune accent pe componente care înseamnă meserii… azi avem o criză mare de meseriași, instalatori, meserii pentru care nu mai găsești adresabilitate în piață, sudori – trebuie să schimbăm magistrale de termoficare, trebuie să lucrăm în zona de rețele”.
Interviul integral acordat de premierul Ilie Bolojan:
Ș.L.
Redacția
Mihai Peticilă
11 comments
Acest pasaj al PM IB ar trebui să dea de gândit la modul cel mai serios întrucât are mare legătură cu realitatea: „Premierul Ilie Bolojan: “Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. De multe ori, universităţile noastre, profilele acestora, specializările, ţin cont de profesorii care sunt acolo, ţin cont de ceea ce sună bine pentru noile generaţii, şi mult mai puţin de ce se întâmplă cu absolvenţii universităţilor, după ce ei ar trebui să intre în realitatea din viaţă, în realitatea economică.”
Pornind de aici, luați în seamă câteva aspecte:
1. ARACIS „locuiește” în curtea unei universități de stat (cu legătură directă cu sala senatului univ. respective, după cum se pare….!)
2. Direcțiile prioritare de dezvoltare ale învățământului românesc – corelate obligatoriu cu piața muncii și evoluțiile spațiului economic UE – sunt stabilite arbitrar, după cum se vede, pe criterii menționate și de PM.
3. Nu există studii statistice serioase privind inserția absolvenților pe cel puțin trei direcții semnificative: în domeniul studiilor , în domenii apropiate/conexe, în orice domeniu.
4. Dinamica adaptării sistemului de învățământ (universitar , pre) la schimbările ultrarapide ale pieței muncii este mult mai lentă decât ceeea ce este necesar, din cauze multiple: legislație greoaie, profesori nereformați.
5. „Filozofia” calității cum atenționa și prof. N Drăgulănescu este contraproductivă, aberantă (prin centrarea pe cantitate : suprafețe, dotări proceduri etc), în loc să fie centrată pe elemente fundamentale: pe proces educațional, pe evoluția studenților în raport cu cerințele pieței (angajabilitate, ex.).
6. „Standardele” utilizate de ARACIS și surioara ARACIP (care potrivit legii ar fi trebuit să fie deja ARACIIP, dar nu se știe când….) sunt, în realitate doar reguli/cerințe obligatorii care definesc doar un nivel minim al calității egal cu „acreditarea”, aplicabile pe baza unei filozofii a conformității (există/nu există) dar nu reflectă progresul realizat de entitatea evaluată! Spre știință, în alte sisteme educaționale , acreditarea se acordă după o perioadă mult mai lungă, pe baza progresului realizat!
7. Finanțarea univ. se realizează în mod evident pe criterii bine statuate în sistem ! Oare politice ??!! Ghiciți care sunt primele trei univ (de stat care primesc grosul…!) Restul , ce mai rămâne!
8. Sunt multe aspecte de evidențiat dar, pentru a scurta comentariul, premierul are perfectă dreptate și este primul PM care se adresează direct acestui segment esențial al societății. Actualul ministru? Zero!
Scuze pentru „lungimea” comentariului, dar unora dintre noi chair ne pasăde aceste aspecte!
Dacă industria vrea muncitori, să reinventeze ucenicia și să și-i antreneze. Învățământul superior nu este fabrică de muncitori (în orice domeniu). Mai lăsați prostiile despre cum fiecare student trebuie obligatoriu să învețe ce vreți voi și să facă/scoată bani. Viața nu se reduce la doi lei salariu.
Altfel, despre ce aberează cu grație Bolojan – solidaritate, dar nu pentru căței, nu? Să mă scutească. După ce începe el primul să dea exemplu de moralitate și aplicare a principiilor, mai discutăm. Până atunci, să tacă toți diletanții ăștia siniștri.
Stimată „doamnă Alina”, sper din toată inima să NU ACTIVAȚI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR ! Ar fi un dezastru pentru studenții care ar interacționa cu dvs! În special pentru atitudinea nerealistă și agresivitatea afișată față de un semnal realist și pragmatic privind lipsa conexiunii dintre educație și piața muncii! Nici măcar nu a inventat roata cu acest semnal dl PM, întrucât situația unei conexiuni f slabe între cele două sisteme a fost semnalată de peste10 ani în alte societăți mai avansate (sau mai ancorate în realitate- Germania, de exemplu).
„Învățământul superior nu este fabrică de muncitori (în orice domeniu)” – Educația chiar nu este o fabrică, dar, ce să vezi, deocamdată absolventul trebuie să se angajeze undeva, altfel rămâne doar în categoria celor susținuți de ceilalți, inclusiv de dvs! Când vom ajunge (ferească Cel de Sus!) în „Minunata lume nouă” a lui A. Huxley, atunci probabil nu va mai fi nevoie decât de vise frumoase (sau induse!).
Tot PM mai „aberează” și despre faptul că nivelul calității sistemului educațional românesc a scăzut drastic – sau vi se pare că nu are dreptate?! Toată lumea vorbește de calitate a educației/în educație, puțini înțeleg ce înseamnă cu adevărat (citiți „kilometrul” expus de prof. ND mai jos) și mult mai puțini, spre zero, aplică cu adevărat ceea ce înseamnă cu adevărat… !
Cred că este mult mai bine să vedem ce spune „popa” (BM) decât ce face …., deoarece s-ar putea chiar să aibă dreptate !
Premierul a descoperit ceea ce se intampla in Romania de 3 decenii – decuplarea mediului educational de mediul de afaceri!!! Cauza este bine cunoscuta celor implicati: refuzul consecvent si trainic al decidentilor educatiei de-a considera rolul mediului educational ca furnizor de cadre calificate pentru mediul de afaceri, Implicit, deci, de-a tine cont de cerintele si reactiile angajatorilor, absolventilor, educabililor, etc.
Pe aceasta mentalitate a fost construita OUG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei – o ampla colectie de erori conceptuale, ineptii, aberatii, prejudecati, mituri, etc – avand ca scop crearea ARACIS si ARACIP cu misiunea de-a evalua scolile si universitatile, publice si private, in raport cu referentiale specifice proprii denumite STANDARDE. Aceste referentiale au fost stabilite tinand cont exclusiv de cerintele decidentilor din educatie (ascunsi sub sintagma „cerintele societatii”) si deloc de cele ale educabililor (elevi, studenti, absolventi), angajatorilor, creditorilor, comunitatilor, etc. (ansamblul lor – denumit parti interesate/ stakeholders – si al cerintelor lor, nefiind la noi consultat, negociat si consensualizat transparent si credibil, asa cum se procedeaza in statele cu democratii consolidate)…
La noi se considera ca profesorii cunosc mult mai bine, cel mai bine, aceste cerinte, nevoi, asteptati…In plus, la noi, asigurarea calitatii educatiei (explicata ignorantilor de unii promotori prin ridicola pseudo-definitie tautologica „a face CA CAlitatea sa fie sigura”!) inseamna exclusiv evaluari interne si externe cu multe zeci de documente (mai mult sau mai putin autentice intrucat se pot copia integral, la infinit) de prezentat periodic evaluatorilor numiti de ARACIS si ARACIP, pe 3 suporturi (electronic, hartie, CD-ROM!).
Deci, daca la noi nimeni nu face nimic in scoli si universitati pentru a creste in mod EFECTIV si EFICIENT calitatea proceselor, produselor si serviciilor educationale, este explicabila INVOLUTIA cvasi-totalitatii indicatorilor educatiei noastre preuniversitare si universitare mai ales in ultimii 20 de ani, de cand functioneaza ARACIS si ARACIP… Discrepantele fata de cerintele si indicatorii utilizati in topurile internationale sunt percepute doar de cei initiati.. De fapt, desi autorii OUG 75-2005 au declarat sententios si pretentios ca modelul romanesc de asigurare a calitatii educatiei ar fi „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” (inca o aberatie dogmatica !!!) prin care s-ar produce/ genera/ asigura CALITATEA mult dorita, rolul real al ARACIS si ARACIP este de-a acorda acreditari scolilor si universitatilor care satisfac (pe hartie) celebrele lor „standarde”, aceste acreditari justificand oficial nu numai finantarea bugetara a unitatilor evaluate ci si scutirea unora de la impozitele general aplicabile…
De mentionat ca in 2023, au fost promulgate noile legi ale invatamantului L198/2023 si L199/2023 prin care legea de aprobare a OUG 75-2005 a fost in fine abrogata (ca urmare a multiplelor critici adresate nu numai de subsemnatul ci si de alti cercetatori din strainatate si Romania) … Dar, surpriza, in textele noilor legi pot fi regasite – in noi numerotari de articole si capitole – mai toate dispozitiile si definitiile aberante din OUG 75-2005 preluate prin copy-paste !!!… Smecherie juridica sadea, cunoscuta si tolerata de Presedintele-profesor, de comisiile de specialitate din Legislativ si de Executiv!!!… Deci SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI va continua la noi, indiferent de totala sa ineficienta si credibilitate, doar pentru a justifica facilitatile financiare decurgand din acreditari…
Pentru cei care au efectuat serviciul militar inainte de 1989, aceasta situatie aminteste de celebrul articol 1 din Regulamentul militar nr.1: „Ordinul sefului este lege pentru subordonat. El se executa intocmai si la timp, fara comentarii.”…
Cine este interesat de detaliile acestei incredible situatii poate consulta contributiile mele pe acest subiect publicate in ultimul deceniu pe contributors.ro, academica.edu, resarchgate.net…
Mai sper ca cineva LUCID si ONEST sa initieze – in consens cu practicile altor state, doar avem acum ca presedinte al ENQA – European Network for Quality Assurance – un fost vicepresedinte al ARACIS !! – reala asigurare a calitatii educatiei prin care
– sa se tina cont de cerintele, nevoile si asteptarile tuturor partilor interesate,
– sa se actioneze continuu in scoli si universitati – in mod constient, competent si responsabil – pentru a satisface aceste cerinte,
– sa se evalueze credibil si impartial rezultatele fiecarei unitati de catre auditori profesionisti impartiali si experimentati, inclusiv pe baza cerintelor standardelor internationale privind obtinerea cu succes a CALITATII proceselor/ produselor/ serviciilor – prin Managementul calitatii, inexistent in scolile si universitatile noastre, din pacate)…
Altfel spus, sa puna interesele nationale/ publice inaintea celor de grup si personale (facand astfel abstractie de influentele legii social-economice a comoditatii maxime si cunoscand/ reducand inerentele rezistente la schimbare)…
A bon entendeur salut!
Cine crezi ca iti citeste kilometrul asta de mesaj? In loc sa zici scurt ca ARACIS e o aberatie care ia banii de la facultati pe hartii care, chipurile, sint garantia calitatii! De ce rectorii – ,ai toti niste mediocri sau impostori – nu cer desfiintarea ARACIS? Cum sa dea calificativ pe hartii si contra unor sume enorme? Si, la final, ca e o una din universitatile de taraba aparute dupa 90, ca ciupercile dupa ploaie, sau una cu traditie si valoare, ARACI acorda acelasi calificativ! Rusine impostorilor din ARACIS, care e condus, ca tot ministerul, de gasca de ingineri din Politehnica care a prins radacini de la Abramburica incoace.
Ceva are dreptate premierul ! Totuși, nu numai în România, peste tot, dintr-o grupă de studenți, la o anumită specializare, un procent de 20% sunt cu înclinație pe acel domeniu și investesc serios, alți 50% nu au chemare pe acel domeniu dar se țin de școală, iar alți 30% nu au chemare și nici de școală nu se țin.
La terminarea facultății cei 20% vor lucra pe domeniul ales, apoi o parte din cei 50% vor lucra oarecum adiacent domeniului lui (la aprovizionare, la lansarea și urmărirea producției, în coordonarea mersului producției etc.
Analizând câștigul statului la nivel macro și având în vedere că societatea are nevoie și de anumite ,,munci semitehnice” solicitate de economie, cei din grupa 50% sunt foarte utili. Grupa ultimă de 30% vor face altceva (politică, funcționari, alții se reprofilează.
Dacă facem un bilanț final față de investiția statului într-un student pt a termina licența, adică aprox. 3000 euro, cred că afacerea statului este bună.
Este o nouă sfidare și atac la adresa educației.
Declarații fără scop, fără țintă…
Nimic concret, clar, previzibil…
Să fie bine că sa nu fie rău…Apoi ne vor reaminti și el si călăul său David că…autonomia universitară deci trebuie să începem cu … grădinița.
Scârbă e un cuvânt prea blând pt asemenea ipochimeni.
La cum au diluat preuniversitarul cei din universitar nici cu bonusuri nu vor aduna studenți, nici plătiți, nici cu bursă…cu nimic.
Guvernanții au reușit deja să impună in societate mentalitatea că studiile superioare sunt inutile
Sunt multe universitati(75%) care ar trebui inchise , produc someri cu diplome nu au nici o legatura cu piata fortei de munca ! Trebuie sa se faca un clasament real al universitatilor evaluate de un mediu extern ! Intrarea la universitate sa se faca numai prin concurs nu cu buletinul ,sa mergem pe calitate nu pe cantitate cum este acum ! Nu am auzit de la actualul ministru al educatiei o reforma reala a mediului universitar !
Deci acest antropoid vrea să transforme ceea ce era inițial o instituție de cultură (deja au deviat de la intențiile originale) în ce? În industrie de produs ”cogs in the machine”, executanți (prin muncă fizică sau intelectuală) pentru alții?
Deja au distrus liceele – din școli care aveau scopul de a forma cetățeni informați și cu gândire critică au ajuns centre de agrement pe timpul zilei, să aibă părinții unde-și ține copiii când sunt la muncă sau se distrează fără ei, iar discuțiile interminabile sunt despre cum școala trebuie să îi ”pregătească pentru meserii” (eventual ”meseriile viitorului”).
Asta făceau și comuniștii cu școlile profesionale, diferența fiind că ăia inventaseră industria fără consumatori finali sau supraviețuiau prin comerț cu țările de sub cortina de fier. Ăștia vor să ”producă” meseriași care NU AU unde lucra în România, pentru că nu sunt cerute meseriile alea pe piața muncii. Piața muncii cere doar câteva persoane care știu ceva programare, câțiva medici, ceva personal pentru apărare, șoferi pe salariul minim și cam atât. În rest, în construcții, agricultură, transporturi (locale sau la nivel de delivery) nici salariul minim nu e plătit cinstit (o parte pe hârtie, o parte pe sub masă).
Școala nu are scopul de a crea executanți. Sau dacă asta vreți de la școală, transformați-o în școală profesională și terminați cu discuțiile astea sforăitoare. Ne întoarcem în perioada interbelică, doar cei cu bani își vor mai permite studii superioare, restul, să meargă să-și rupă spatele (evident pe doi lei, că nu merită mai mult, mama lor de proletari).
Auzi, david? Sper că iei notițe!
De acolo trebuia să începi!
Doua observatii:
1. Nu Guvernul este cel care aprobă (SAU NU !) cifra de scolarizare anuala pentru locurile din universitati finantate de stat?? ( si nu stiu daca locurile „cu taxa” nu sunt si ele finantate partial de stat, prin infrastructura, salarii profesori etc) Daca este asa, de ce aprobă Guvernul mai multe locuri decat sunt necesare societatii romanesti, pt atatea domenii de activitate? Vedem in fiecare an ca sunt subventionate din banii publici – deci din banii nostri, ai tuturor! -mii de locuri pt studenti care, in marea lor majoritate, nu vor avea unde sa se angajeze cu specializarile respective pe piata muncii, ca medici, profesori, avocati, psihologi etc.
2. Poate ca ar trebui studiat principiul numit ”numerus clausus” la admiterea in universitati din mai multe tari din Europa, care sunt mai bogate ca noi, dar probabil si mai atente la cheltuirea banilor publici in functie de nevoile cetatenilor lor. Se aplică, totusi, la un sistem diferit, dar, din cate stiu, ia in considerare necesarul de medici, profesori, psihologi …stabilit de statele respective pentru urmatorii ani pe baza unor studii si prognoze.