VIDEO Profesorul poate vedea pe tabla interactivă toți elevii separat și pentru fiecare poate evalua ceea ce face. Își pot descărca ce au lucrat, dar lecția rămâne în aplicație și nu mai e nevoie de stick, spune Marius Mazilu, fondator VBoard / Tablele interactive sunt bazate pe analize ale comportamentului elevilor și al profesorilor în clasă – Adrian Manolescu, Samsung România

Foto: Edupedu.ro

În cadrul conferinței naționale NextEd Teach – Learn | Create | Display, profesorii participanți au putut vedea la lucru o soluție românească nativă pe tablele interactive Samsung. Inovația transformă radical modul în care se face educație digitală au spus Adrian Manolescu, consultant tehnic Samsung Electronics România, și Marius Mazilu, fondatorul VBoard. Cei doi au vorbit despre cum tehnologia construită inteligent și ancorată în nevoile reale din clasă poate crea oportunități pentru fiecare elev – chiar și în cele mai izolate colțuri ale țării.
VIDEO Tablele interactive bazate pe analize comportamentale și aplicația nativă pentru table Samsung, VBoard, în care profesorul poate vedea toți elevii separat și pentru fiecare poate evalua ceea ce face

Samsung Electronics nu s-a limitat la a produce un simplu ecran cu touchscreen, le-a spus profesorilor prezenți Adrian Manolescu. Tablele interactive dezvoltate de companie sunt rezultatul unor studii psihologice avansate realizate în SUA, axate pe comportamentul elevilor și profesorilor în sala de clasă, a precizat specialistul. „Noi nu am făcut doar un produs, o tablă interactivă. Este o tehnologie dezvoltată pe baza unor cercetări plătite cu milioane de euro, analizând comportamente reale în clasă. Obiectivul este să contribuim, prin aceste echipamente, la dezvoltarea educației în România,” a spus Manolescu

Acesta a subliniat și angajamentul pentru suport tehnic direct, adresându-se profesorilor: „Dacă apare o problemă tehnică, sunați direct în call center-ul Samsung. Ne vom ocupa personal de fiecare caz.”

Foto: Edupedu.ro / Adrian Manolescu, consultant tehnic Samsung Electronics România

Platforma VBoard, dezvoltată de echipa condusă de Marius Mazilu, permite predarea colaborativă, în timp real, de oriunde, pe orice dispozitiv – un avantaj major pentru elevii din zone greu accesibile sau în pericol de abandon școlar.

Foto: Edupedu.ro / Marius Mazilu, fondator vBoard

„Avem deja implementări în proiectul School must go on din Timiș, unde mentori lucrează cu elevi vulnerabili, conectați de la distanță prin VBoard. Prin proiectul 5G Connect Danube Delta, conectăm școli din Delta Dunării la internet de mare viteză, pentru ca lecțiile să poată avea loc oriunde,” a explicat Mazilu.

VBoard este o aplicație educațională românească, gândită special pentru sistemul de învățământ autohton, împreună cu profesori, cu funcționalități intuitive și adaptate nevoilor reale ale acestora. Câteva dintre acestea sunt:

„Ca profesor, pot pregăti lecția de acasă, o salvez, vin în clasă, mă conectez și o continui. Elevii pot lucra simultan, iar tot conținutul se poate descărca în format PDF,” a spus Mazilu.

Foto: Edupedu.ro

Un aspect esențial al platformei este colaborarea. Un profesor din SUA, de exemplu, poate preda live într-o clasă din România, facilitând accesul la educație de calitate în zone fără personal didactic: „Am construit aplicația astfel încât un profesor din Massachusetts, de pildă, să poată preda în timp real într-un sat fără profesor. VBoard oferă mobilitate, continuitate și accesibilitate completă,” a precizat fondatorul.

Platforma poate fi accesată direct de pe vboard.ro folosind orice browser modern, fără a fi nevoie de instalare. Este compatibilă cu telefoane, tablete, laptopuri, PC-uri sau table inteligente, oferind o experiență unitară indiferent de dispozitiv.

VBoard permite conectarea simultană și în timp real între utilizatori, chiar și de pe dispozitive diferite, fiind compatibilă cu conturi Google, Microsoft, Google Classroom, Teams sau Facebook.

Proiectul VBoard, susținut de Samsung și integrat în inițiative precum NextEd Teach, dovedește că tehnologia bine gândită poate deveni soluție, nu doar echipament. Este o invitație la acțiune pentru școli, autorități și profesori – să adopte unelte care contează și să creeze o școală deschisă, accesibilă și relevantă pentru toți elevii, indiferent de unde învață.

O demonstrație VIDEO detaliată poate fi văzută și aici:

Learn | Create | Display nu este doar un concept, ci o promisiune că fiecare copil poate avea o șansă reală la educație. Cu ajutorul tehnologiei. Știm deja că peste 30.000 de clase sunt deja dotate cu table interactive și tehnologie.

Citește și:
VIDEO Peste 30.000 de clase din România sunt deja dotate cu tehnologie / Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Este o infrastructură care ne permite să începem să gândim și alte metode de predare, care să se bazeze pe tehnologie. Hai să o folosim bine și deștept, pe baze științifice
VIDEO Profesorul controlează interactivitatea cu elevul, ghidează clasa, spune Marius Mazilu, fondatorul VBoard, aplicația nativă pe tablele interactive: Nu ne permitem ca procesul educațional să iasă din matcă / Funcționalitatea special construită pentru teste
VIDEO Ghid pentru profesori: conectarea la tabla interactivă din fiecare clasă de pe telefon, tabletă sau laptop, fără fire / În timpul pauzelor, pe table pot fi transmise informații din cancelarie sau noutăți pentru elevi
Exit mobile version