VIDEO Protestatarii i-au cântat președintelui Iohannis “O lume minunată”, la Cotroceni

1.088 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Manifestanții adunați, marți după-amiază, în fața Palatului Cotroceni, în cadrul protestelor organizate de sindicatele din educație, i-au cântat președintelui Klaus Iohannis, în megafoane, “O lume minunată”. Cântecul fusese interpretat, pentru președinte, de un cor de copii și săptămâna trecută când, în timpul amplelor proteste de la București, Iohannis a efectuat o vizită în județul Sibiu.

Protestatarii i-au strigat în megafoane președintelui, în timp ce liderii sindicali erau în Palat, pentru o discuție cu acesta: “E-o lume minunată în care veți găsi numai copii / O lume cu mult soare și mii de jucării pentru copii / În lumea cu povești și flori veți întâlni numai copii / Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi pentru copii”.

“O lume minunată” a fost un slogan folosit ironic pe tot parcursul demonstrațiilor de marți, începute în Piața Victoriei și continuate cu un marș către Palatul Cotroceni, inclusiv cu alte trimiteri la “perlele” președintelui Iohannis, precum “O lume minunată, România educată, sticlă”.

Același cântec a fost interpretat și în cadrul altor proteste organizate de profesorii din țară în ultimele zile.

Citește șI:
LIVE VIDEO FOTO Primii protestatari au ajuns la Cotroceni / Peste 20.000 de angajați din educație participă la marș / “O lume minunată, România educată, sticlă”, “Ligia Decât atât s-a putut” – printre mesajele protestatarilor care solicită guvernanților creșterea salariilor și finanțarea Educației
Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, iar el le-a spus să “învețe bine că merită”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației pregătește o licitație, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, pentru 3.200 de microbuze electrice. Microbuzele o să ajungă în școli anul acesta, potrivit Ligiei Deca. În prezent, 70.000 de elevi nu au mijloc de transport pentru a merge la școală

Ministerul Educației pregătește o licitație, pentru achiziția a 3.200 de microbuze electrice, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, potrivit unui proiectul de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică. Este…
Vezi articolul

Reintroducerea unei zile libere între fiecare dintre probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cerută de Federația Națională a Părinților: Un ordin al Ministerului Sănătății prevede că „tezele și lucrările de control nu se stabilesc în două zile consecutive”

Federația Națională a Părinților (FNP) – Edupart cere reintroducerea unei zile libere între fiecare dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, potrivit unui comunicat de presă. FNP aduce ca argument…
Vezi articolul

DOCUMENT Zilele libere de 1-5 iunie se acordă și se plătesc tuturor angajaților din Educație, indiferent dacă sunt în grevă sau nu – precizări de la sindicate, care acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Vezi articolul