VIDEO Protestele sindicatelor profesorilor în fața Ministerului Educației – ziua 20 / Manifestanții cer „demisia” ministrului considerat „vinovat principal pentru măsurile care s-au luat”

1.815 vizualizări
Foto: FSLI/ FSE „Spiru Haret”
Protestele declanșate de sindicatele de învățământ împotriva Legii Bolojan, organizate de la sfârșitul lunii iulie la sediul Ministerului Educației și Cercetării, au ajuns, în cea de-a 20-a zi. Manifestanții cer din nou, joi dimineață, demisia ministrului Daniel David, despre care liderul sindical Simion Hăncescu spunea, miercuri, că „este vinovatul principal pentru măsurile care s-au luat”.

Participanții la demonstrație scandează și joi „Abrogare”, ”Demisia” și „Jos, jos, jos, ministru mincinos”.

Un apel semnat de colegiul liderilor celor două federații sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” îndeamnă la un protest național în educație anunțat pentru 8 septembrie 2025. Prin documentul consultat de Edupedu.ro sindicatele cheamă membrii și ceilalți angajați din școli care nu fac parte din sindicat, plus părinții și elevii, să boicoteze deschiderea anului școlar – detalii.

  • Până atunci, sindicatele plănuiesc să continue protestele în fața MEC potrivit calendarului de mai jos.

Mai mulți reprezentanți ai unor unități de învățământ sau organizații sindicale din țară au anunțat, deja, că nu vor organiza festivități în prima zi de școală – vezi de exemplu aici sau aici.

Imagini de la protestul de joi, 28 august (surse: FSLI, FSE Spiru Haret):
Foto: FSLI/ FSE „Spiru Haret”

Calendarul protestelor următoare, până la începutul anului școlar, așa cum a fost anunțat de sindicatele din Educație:

28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;

29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;

3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00;

3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11.00 – 16.00.


9 comments
  1. hancescu și Nistor au mimat și au făcut jocul politrucului din Cluj. Acești escroci trebuie parașutați din fruntea sindicatelor daca vrem să obținem ceva pentru învățământ. Cea mai bună soluție este părăsirea in masă a celor două sindicate și înființarea unui nou sindicat cu lideri care să nu facă compromisuri, să fie nepătați și nesantajabili.

  2. 👍👍👍👍

    Dragi profesori,
    Iesiti din sindicate!

    DDEMISIA, ddAVID, DEMISIA!!
    ABROGAREA legii 141/2025!

    Majorarea salariilor profesorilor cu cel putin 30%!

    Reducerea varstei de pensionare pt profesori la 55 ani (ca in Canada!)

    GREVA GENERALA!

    👍👍👍👍

  3. nu pricep de ce au semnat in iulie contractul colectiv de munca iar imediat dupa asta s-au pornit pe proteste.

  4. Sindicatele au depus mult efort vara aceasta. Din păcate, doar o intervenție divina mai poate rezolva situația din învățământ. Doar asa.

    1. au depus efort ??? Mulțumesc chiar m-ați făcut să râd astăzi. Adică ei semnează contractele colective de muncă in iulie , și după 2 zile de la semnarea scot oamenii în stradă. Cu ce scop ??? Ceea de fac liderii e o gargara ieftina, și dacă nu îi schimbam ne merităm soarta ! Până una alta sa avem un an scolar cu spor in toate !

    2. Ce efort au depus? Îți spun eu: NICIUN efort!!! Au semnat CIM fără să vă întrebe și acum, ca să își păstreze ei indemnizațiile grase, vă folosesc ca masă de manevră și manipulare. Hoții strigă „hoții” și ăștia din sindicate, au făcut deja pact cu guvernul. Când va veni data de 8 septembrie, veți lăsa capul în jos, vă veți spune și vă veți întoarce la muncă, pentru că exact același lucru l-ați făcut și la greva generală de acum 2 ani.

  5. ei,daca erau magistrați,da…dar nu sunt!..magistrații o zi au oprit lucrul și pachetul 2 devine pachețel…

  6. Dragii mei, proteste legate de norme si comasari, demisii, etc – ok, super ok!
    Insa nu uitati de noile planuri cadru, care sunt in linie dreapta – daca apuca sa treaca linia de finish mai urmeaza un val de restrangeri anul viitor!

    Si la ce proactivitate au „liderii” de sindicat nici prin cap nu le va trece sa le ia si pe acestea in calcul!

    1. Au intrat deja, în toamnă noile proiecte de încadrare pentru 26-27 se fac în baza lor. Tot atunci nu se vor mai putea completa cu bazaconii catedrele mărite la minim 20 normă didactică, așa că va fi măcel la primele părți ale mobilității. Doar gândiți-vă câte ore de inspecții speciale pentru completări, întregiri, transferuri etc. Și apoi pentru titularizare, dac-o mai fi pe ce.

      Ministrul ăsta și cei care-i aplaudă aberațiile sunt la grămadă… cretini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Rodica Zafiu, despre schimbările din Limba română: De ceva vreme, din ce în ce mai mulți oameni răspund „cu drag” la „mulțumesc”, în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, ceea ce poate să șocheze

Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult…
Vezi articolul

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Tot mai mulți copii de școală sunt diagnosticați cu intoleranță la gluten, adică suferă de boala celiacă, atrage atenția Ministerul Educației. Printre manifestări pot fi simptome digestive sau statura mică, anemia și irascibilitatea, potrivit medicului Alina Stănescu Popp / Ce pot face părinții și profesorii

„În general, când un copil are performanțe mai mici sau este un pic mai neliniștit, să spunem, profesorul, părinții se sesizează. Dacă acel copil are anemie, atunci acesta ar putea…
Vezi articolul