VIDEO Sute de elevi s-au îmbulzit la poarta Colegiului Național „Sf. Sava” pentru schimbul de tură din scenariul hibrid

9.781 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Peste drum de sediul Ministerului Educației, unde oficialii rupți de realitatea de pe teren au redactat regulile începerii unui an școlar în vreme de pandemie, se vede ce se întâmplă, de fapt, în sistemul de Educație. Drumul care duce la poarta Colegiului Național „Sf. Sava” a fost asaltat de sute de elevi la miezul zilei, când avea loc schimbul de tură pentru scenariul hibrid. Nu este singurul exemplu, la mai toate unitățile de învățământ am văzut aceeași îmbulzeală astăzi, părinți, copii, toți adunați la intrarea în curte exact ca în anii dinaintea pandemiei.

Lipsa de spații și cultura elitismului educațional care au dus la o goană nebună după școlile bune înseamnă aglomerări mari de elevi în clase, de foarte multe ori peste limita legală. Era de așteptat că sistemul de Educație, care și așa mergea mai mult din inerție, nu avea cum să fie pus la punct miraculos peste vară. Condițiile sunt aceleași dintotdeauna, iar noile reguli nu fac decât să peticească, pe alocuri, situația dezastruoasă din teren. 30 de ani de lipsă de investiții, timp în care Educația a primit mult sub sumele bugetare de care avea nevoie, ani de zile în care șefii inspectoratelor erau numiți politic din pixul ministrului, iar la rândul lor directorii de școli erau și ei numiți în funcție de cârdășii, toate acestea ne-au adus în punctul în care de aflăm acum.

Poate cea mai relevantă metaforă de început de an este plecarea în concediu „de odihnă” pentru alegeri a secretarului de stat din Ministerul Educației responsabil de învățământul preuniversitar, Luminița Barcari. În timp ce decidenții se odihnesc în concediu în prima zi de școală, elevii și profesorii se descurcă mai departe.


3 comments
  1. Asa cum se vede si in video regulile care se respecta in principiu in scoli nu sunt aplicate de multi elevi si dincolo de porti. Ei pleaca in grupuri acasa, fara sa mai poarte masca, fara sa ii mai intereseze de ceva.

  2. Vin de la scoala si totul e o bulibaseala, e un haos total si nu cred in respectarea acestor cerinte mai mult de 2 saptamani. Stiti de ce? Pentru ca ele vor fi respectate cata vreme resursa umana nu va ceda.Si la ce am simtit eu azi cand am plecat fara a preda efectiv cu capul cat o banita si sufocandu-ma dupa doar 2 ore, cred ca vom ceda maximum in doua saptamani. Este imposibil un cadru didactic sa faca totul si sa mai si predea, sa faca triaj, sa imparta pachetele, sa faca munca administrativa, birocratie, raportari, ochii mereu pe inernet pentru instiintari si sa stai in clasa continuu in clasa cu elevii etc. Este IMPOSIBIL. Vom pica precum mustele. Corpul uman nu e o masina din fier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din România a fost publicată de Ministerul Sănătății. Datele pe baza cărora fiecare școală decide scenariul din 14 septembrie

Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din România a fost publicată de Ministerul Sănătății. Documentul Ministerului Sănătății, cu datele pe baza cărora fiecare școală decide scenariul din…
Vezi articolul

Profesoara Anca Florea, despre birocrația din școli: Dacă ne căutați în birouri, avem mai multe bibliorafturi decât cărți – e o imagine a intoxicării educației de un spirit al dării de seamă, care e contraproductiv și vetust. Nu există minciună mai mare decât ideea că birocrația îți măsoară performanța

Aștept demitizarea acestei raționalități birocratice care ne ține la adăpost, spune profesoara Anca Florea, director adjunct al Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău. Aceasta a caracterizat impactul negativ al birocrației…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul