VIDEO Sute de studenți și tineri din Cluj-Napoca la manifestul pro-democrație de Ziua Europei 2025: „Vreau să fiu un cetățean pe un drum european”

487 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Raul Ștef
Sute de tineri s-au adunat vineri, 9 mai, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca pentru a marca Ziua Europei și a susține public parcursul european al României. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă pașnică și marcată de optimism, după cum au declarat participanții, potrivit Monitorul de Cluj.

Evenimentul a atras participanți de toate vârstele, în special tineri, care au vrut să transmită un mesaj clar despre locul României în Uniunea Europeană.

Sub sloganul „Un singur drum: EUROPA”, clujenii au purtat steaguri ale Uniunii Europene și pancarte inscripționate cu mesaje precum „România rămâne!”, „Clujul pentru democrație” sau „Aliați din 2007”.

  • Oamenii au scandat în cor: „România nu uita, Europa e casa ta” și „Vreau să fiu un cetățean pe un drum european”, exprimându-și sprijinul pentru valorile democratice și cooperarea europeană, mai scrie publicația locală citată.

Evenimentul din Cluj-Napoca face parte dintr-o mobilizare națională organizată de asociații civice și susținută de comunități locale din țară și diaspora. Marșuri similare au loc vineri și în alte orașe importante, inclusiv București, Timișoara, Iași, Galați și chiar Bruxelles, cu scopul de a reafirma angajamentul României față de integrarea europeană.

Organizatorii și participanții au subliniat importanța continuării parcursului european, mai ales în contextul provocărilor geopolitice actuale, transmițând un semnal către autorități că românii își doresc stabilitate, democrație și apartenență la familia europeană.

În paralel, la București, circa 15.000 de oameni erau adunați la ora 20:20, o parte încă în marș spre Piața Victoriei, în cadrul aceleași mobilizări naționale.

  • Manifestațiile au loc cu ocazia Zilei Europei, dar trag și un semnal de alarmă înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 18 mai, în care au intrat candidatul George Simion, liderul partidului extremist AUR (aproape 41% din voturi), și candidatul independent pro-european Nicușor Dan (aproape 21% din voturi), primarul Bucureștiului.


1 comment
  1. Da, da. Cei din imagini fix tineri si studenti sunt. Studenti la 60 de ani. Mai lasati balivernele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Mai mulți profesori din Gorj, înrolați în PSD de inspectoarea școlară generală, prezentați partidului ca „oameni care până acum nu au mai făcut parte din niciun partid politic și vor să se implice activ pentru realizarea obiectivelor”

Mai mulți profesori de la diverse școli și licee din județul Gorj s-au înrolat în PSD, în data de 6 iulie 2023, anunță chiar filiala județeană a partidului, într-o postare…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

UPDATE Trei ore pe săptămână în trunchiul comun pentru limba română, indiferent de profilul de liceu, sunt „absolut necesare”, susține Asociația Profesorilor de Limba română: Este contraintuitiv să combați analfabetismul funcțional diminuând numărul de ore

Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română Ioana Em. Petrescu (ANPRO) critică proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal, aflate în dezbatere publică, și solicită menținerea a trei ore pe săptămână…
Vezi articolul