VIDEO: Un copil adus la ședința PSD Alba, pus să aplaude pe scenă de către premierul Viorica Dăncilă când i se strigă numele șefei PSD. Băiatul apare și în pozele de campanie de la Țebea

2.029 de vizualizări
Premierul Viorica Dăncilă a apărut la ședința organizației PSD Alba cu un copil de mână, potrivit imaginilor difuzate LIVE de Alba24.ro. Copilul a fost dus pe scenă de șefa PSD, pus să aplaude și ținut apoi pe scenă să asculte toate declarațiile politice ale celor care au vorbit de la tribună. Copilul pare să fie același care apare și în fotografiile publicate de PSD de la evenimentul din 8 septembrie, din județul Hunedoara, când premierul a fost la serbările de la Țebea.

Viorica Dăncilă ținea de mână un copil atunci când a intrat în sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, locul unde s-a ținut ședința organizației PSD Alba, după cum se poate vedea în imaginile de mai jos. Copilul, îmbrăcat într-un costum tradițional românesc, a făcut mai întâi un tur de sală, însoțind-o pe Dăncilă în momentul în care aceasta a salutat lumea aflată în acea încăpere. În acordurile triumfale ale unei melodii și în apaluzele mulțimii, premierul a ținut copilul de mână și când au urcat treptele scenei.

Când au ajuns în dreptul scaunelor, a urmat momentul în care a fost rostit de către anouncer-ul evenimentului ”Viorica Dăncilă – președintele Partidului Social Democrat”, după care sala a început să aplaude în picioare, la fel și cei de pe scenă. Viorica Dăncilă se uită la copilul de lângă ea, vede că acesta nu aplaudă și îi spune, îi arată chiar, că trebuie să aplaude, potrivit imaginilor surprinse de jurnaliștii Alba24.ro. Băiatul aplaudă forțat.

FOTO: PSD

Are loc intonarea imnului și la final Viorica Dăncilă aplaudă, după care se uită spre copil. Acesta aplauda. Viorica Dăncilă a zâmbit. Apoi șefa PSD a împărțit scaunul cu băiatul respectiv pentru un minut, până când organizatorii au reglat situația. Fotografiile făcute în acel minut au fost intens popularizate de partid pe rețelele de socializare.

Când toți cei de pe scenă erau așezați pe scaune, inclusiv copilul, a început ședința.

Discursurile  politice la care a asistat copilul, stând pe scaunul de lângă Viorica Dăncilă, pe scenă, au durat mai bine de o oră, potrivit presei locale.

Copilul care apare în aceste fotografii pare să fie același cu cel care a apărut în fotografiile premierului la Țebea, pe 8 septembrie, în județul Hunedoara. Copilul a fost și atunci „plimbat” prin mulțime de mână de către premier, în timp ce saluta oamenii adunați în zonă. Acele „instantanee” au fost de asemenea popularizate de către partid pe rețelele de socializare. Distanța între Țebea și Alba Iulia este de 78 de kilometri, cam o oră și jumătate cu mașina.

După evenimentul de la Alba Iulia, Viorica Dăncilă și-a făcut un selfie cu două fete lângă o pușcă de asalt la Cugir.

FOTO: Ziarul Unirea

Aproape că nu a existat vizită de partid în teritoriu la care președintele PSD să nu apară lângă copii, potrivit postărilor de pe pagina sa oficială. Iată câteva fotografii din ultima lună și jumătate, de la anunțul candidaturii sale.


1 comment
  1. Ceea ce este deranjant, nimeni nu a comentat cand la manifestarile #rezist au fost adusi copii, desi era un vacarm cu expresii pe care cei mici nu ar trebui sa le auda! Cand alte figuri politice imbratiseaza sau bat copiii, nimeni nu se agita, nu face comentarii. Doamna Dancila nu este favorita mea, dar nu pot sa nu remarc modul de atac josnic al unora din presa. Hai sa nu mai fim ipocriti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România este printre statele UE care „au un nivel de libertate academică sub medie”, arată un raport al France Universités, o asociație care reunește președinți de universități și instituții de învățământ superior

Un raport francez dat publicității miercuri indică regrese îngrijorătoare în ceea ce privește libertatea academică în întreaga lume, transmite AFP. România se numără printre statele UE care „au un nivel…
Vezi articolul

DOCUMENT Vacanță pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni, „imediat”, „decalarea anului școlar” cu recuperare în perioada verii – măsuri radicale cu impact în Educație, propuse în programul de Guvernare al Cabinetului Cioloș / Demiterea sau suspendarea contractului de muncă pentru angajații fără certificat verde, din sistemul public și privat, care intră în contact cu publicul

Vacanță pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni, cu termen de aplicare „imediat”, „decalarea anului școlar” cu recuperare în perioada verii, sunt două dintre măsurile radicale, cu impact în Educație,…
Vezi articolul