Vinerea următoare școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut săptămâna aceasta, anunță ministrul Educației, care spune că a ales acest „criteriu de departajare” fiindcă altfel școlile și grădinițele ar fi rămas închise „o bună perioadă de timp”

[jp_post_view]
Foto: Domestos
Vinerea următoare școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut săptămâna aceasta, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Oficialul a spus într-o intervenție la Antena1 că a ales acest „criteriu de departajare” fiindcă altfel școlile și grădinițele ar fi rămas închise „o bună perioadă de timp”, aceasta fiind ipoteza de la care au plecat autoritățile în discuțiile despre reluarea cursurilor.

Ministrul a vorbit despre luarea în calcul a certificatului verde, în care sunt incluși și cei care au trecut prin boală și care au o dovadă a acestui lucru.

„A fost în discuție această ipoteză, de a lua în calcul o rată de 70%, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății, în care să fie incluși și cei care au trecut prin boală. S-a mers pe ideea introducerii unui prag de 60% fără includerea celor care au trecut prin boală, în această fază. Aceste reguli sunt o variantă de compromis, pentru că ipoteza de la care s-a plecat a fost aceea a păstrării închise, subliniez închise, a tuturor grădinițelor și școlilor din România pentru o bună perioadă de timp. A trebuit identificat un criteriu de departajare. Nu este un criteriu perfect, vă asigur că el va fi perfectat. Spre exemplu, vinerea aceasta vor raporta rata de vaccinare pe structuri, nu pe școli cu personalitate juridică. Acest lucru este un pas important în remedierea neajunsurilor acestui ordin de ministru. Repet: nu pretindem că este perfect, dar pentru că nu puteam nici să ținem totul închis, nici totul deschis, ca și cum pandemia n-ar fi existat, a trebuit un criteriu. Criteriul nu este perfect…”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Raportarea pe fiecare structură înseamnă că, dacă o școală cu personalitate juridică are mai multe corpuri, două grădinițe, o școală primară, una gimnazială și un liceu, de exemplu, acum toate acestea sunt închise dacă rata comună de vaccinare nu trece de 60%. Prin raportarea pe fiecare structură, grădinițele și școala primară ar putea funcționa cu prezență fizică, dacă angajații acestora sunt vaccinați în procent de peste 60, în timp ce școala gimnazială și liceul vor rămâne online, dacă au puțini angajați vaccinați.

Ministrul a mai spus că peste 2 milioane de elevi, din cei 2,9 milioane, vor merge de luni, 8 noiembrie, fizic, la cursuri. Restul sunt în unități de învățământ în care rata de vaccinare este mai mică de 60% și vor face școală online.

https://www.facebook.com/SorinMCimpeanu/videos/1239229819911399


5 comments
  1. Pandemia a scazut sub 3 numai cand scoala a fost online si nu avea nici o legatura cu serul administrat. Daca sunt parinti care vor sa-si trimita copiii la scoala la orice nivel al incidentei este decizia lor, dar sunt si parinti multi care vor sa-si protejeze copiii si bunicii si vor online. Scoala se poate face si fizic si online in acelasi timp, indeosebi in orase unde sunt dotari, dar si incidenta foarte mare. Acest ministru nu intelege ca nu el trebuie sa decida pentru copii ci doar parintii!!!
    Sa trimiti copilul la scoala intr-un oras cu incidenta peste 12? Cum sa scada numarul imbolnavirilor?

  2. Da da,da da,sa se raporteze,dar sa se raporteze si nr cazurilor…Ca daca ne punem baza in ceva ce nu ajuta, pentru ca daca esti vaccinat tot te îmbolnăvești si transmiți virusul,e clar ca vor inchide scolile din nou si iar ii prostiti pe elevi.Si ministrul se mira de ce pleaca lumea din țară,pai uite de asta,ca tu ca ministru nu ai fost in stare sa iei masurile corespunzătoare pentru această pandemie si sa schimbi sistemul.Ce e atat de greu de înțeles?Numai un om greu de cap nu poate înțelege asta.
    Vaccinul e bun sa nu te duci in groapa,desi,cunosc persoane, chiar rude care au murit cu tot cu vaccin din cauza acestei boli.Dar in mare parte,vaccinul te poate salva,dar nu te poate feri de virus.De asta zic ca va puneti baza in ceva ce nu va fereste de boala.Trebuia sa se tina cont de rata de infectare din localitate,cel mai bun lucru posibil,nu de vaccin.
    Si mai era si Gheorghiță,mama ce om,mi au dat lacrimile cand am citit ce a zis:”Scoala trebuie facuta fizic”,dar a mai zis ca exista riscul de creștere al ratei de infectare.Ma,e clar ca asta se doreste,in niciun caz sa scapam de boala,iar scoala trebuie neapărat fizic,cu pretul sănătății.Ce minți luminate ne conduc, Doamne ferește.

  3. Criteriul cel mai bun este un prag în ceea ce privește incidenta la nivel de localitate. Numarul/procentul celor vaccinați nu are nicio relevanta. De ce va e teama sa țineți cont de un prag? De ce nu va asumați când știți bine ca e singurul criteriu demn de luat în seama? Nu „faceți fata” presiunilor?

  4. Nu imi vime sa cred… In timp ce inca sunt localitati multe cu incidenta imbolnavirilor mare, dumnealui numeste ordin perfectibil o aberatie care nu tine seama de aceasta incidenta?
    In alta ordine de idei, pe cand rata vaccinării părinților elevilor, intrucat pandemia este in comunitate, in familiile din care vin elevii la școală, dar si in autobuzele aglomerate cu care se straduiesc unii elevi sa ajunga la școală?
    Numai sa instige parintii contra profesorilor este capabil acest trist si sadic ministru.

  5. LOL e greu de inteles de ce acesti imbecili nu elimina complet pragurile astea, oricum stabilite artificial. Cu pragurile astea tractoristu’ a reusit sa creeze doar haos.
    Peste doua saptamani cum vor fi schimbate? Dar peste trei?

    >>70%, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății
    Nu, OMS nu recomanda ca intr-o scoala 70% dintre profi sa fie vaccinati. Doar tractoristu’ poate sa inteleaga asta pentru ca neuronii sai functioneaza defectuos, lol.

    Poate OMS stabileste niste targeturi pentru IQ-ul politicienilor? Sa nu fi mai mici de 70? :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca se distanțează de Sorin Cîmpeanu în privința legilor Educației și justifică întârzierea lor: Proiectul legislativ nu a fost asumat de către mine, consilier prezidențial, ci de către ministrul Cîmpeanu, atunci când a fost lansat în dezbatere publică

Ministrul Educației, Ligia Deca, fost consilier prezidențial care a coordonat proiectul prezidențial România educată, a spus după ultima ședință de Guvern din acest an că ea a participat la proiectul România…
Vezi articolul

Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici – raport Banca Mondială, UNESCO și UNICEF

Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii…
Vezi articolul

Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Alfred Bulai / Instanţa nu a fost de acord ca Bulai să îşi părăsească locuinţa pentru a merge la un control medical şi nici să ia legătura cu Ioana Benga, fosta sa secretară de la SNSPA

Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru…
Vezi articolul