Violența extremă între copii este un subiect sensibil și complex, iar cercetările ne arată clar că nu apare „din senin”, arată o analiză a psihologului Mihaela Dinu de la organizația Salvați Copii, în contextul cazului dramatic de la Timiș, localitatea Cenei: un copil de 15 ani ar fi fost ucis de alți doi colegi, minori, de 13 și 15 ani.
„Violența extremă între minori este un eșec colectiv, nu doar un act individual”, spune psihologul Organizației Salvați Copiii România Mihaela Dinu, într-o analiză privind violența extremă, factorii declanșatori ai comportamentului violent și semnele „pe care adulții le ignoră”.
Responsabilitatea este astfel împărțită între familie, școală, comunitate și sistem: printre factorii care duc la acte de violență se numără cei psihologici, cum sunt trauma timpurie sau stima de sine precară, care se manifestă și prin furie, dar și factori sociali și culturali, cum sunt expunerea la agresivitate și acceptarea socială și toleranța la violență, într-un context emoțional vulnerabil, prin jocuri video și rețele sociale.
Copiii violenți sunt aproape întotdeauna copii răniți. Asta nu justifică violența, dar o explică și arată unde trebuie intervenit.
Violența extremă între copii este un subiect sensibil și complex, iar cercetările ne arată clar că nu apare „din senin”. De obicei, este rezultatul unei acumulări de factori care nu sunt observați sau sunt minimalizați și astfel ignorați.
1. Factorii psihologici – emoționali și individuali, aceștia țin de modul în care o persoană procesează realitatea și își gestionează propriile impulsuri. Putem enumera aici:
- trauma timpurie: abuzul sau neglijarea în copilărie pot altera dezvoltarea creierului, în special în zonele responsabile cu empatia și controlul impulsurilor, dezvoltând un atașament profund dezorganizat.
- lipsa empatiei: anumite trăsături de personalitate (precum cele antisociale sau narcisice) pot face ca individul să nu simtă suferința provocată altora.
- stima de sine fragilă sau instabilă care se poate transforma în furie cronică, cu o frustrare intensă și incapacitatea de a tolera eșecul, sentiment de nedreptate, iar violența extremă apare uneori ca o reacție la o „rană narcisică” – o umilință percepută care este atât de insuportabilă încât individul simte nevoia să „șteargă” sursa umilinței prin forță.
- capacitate redusă de anticipare a consecințelor și de a discerne între acțiunile reversibile și cele ireversibile.
- tulburări de personalitate sau idei paranoide, cu percepția constantă de amenințare, construindu-și o narațiune de genul: „merită”, „nu am alternativă”, „așa opresc tot”
- consumul de alcool sau droguri, care reduce autocontrolul.
2. Factori sociali și de mediu: aceștia pot acționa ca un „incubator” pentru comportamentele agresive și pot genera o frustrare cronică ce explodează în violență.
- Percepția sărăciei extreme și a inegalității sociale, interiorizate prin sentimentul de injustiție socială.
- Izolarea socială și alienarea. Copiii care nu se simt conectați la comunitate sau care simt că societatea i-a respins sunt mai predispuși să adopte comportamente destructive pentru a atrage atenția.
- expunerea la violență și lipsa modelelor pozitive. Martorii la violența domestică sau comunitară învață că forța este singura metodă eficientă de rezolvare a conflictelor sau de obținere a respectului.
- influența anturajului. Apartenența la grupuri care glorifică violența (găști, grupări extremiste) oferă unui adolescent validarea de care are nevoie pentru a comite acte atroce.
- Bullying sever și repetat care se transformă în bullying cronic.
3. Factori culturali. Cultura adesea oferă „scenariul” prin care un individ își justifică acțiunile. Aici intră acceptarea socială și toleranța la violență: mass-media, rețelele sociale, jocurile video (în exces și fără context familial) sau discursul public agresiv întâlnit frecvent, care amplifică manifestarea comportamentelor violente în rândul copiii și adolescenții și pot reduce capacitatea acestora la suferința trăită de ceilalți. Nu jocurile sau filmele singure produc violență, ci contextul emoțional în care sunt consumate.
4. Factori situaționali sau declanșatori. Chiar și persoane relativ stabile pot deveni violente în anumite contexte cum ar fi: umilință publică, escaladarea unor accese de furie ca urmarea a unor conflicte repetate, eșecuri școlare sau relaționale transformate în evenimente percepute ca „ultima picătură”, în lipsa unor mecanisme de rezolvare a conflictelor.
- Factori biologici (secundari, dar relevanți). Aceștia nu determină direct violența, dar pot contribui: creierul este hiper-reactiv la vârsta adolescenței, iar cortexul prefrontal (controlul impulsurilor) e insuficient dezvoltat, disfuncții în controlul impulsurilor, anumite leziuni cerebrale, reactivitate crescută la stress, dezechilibre neurochimice (în combinație cu alți factori).
Cum apare violența extremă
De obicei, traseul violenței arată astfel:
Traumă + frustrare → resentiment → ideologie justificativă → factor declanșator → violență
Fără mecanisme de auto-reglare emoțională sau sprijin social, escaladarea devine tot mai probabilă.
Factorii de protecție:
- Relații stabile și de sprijin din partea familiei cu stabilirea de limite clare, manifestarea de căldură emoțională și zero toleranță pentru violență, modele de gestionare calmă a conflictelor.
- Educație emoțională și învățarea empatiei în familie, dar și în mediul școlar.
- Acces la servicii de sănătate mintală, care oferă modalități de prevenire sau intervenție.
- Modele non-violente de rezolvare a conflictelor, prin dezvoltarea rezilienței și însușirea unor mecanisme de autoreglare emoțională.
- Sentiment de sens și apartenență, implicarea adolescenților în luarea deciziilor și rezolvarea de probleme.
- Intervenție rapidă în situațiile de bullying, prin implicarea consilierilor școlari și crearea unui climat de siguranță în mediul școlar”.
Foto: © Gan Chaonan – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Redacția
Diana Ghimiși
I.N.
4 comments
Păi sigur că e un eșec al societății, căci cronică a devenit și trecerea cu vederea, și nepăsarea ipocrită a cui vede semne și tace mâlc, lăsând impresia că și-a făcut responsabilitatea.
Celor care spun că „pe vremea” dânșilor nu era așa le spun că eram într-un parc, la distanță de doi copii pe care ii supravegheam de la distanță să le ofer privacy să vorbească de-ale lor…se apropie un religios senior care începe să predice chestii de speriat….copiii rămăseseră pe loc să asculte docili, ca la școală, ca și cum nici nu le trecea prin cap să refuze prelegerea în parc…mă apropii de ei, aud și în timp ce dl abera, o senioare de pe margine îmi zice că a văzut ce face omul însă am ochi să fi văzut că cucoana nu avea nici o intenție să îi apere pe copii de prelegeri nedorite, deși erau cu un adult la mai bine de 20 de metri….pur și simplu doamnei îi plăcea „spectacolul” cu un inadecvat și doi copii „singuri”, înțepeniți de uimire! Adicătelea senioarea mi s-a lăudat cu intenția dar nu făcuse nimic, era o spectatoare de o curiozitate un pic perversă. Tot eu să îi dezlipesc pe copii de ce-i ieșea pe gură seniorului pus la speriat copii, că știu ce rol am….și stați liniștiți, că nu pilde religioase zicea, a, nu din biblie, nu.
Și fuse vorba doar de o prelegere într-un parc circulat, pe lumină, cu un adult, totuși, însoțitor.
Că e foarte la modă să lași copiii să se ducă singuri, să vină singuri, dar la societate te uit când îți iei atâta libertate?!? Că vă spun fundațiile dar îi ocărâți când zic ele că independența crește din siguranța dependenței, carevasăzică întâi câștigi forță lângă tutorii tăi, apoi zbori, nu zbori in plin teribilism, că de faci asta ești pe cont propriu, instituțiile sunt putrede prin anumite soțietați, monșer.
E teribil ce s-a întâmplat cu minorii aceștia din articol….
Faptul ca nu le mai este frica de nimeni și ca a ajuns sa le fie frica adulților de ei,spune multe de societatea noastră. Și înainte erau din ăștia dar știau de frică și se abțineau și dacă nu ,erau pe viață la mititica.Da,e patologic dar și lupul știe când sa mănânce o oaie și când sa nu.
Doamnă dragă, copilul acela care a ridicat toporul și i-a dat în cap unui ”prieten” pentru că acela avea trotinetă și ATV, iar agresorul, nu, NU împarte vina cu nimeni. Sau cel mult o împarte cu cel care a înjunghiat victima (că încă nu e clar care e ordinea agresiunilor).
Hai să nu sărim direct în paradoxul toleranței. Unii chiar sunt psihopați sau sociopați și orice încercare de a-i educa și aduce în normal n-are nicio șansă de reușită, pot veni zece mii de comunități, psihologi, psihiatri și ce mai doriți dvs.
Eu nu sunt vinovată în colectiv pentru că un sau doi psihopat au răbufnit încă de la vârste fragede și n-au așteptat să devină adulți legal și să le fie explicată fapta prin alte scuze. Mai degrabă i-aș întreba pe părinți ce alte semne au detectat deja – dacă au dispărut animale în zonă, dacă a luat foc pe undeva din senin, dacă agresorul/agresorii uda/u patul și la vârste mai mari etc.
Nu toate hidoșeniile astea care se produc se justifică prin vină colectivă. Vina colectivă este o vină diluată până nu mai are sens – NU, acest ”copil” doar cu vârsta nu-și are locul între copii de vârsta lui. La 13 ani noi citeam cărți de Jules Verne și unele se mai jucau cu păpuși, nu luam toporul să tăiem gâtul unui coleg. Și în NICIUN caz, dacă cineva murea în fața noastră – ucis de noi – absurd! – accidental sau nu, nu ne-ar fi trecut prin cap să-l îngropăm în curtea casei. La 13 ani așa ceva e de domeniul patologicului deja.
I-a ieșit la teste ca era drogat,pe lângă faptul ca are în familie istoric și neamuri de demenți. Aici este strict pe moștenirea genetica și combinată cu droguri ca să mărească plăcerea și dezinhibarea.Deci crima nu este de la droguri că nu a stat o luna de zile drogat non stop el și prietenul cu care a plănuit crima ,este instinctul lui bolnav.Drogurile au fost ca să crească plăcerea, sa simtă beția puterii,a controlului,a hăcuirii de viu a celuilalt:i-au dat cu toporul în cap,l-au înjunghiat,acesta s-a târăt pana la poartă,ei l-au tras inapoi și au încercat sa ii dea foc.Nu a murit din prima lovitură, a fost în agonie,l-au chinuit ceva timp mai întâi, s-au delectat cu chinul lui,cu sângele care curgea,cu suferința lui.Nu știu dacă cineva realizează ce dihanie bolnavă la cap și însetată de sânge este acest „copil”,cel care nu raspunde penal.Toți sunt demenți, asta e clar dar cel de 13 ani este de top!La așa vârstă fragedă și așa apucături nici nu merită să fie în libertate,în societate.E un pericol social.In mod sigur nu are regrete și în mod sigur i-a făcut plăcere tot „spectacolul” și în mod sigur își dorește sa repete experiența și o va repeta cu prima ocazie.