Viorel Jinga a câștigat alegerile pentru funcția de rector al UMF „Carol Davila” București

405 vizualizări
Foto: Facebook.com/Jinga Viorel
Profesorul universitar Viorel Jinga este noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” Bucureşti. Acesta a câștigat alegerile desfăşurate luni, 10 februarie, cu 834 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Adrian Streinu-Cercel, a obținut 288 de voturi, relatează Agerpres.

Biroul Electoral al UMF „Carol Davila” a anunțat că pe listele de votare au fost înscrişi 1.612 de alegători, fiind prezenţi la vot 1.140. Numărul de voturi valabil exprimate a fost de 1.126, înregistrându-se 14 voturi nule şi patru voturi albe, precizează sursa citată.

Din 2012 și până acum, timp de 2 mandate, rectorul UMF Carol Davila a fost Ioanel Sinescu.

Noul rector, Viorel Jinga, este medic primar urolog, doctor în științe medicale la Clinica Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, București. Descarcă de aici CV-ul lui Viorel Jinga (sursa: umfcd.ro)

Jinga a declarat că trebuie introduse la UMF metodele noi de învăţare pentru studenţi. „Deja avem o platformă pe care se vor introduce cursurile online. (…) Din punct de vedere al învăţării, vom organiza un Centru de granturi de cercetări al universităţii, astfel încât să fie un nucleu care să ajute membrii comunităţii universitare să pregătească proiectele, să le implementeze, să facă transferul tehnologic, ulterior pentru scrierea lucrărilor ştiinţifice care se află în zona roşie şi galbenă astfel încât vizibilitatea universităţii să crească„, scrie Agerpres.

Acesta a afirmat că a luat decizia de a candida la conducerea UMF „pentru că eu consider că sunt o persoană onestă, implicată, o persoană cu viziune asupra problemelor comunităţii academice din universitatea noastră, care poate să rezolve şi situaţiile divergente, să flexibilizeze soluţiile, astfel încât să ia finalmente concluzii cu asentimentul majorităţii membrilor comunităţii sau chiar unanime, pentru că sunt o persoană care munceşte din greu, care a trecut toate etapele carierei universitare. Îi datorez universităţii şi trebuie să întorc înapoi universităţii ceea ce a făcut pentru mine încă din anul 1982 când am intrat ca student pe porţile facultăţii”.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studiile cu frecvență redusă de la Universitatea Maritimă, acceptate de autoritatea ce asigură calitatea în învățământul superior, ARACIS, nu îndeplinesc o condiție-cheie pentru formarea profesioniștilor din domeniul maritim, susține Autoritatea Navală Română în cazul absolvenților rămași fără brevete

Condițiile impuse printr-o convenție internațională pentru educația și formarea profesioniștilor din domeniul maritim nu sunt îndeplinite de studiile la forma de învățământ cu frecvență redusă de la Universitatea Maritimă din…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii care vor să predea în grădinițe vor avea în formarea inițială pentru licență 26 de examene și 17 colocvii, 15% practică pedagogică, adică până la 10 ore pe săptămână în anul al III-lea și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru, potrivit planului de învățare

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Educație timpurie” a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe lângă disciplinele consacrate, viitorii profesori vor studia materii…
Vezi articolul

Nereguli la proiectul noii legi a rezidențiatului, semnalate de reprezentanții studenților. Horia Onița: Studenții ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate

Noua lege a rezidențiatului, care este momentan în stadiul de proiect în Parlament, permite practica rezidenților în spitale publice și private atestate de universitățile de medicină și farmacie (UMF-uri), iar…
Vezi articolul

Reacție fără precedent a studenților și profesorilor de la facultățile de Drept, care cer abrogarea OUG 7. Studenții la Drept de la Universitatea din București: Devine posibilă intimidarea magistraților

Ordonanța care modifică legile justiției generează o reacție fără precedent din partea studenților și a profesorilor de la facultățile de Drept. Studenții de la Facultatea de Drept a Universității din București…
Vezi articolul