„Vom fi peste 8-10 ani acolo unde e Estonia. Important este să ardem etapele” în digitalizare – ministrul Cercetării, Sebastian Burduja

512 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În Estonia, sectorul IT, cu digitalizarea din perioada recentă, „este un proiect de câteva decenii bune. La noi, ca prioritate națională o avem de câțiva ani de zile. Deci vom fi peste 8-10 ani acolo unde e Estonia. Important este să ardem etapele” în procesul de digitalizare, a afirmat marți dimineață, la Radio România Actualități, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.
  • El a răspuns astfel la o întrebare referitoare la stadiul României în comparație cu țara „cea mai digitalizată” din Europa, Estonia.

Ministrul a reafirmat, în interviu, interesul ministerului de a susține mediile de cercetare „care performează” și să „reformeze” sau să „integreze” institutele care fie nu performează, fie „și-au pierdut menirea în 32 de ani de tranziție postcomunistă, invocând recomandări ale Comisiei Europene în acest sens.

Sebastian Burduja, la Radio România Actualități.

„Sigur, suma (bugetul cercetării – n. red.) este mică în raport cu celelalte state europene. Indubitabil, ponderea fondurilor publice alocate cercetării este 0,17% din PIB în acest an, suntem de departe pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Ca ministru, am obligația să mă uit la cum cheltuim acești bani și, iarăși, am recomandările Comisiei Europene, care ne spune să eficientizăm, să reducem fragmentarea în sistem, să introducem mai multe resurse în proiecte practice și consorții între mediul de cercetare și mediul privat și în același timp să facem o evaluare foarte riguroasă a institutelor de cercetare, cele care performează să primească mai multe resurse, cele care nu performează sau și-au pierdut menirea în 32 de ani de tranziție postcomunistă să fie reformate, să fie integrate, poate, cu alte institute sau alte organizații de cercetare. Deci este și o chestiune să avem, dar și cum cheltuim ceea ce avem.”

Întrebare: Estonia este țara cea mai digitalizată, să spunem așa. Și o recunosc toți cei din Europa. Cam la ce nivel ar fi România acum, în raport cu Estonia?

„Voi merge în Estonia luna viitoare, tocmai pentru a vedea exact ceea ce ei au reușit să facă. Trebuie spus următorul lucru: Estonia și-a asumat, imediat după căderea Cortinei de Fier, ca proiect de țară, sectorul IT, informatica și, în fine, digitalizarea ulterioară. Deci la ei este un proiect de câteva decenii bune. La noi, ca prioritate națională o avem de câțiva ani de zile. Deci vom fi peste 8-10 ani acolo unde e Estonia. Important este să ardem etapele. Adică prin adopția unor tehnologii de ultimă generație, cum este și cloud-ul guvernamental, cum este inteligența artificială, să facem acest salt, să nu mai trecem prin toate etapele pe care alții înaintea noastră le-au parcurs. Acesta este și beneficiul tehnologiei, că poți să sari la o etapă de dezvoltare viitoare.”

Citește și:
Ministrul Sebastian Burduja: Faci cercetare fundamentală și cercetezi lucruri pe care omenirea le-a inventat acum 10.000 de ani? Nu e în regulă. Faci însă cercetare de avangardă, care are însă și un transfer tehnologic în piață? Iată exemple pe care trebuie să le încurajăm
Raport CE: Finanțare eficientă, eliminarea fragmentării din sistem și canalizarea banilor către institutele performante – printre recomandările experților europeni pentru cercetarea românească, prinsă într-un “cerc vicios” al incoerenței, inerției, fondurilor puține cheltuite prost / Ce mesaje au reținut autoritățile române


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creierul uman este afectat de lipsa gravitației și îi trebuie trei ani pentru recuperare completă după călătorii în spațiu – studiu finanțat de NASA, pe 30 de astronauți

Spaţiul poate fi un loc neprietenos pentru corpul uman, întrucât condiţiile de microgravitaţie şi alţi factori afectează fiziologia noastră, inclusiv la nivelul creierului, informează Reuters, potrivit Agerpres. Un nou studiu…
Vezi articolul

Ghid de tratament pentru dependența de Internet a adolescenților, dependență care nu are diagnostic recunoscut, propus de un grup de cercetători din Iași – Articol într-o publicație internațională de specialitate / 20 de ședințe de terapie, fără interdicția de a folosi Internetul 

Terapia familială, terapia de grup, terapia acceptării și angajamentului se numără printre posibilele abordări psihoterapeutice propuse pentru abordarea „dependenței de Internet” la adolescenți, propuse de un grup de cercetători ai…
Vezi articolul

Ce este „Peer-review-ul” și de ce un răspuns la o solicitare de presă nu are nevoie de așa ceva / Cum a fost folosit ca pretext pentru cenzură un concept fundamental din știință și ce nu stă în picioare în explicațiile ministrului Educației și Cercetării Daniel David în cazul IȘE, plus rezumat în limba engleză

Ministrul Educației susține într-un comunicat dat joi, 23 iulie, că a blocat răspunsul Institutului de Științe ale Educației (ISE) pentru că îl considera un „draft” și că nu ar fi…
Vezi articolul