Zeci de mii de tineri din Serbia au protestat față de corupția din guvern, sâmbătă seară. Președintele Vucic, amenințări voalate la studenți: Reveniți în bănci, este cel mai bun lucru pentru voi și viitoarele voastre familii

181 de vizualizări
Foto: EPA/ ANDREJ CUKIC via Agerpres
Zeci de mii de persoane au marcat sâmbătă ziua națională a Serbiei printr-o amplă manifestație desfășurată în orașul Kragujevac, pentru a protesta împotriva corupției și a cere guvernului de la Belgrad reforme reale, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La apelul studenților, manifestanții s-au strâns pentru a denunța corupția generalizată, mișcarea de contestare fiind amplificată în ultimele luni de tragedia produsă la începutul lunii noiembrie în Novi Sad, când 15 persoane au decedat din cauza prăbușirii acoperișului din beton al gării centrale din oraș.

De atunci în Serbia au avut loc constant demonstrații, unele fără precedent începând din anii ’90, care au dus deja la demisia mai multor demnitari, printre care și cea a premierului Milos Vucevic la finalul lunii ianuarie.

În contextul în care universitățile din Serbia fac obiectul unor blocaje de mai multe luni, guvernul de la Belgrad a încercat să dea curs mai multor revendicări ale studenților, care însă consideră că acesta este un răspuns insuficient și care își continuă presiunile.

Sâmbătă după-amiază, președintele sârb Aleksandar Vucic a rostit un discurs în fața a mii de membri ai Partidului Progresist Sârb și a partenerilor coaliției guvernamentale în orașul Sremska Mitrovica, din nordul țării, un miting perceput de opinia publică drept o contramanifestație față de demonstrația de la Kragujevac, conform sursei citate.

  • Vucic a declarat că țara sa este atacată din exterior, „cu ajutorul a numeroase persoane din interior care ne manipulează copiii”. El le-a cerut studenților să dialogheze cu autoritățile.

„Toate cererile voastre au fost satisfăcute, reveniți în bănci. Ar fi cel mai bun lucru pe care l-ați face pentru părinții voștri, pentru țara voastră, chiar și pentru voi și pentru viitoarele voastre familii”, a spus șeful statului sârb.

Manifestația de la Kragujevac este a treia de această amploare după cele organizate în ultimele săptămâni la Belgrad și Novi Sad.

Ea a durat până la miezul nopții și a marcat ziua națională și aniversarea primei Constituții sârbe, adoptată în 1835 și care a fost una dintre cele mai progresiste din Europa la acea vreme.

La ora 10:52 GMT, momentul producerii dramei din noiembrie din gara de la Novi Sad, manifestanții au ținut 15 minute de reculegere în memoria celor 15 victime. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi bărbaţi au fost arestați și un altul plasat sub control judiciar pentru că le-ar fi promis bani și beneficii educaţionale unor minori pentru a avea relaţii intime / Cazul ar avea legătură cu dosarul Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil

Doi bărbaţii acuzaţi ar fi ademenit trei minori cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii intime cu ei au fost arestaţi pentru 30 de zile, potrivit G4Media. Al…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația The Institute

Inspectorul școlar general al Capitalei, despre deschiderea școlilor: Când indicii erau foarte scăzuți, ni s-a cerut să închidem școlile, acum ni se cere să deschidem. Haideți să ne ținem de o linie logică

Deschiderea școlilor și a grădinițelor este o decizie care se va lua „în funcție de evoluția evenimentelor care țin de pandemie”, a declarat inspectorul școlar general al Municipiului București, Ionel…
Vezi articolul