Zeci de școli au fost evacuate în Bulgaria după un val de alerte cu bombe, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare. Guvernul de la Sofia pune sabotajul pe seama Rusiei

[jp_post_view]
Foto: © Gloda | Dreamstime.com
Guvernul interimar de la Sofia a acuzat marţi Rusia că s-ar afla în spatele unui val de alerte cu bombe în zeci de şcoli din mai multe oraşe din Bulgaria, care au fost evacuate luni şi marţi, relatează EFE şi AFP, preluate de Agerpres.

”Anchetatorii privilegiază pista unor atacuri hibride legate de Rusia”, a declarat presei ministrul bulgar de interne, Ivan Demerdzhiev.

Pentru a doua zi consecutiv, zeci de şcoli au fost evacuate marţi în Bulgaria după ce au primit e-mailuri cu ameninţări cu bombă. Demerdzhiev a dat asigurări că aceste ameninţări nu sunt reale şi că urmăresc doar să provoace teamă şi să atragă atenţia mass-media.

”Diferite ţări europene se confruntă în prezent cu acelaşi lucru. Versiunea dominantă este că acestea sunt atacuri hibride având legătură cu Rusia”, a declarat ministrul. Bulgaria a cerut ”ajutorul serviciilor de informaţii” din ţări partenere, în special SUA, în încercarea de a-i identifica pe autorii acestor ameninţări, a adăugat el.

Parchetul de la Sofia a indicat într-un comunicat că a deschis o anchetă pentru terorism, conform Agerpres.

De la cine sunt e-mailurile

Instituţii şcolare din capitala bulgară şi din alte oraşe din ţară au primit în ultimele zile e-mailuri aproape identifice provenite de la o organizaţie numită Free Misantropic Unabomber Legion.

Într-un astfel de mesaj consultat de AFP, aceasta avertizează cu privire la o explozie iminentă de TNT (trinitrotoluen) diseminat în şcoli.

  • Potrivit sursei citate, ca măsură de precauţie, au fost ordonate evacuări, provocând panică în rândul părinţilor elevilor. În total, 102 de astfel de alerte cu bombă au fost înregistrate în ultimele zile în Bulgaria.

Acest val de alerte cu bombă survine cu doar câteva zile înainte de alegerile generale de duminică din Bulgaria, unde secţiile de votare sunt adeseori amplasate în şcoli publice.

Potrivit guvernului bulgar, doar în caz de pericol real ar fi necesară închiderea secţiilor de votare în ziua votului. Ministrul de interne a dat asigurări însă că ”procesul electoral nu va fi perturbat”.

Bulgaria organizează duminică al cincilea scrutin legislativ în doi ani, pe fondul unui blocaj politic fără precedent în istoria democratică a acestei ţări, membră a NATO şi a Uniunii Europene, mai informează Agerpres.

Foto: © Gloda | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 5.000 de doctoranzi la studii cu frecvență primesc burse de 3.200 de lei pe lună. Modul de acordare a acestora, după schimbarea Legii – explicat de secretarul de stat Gigel Paraschiv / Ministerul a solicitat 46 de milioane de lei de la Fondul de rezervă bugetară pentru a putea să acopere bursele de studii doctorale până la sfârșitul anului

Bursele studenților doctoranzi sunt cuprinse, conform noii Legi a învățământului superior, în granturile studiilor de doctorat, granturi care, pe vechea lege a educației, nu includeau aceste sume. Ce înseamnă această…
Vezi articolul

Mătușile nu vor putea să-și promoveze rudele pe posturi universitare, cum propunea fostul ministru Cîmpeanu, însă verii da: cine nu poate fi membru în comisiile pentru examenul de promovare în cariera didactică, în învățământul superior, potrivit proiectului de lege Deca

Mătușile și unchii nu vor mai putea să-și ajute rudele pentru promovarea în cariera universitară, așa cum propunea proiectul de lege a învățământului superior propus de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul

Corectare examene 2024. Ligia Deca anunță că a „rezolvat” eroarea din platforma digitală care permitea punctaje diferite pentru grile, de la profesori diferiți: „Dacă se găsesc diferențe la itemi obiectivi, lucrarea se întoarce la profesor”

Lucrările de la examenele naționale, precum Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a și Bacalaureatul 2024 se întorc la profesori, în platforma de corectare digitalizată, dacă sunt identificate diferențe…
Vezi articolul