Zeci de studenți din Cluj-Napoca l-au primit cu proteste pe ministrul Daniel David: Hai afară, fuga e ușoară! / Ministrul – acuzat că a refuzat să iasă la discuții cu manifestanții din cauza ploii

1.479 de vizualizări
Sursa: Captura Cluj24.ro
Mai multe zeci de studenți au protestat, la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unei vizite a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, la Cluj-Napoca, potrivit Observator News și mai multor publicații locale. Protestul este legat de mutarea în afara orașului a unor cursuri ale Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, universitate condusă de Daniel David până să preia portofoliul ministerial.

„Hai afară, fuga e ușoară!” și „Daniel, șef de institut, ne trimite la păscut!” au fost unele dintre scandările studenților care, potrivit Observator News, l-au așteptat pe Daniel David la protest, pentru discuții, însă acesta a refuzat să mai iasă pentru că ploua.

Protestul din fața universității a venit în continuarea altora desfășurat pe parcursul ultimelor zile. Înaintea demonstrației ce îl viza pe ministrul David, un număr mare de studenți a participat la un protest în care au avut discuții în stradă cu decanul facultății respective. În cadrul acelor discuții, studenților li s-au promis eforturi pentru a li se oferi condiții de studiu în noua locație din afara orașului, dar studenții au cerut „întâi condiții, după aceea mutare” – imagini mai jos.

Potrivit Cluj24.ro, protestul de sâmbătă nu a atras doar studenți de la Facultatea de Matematică și Informatică, ci și alți studenți nemulțumiți de măsurile de austeritate luate de ministru.

  • Studenții de la Matematică – UBB sunt nemulțumiți pentru că universitatea le-a mutat o serie de cursuri într-un sediu nou din afara orașului, unde se ajunge cu dificultate și unde ei acuză că nu există condiții adecvate. Ei protestează față de această mutare încă din primele zile ale anului universitar, după cum Edupedu.ro a relatat de acum o săptămână.
Citește și:
Apel studențesc la boicot la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai începând de luni, 6 octombrie, din cauza mutării unor ore într-un sediu „situat pe un deal izolat” din afara orașului Cluj-Napoca / Decan: Facem demersuri să eliminăm nemulțumirile, cei care apelează la boicot nu au venit la discuții
Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați


4 comments
  1. NU ESTE SEDIU NOU !! , s a vrut centru pt industrii creative , sa a ales praful . nu e in regula deloc ce se intampla la Cluj

  2. IT ul a adus 7 % din Pib și DD il trimite pe coclauri , este mai proasta mutate posibilă , cum sa trimit cu autobuzul studenții pe un deal , parca e pe vremea lui casca la practica agricola , cum e posibil așa ceva?
    clasarea aia aruncata acolo pe Lomb n are niciun Dumnezeu . zici e e leprozerie ..

  3. DD vrea cladirea centrala pentru el si gasca lui, un fel de muzeu cu iz de cercetare pe teme impotente din anii 50/60 a secolului trecut si aruncate peste tot in lume la gunoi. Vezi noua formula a Institutului Racovita si neputinciosii visionari care-l reformateaza prin intermediul unui recent parastas. Parastasul, noua formula practicata la UBB pentru orice nou inceput. Cred ca veteranii gastilor academice fac la greu provizii pentru inevitabila vejnicie.

  4. „Dusmanit vei fi de toate”…parca am întâlnit la scoala sintagma asta (la literatura). Chiar nu se vede ca pe domnul David nu-l mai suporta nimeni, nicăieri în țară, nici măcar la Cluj-Napoca?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Domeniile de studii universitare cu cei mai mulți studenți din România: Afacerile, ingineria, medicina se detașează în fața celorlalte / Dreptul, domeniu pentru care România lipsește din clasamentele internaționale, conduce din punct de vedere al ofertei de studii 

Doar șase domenii de licență, dintr-un total de circa 80 câte există în România, atrag un sfert dintre totalul studenților pe care îi pot primi, în anul I, universitățile din…
Vezi articolul

Cine este Liviu George Maha, profesorul care l-a detronat pe rectorul Tudorel Toader, la Iași: „născut și crescut” la Universitatea Al. I. Cuza, capabil să-și critice dur adversarul fără măcar să-i spună pe nume

Scrutinul pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, câștigat luni de Liviu Maha în fața rectorului în exercițiu Tudorel Toader, se remarcă de două ori în…
Vezi articolul

Licența didactică cu dublă specializare 2025. Primele programe de 4 ani, de Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie, vor primi viitori profesori la Universitatea din Craiova – proiect de HG studii universitare

Licența didactică cu dublă specializare va fi organizată în premieră din anul universitar 2025-2026, la Universitatea din Craiova, pentru Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie. Cele două programe intră în oferta de școlarizare…
Vezi articolul

„Dacă bolnavii intră în spital având un test PCR, nu văd de ce am face o diferențiere” în cazul studenților – ministrul Educației, despre cazul UMF Iași / Liga Studenților din Iași: ce face universitatea e „o ingerință total extralegală”

“Nu este îngrădit niciun drept” în cazul deciziei Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, de a permite participarea în format fizic la examene doar pentru studenții…
Vezi articolul