Zi liberă pentru elevii și profesorii din județul Iași, pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva

5.960 de vizualizări
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a anunțat că ziua de 14 octombrie, când se sărbătoreşte Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi zi liberă atât pentru profesorii, cât și pentru elevii din județul Iași, transmite Rador, preluat de G4Media.ro.

Inspectorul general, Luciana Antoci, a precizat că decizia a fost luată în condiţiile în care, în zona centrală a municipiului, sunt 4 unități de învățământ către care accesul autovehiculelor este restricționat.

De asemenea, s-a ținut cont şi de faptul că sunt peste 10.000 de elevi care fac naveta către diferite unități de învățământ din Iași și, în aceea zi, deplasarea s-ar realiza cu dificultate și întârzieri.

Luciana Antoci a mai spus că orele din ziua de 14 octombrie vor fi recuperate ulterior: „Da, Sfânta Parascheva, ziua specifică pe 14 octombrie este pentru întreg județul Iași, prin contractul colectiv de muncă, zi liberă pentru profesori, așadar vor fi liberi și elevii cu acest prilej. Cu siguranță va fi o formulă de recuperare pentru ceea ce nu se învață vineri”.


1 comment
  1. Liber la îndobitocire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor: În ultimii 35 de ani am avut atâtea reforme, nimic nu a fost dus până la capăt, clar că apare o neîncredere a profesorilor vizavi de beneficiile unei schimbări / Este normal să apară rezistență, plafonare și indiferență, pentru că n-au mai văzut o anumită finalitate

După decenii de reforme începute și nefinalizate în învățământ, profesorii „automat au o reacție de respingere”, a afirmat recent liderul sindical Marius Nistor, la Prima News. Este nevoie „de o…
Vezi articolul

Criteriile de burse în anul școlar 2024-2025, modificate de Ministerul Educației la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț. Contradicție la bursele tehnologice între 2 articole din metodologie, dar și cu legea Educației

Ministerul Educației a modificat Metodologia cadru de acordare a burselor școlare 2024-2025, la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, respinge acuzațiile privind marginalizarea Istoriei în noile planuri-cadru: Hai să stopăm conspirațiile și dezinformările / Istoria națională ar trebui introdusă mai repede, din clasele a IX-a sau a X-a, deoarece așa ajungem la toți elevii

Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat sâmbătă seara la criticile recente privind reducerea importanței Istoriei Naționale în noile planuri-cadru pentru liceu. Într-o postare pe blogul său personal, acesta a respins…
Vezi articolul

Subiecte Română – simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2025. Poezia „Trezire” de Lucian Blaga, unul din textele de la prima vedere / „Crezi că, odată ce ai făcut o alegere, este bine să îți păstrezi opțiunea, indiferent de situație?” – au avut de argumentat elevii. La subiectul al II-lea, cerința a fost să prezinte mesajul poeziei

Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro.…
Vezi articolul