Zile libere pentru supravegherea preşcolarilor de către părinţi în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în grădinițe – proiect de lege aprobat de Senat, merge în Camera Deputaților

2.880 de vizualizări
Concediul plătit pentru stat cu copilul
Concediul plătit pentru stat cu copilul SURSA: pixabay.com
Senatorii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi (128), proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul pandemiei, transmite Agerpres. Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Mai exact, zilele libere sunt acordate în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în unităţile de învăţământ ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

„Având în vedere necesitatea supravegherii copiilor în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, de către părinţi, în perioada suspendării cursurilor sau a închiderii unităţilor de învăţământ, în urma finalizării dezbaterilor, în şedinţa din data de 27 octombrie, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de admitere”, se arată în document.


1 comment
  1. Parca nu erau bani de salarii si parca nu se plateau parintii pe perioada vacantei. Daca suntem prosti si va mai venim la scoala sa va predam… Veti avea surprize…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri

Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați este acuzată că ar fi format “un grup infracțional organizat” într-o sesizare anonimă trimisă, cu câteva săptămâni în urmă, mai multor instituții ale…
Vezi articolul

Ce își doresc copiii de Crăciun în 2020? Gabriela, clasa a III-a: Eu mi-aș dori să mă întorc la școală și să învăț mai bine. Mi-a dat tata un telefon pe care să-l folosesc, dar rămân în urmă și trebuie să o întreb pe doamna tot mai mult

Gabriela este în clasa a III-a la o școală din Vaslui. Înainte să înceapă școala online, făcea naveta pe jos sau cu microbuzul școlar. Sora ei mai mică, Ștefania, care…
Vezi articolul

Noile reguli pentru recunoașterea diplomelor și titlurilor de doctor obținute în străinătate, puse în dezbatere. Termenul de completare a dosarelor a scăzut de la un an la o lună, iar cel pentru contestații a fost dublat

Absolvenții care au primit diplome și titluri de doctor la universități din străinătate vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a completa dosarele depuse, dacă li se cere. Termenul…
Vezi articolul

Sistem de monitorizare a prezenței la școală a elevilor și asistență la orele profesorilor, printre cele 13 măsuri trimise de Ligia Deca, după ce în premieră au fost făcute rapoartele de cercetare cu neparticiparea copiilor la Evaluarea Națională și BAC

Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis inspectoratelor școlare, printr-o scrisoare, 13 măsuri pentru susținerea școlilor și liceelor cu rate mari de neparticipare la Evaluarea Națională și la examenul național de…
Vezi articolul