Ziua Națională a Franței: Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, parada militară va fi înlocuită de o ceremonie dedicată personalului civil și militar mobilizat în pandemia COVID-19

286 de vizualizări
Foto: © Pramote Seemak | Dreamstime.com
Data de 14 iulie marchează ziua națională a Franței. Într-o declarație emisă pe 24 Iunie, Ambasadorul Franței în România, Michele Aramis – a evidențiat caracterul excepțional al serbării naționale, care are loc marți.

Virusul este încă prezent și indicatorii din Romania au semnalat o revenire a pandemiei de coronavirus, de când carantina a luat sfârșit. Anumite măsuri restrictive vor rămâne, mai ales cele care vizează adunările. Acest lucru va afecta, în premieră, sărbătoarea franceză de pe 14 iulie, care, așadar, va lua o formă simbolică anul acesta”.

Pentru primă dată de la sfârșit celui de-al Doilea Război Mondial, parada militară va fi înlocuită de o ceremonie dedicată personalului civil și militar, ca semn de recunoștința pentru sacrifciile lor, în urma cărora mulți și-au pierdut viața, ca victime ale Covid-19.

Foto: © Pramote Seemak | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele a V-a și a IX-a ar urma să susțină Evaluarea Națională și Bacalaureatul, peste 4 ani, în forma actuală / Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Orice decizie cu privire la examene se va adresa elevilor care intră în acel ciclu după adoptarea proiectului legii

„Orice decizie care va fi luată în privința examenelor naționale se va adresa elevilor care intră în acel ciclu după adoptarea legii”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației,…
Vezi articolul

Membrii PNL încep să primească funcții în companiile de stat. Printre primii serviți sunt Sebastian Burduja, șeful PNL Sector 1 și fiul unui bancher Bancorex, dar și șeful de cabinet al ministrului Educației

Secretariatul General al Guvernului, subordonat direct premierului Ludovic Orban, a făcut propuneri pentru noi membri în Consiliul de Supraveghere al companiei cu capital de stat Transelectrica. Printre propuneri se numără…
Vezi articolul

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Organizarea examenelor naționale și aprobarea curriculumului pentru clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate, sunt problemele urgente. Elevii de clasa a IX-a e foarte puțin probabil să aibă manuale în toamnă

Pregătirea și organizarea examenelor naționale, precum și aprobarea curriculumului de clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate și aprobate, sunt problemele urgente ale Educației, a declarat noul ministru,…
Vezi articolul