1.259 de școli și grădinițe se află astăzi în scenariul roșu – Ministerul Educației

2.728 de vizualizări
Bursă lunară
Bursă lunară Foto: Dreamstime.com
Încă 219 grădinițe și școli au intrat peste weekend în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, potrivit buletinului informativ transmis astăzi de Ministerul Educației. Astfel, în total, 1.259 de unități de învățământ se află în scenariul 3.

Prin urmare, astăzi, 19 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

–  10.790 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.607 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.259 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Dintre cele 1.259 de unități aflate în această situație, 313 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 946 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Foto: Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrierea la clasa pregătitoare 2019: Școala de circumscripție trebuie respectată și întreruptă ideea de rezidență la un prieten – Ecaterina Andronescu

„Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă, în circumscripția lui de domiciliu”, a declarat ministrul Educației. Ecaterina Andronescu a anunțat, într-o emisiune la Digi 24,…
Vezi articolul

„Nu există motive de panică”. „Școlile rămân deschise”, declară ministrul sănătății Alexandru Rafila, după recordul de cazuri Covid-19 raportate (peste 34.200): Este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice și nedidactice, dimineața, la triajul epidemiologic

Ministrul Sănătății a ținut o conferință de presă, în ziua cu cel mai mare număr de cazuri noi Covid-19 în România. El a subliniat că nu există în momentul de…
Vezi articolul

Mai multe familii de francezi dau în judecată TikTok pentru incapacitatea de a elimina conținutul dăunător / Copiii lor au fost expuși la videoclipuri care promovau suicidul și automutilarea pe rețeaua de socializare, iar doi dintre ei s-au sinucis

Șapte familii de francezi au intentat un proces împotriva gigantului social media TikTok, acuzând platforma că le-a expus copiii adolescenți la conținut dăunător care i-a determinat pe doi dintre ei…
Vezi articolul