100 de ani de la stabilirea macedoromânilor în Dobrogea. Academia Română organizează o sesiune de comunicări științifice miercuri, 22 octombrie

242 de vizualizări
Foto: captură afiș Academia Română
Academia Română organizează miercuri, 22 octombrie 2025, o sesiune de comunicări științifice dedicată împlinirii a o sută de ani de la stabilirea macedoromânilor în Dobrogea, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română, va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.00, și îl va avea în deschidere pe acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Sesiunea științifică comemorează momentul de la 26 octombrie 1925, când primul vapor cu macedoromâni – vasul „Iași” – a debarcat în portul Constanța, aducând 1.500 de familii din țările balcanice, stabilite ulterior în Cadrilater. Data coincide cu sărbătoarea Sfântului Dumitru, o zi cu profunde semnificații pentru păstorii aromâni, asociată cu coborârea turmelor la iernat.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, și acad. Nicolae Saramandu, președintele Societății de Cultură Macedo-Române. Lucrările științifice vor fi susținute de dr. Viorel Stănilă (Institutul de Studii Sud-Est Europene), prof. univ. dr. Manuela Nevaci (Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan”) și dr. Emil Țîrcomnicu (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”).

Context istoric: de la colonizarea din 1925 la comunitățile de azi

Prezența macedoromânilor în Dobrogea este atestată încă din 1880, însă stabilirea organizată a avut loc între cele două războaie mondiale, în fostele județe Durostor și Caliacra. În urma schimbului de populație dintre România și Bulgaria din 1940, aceștia au fost strămutați în județele Tulcea și Constanța, unde comunitățile aromâne rămân active și astăzi, mai transmite Academia Română în comunicat.

Potrivit acad. Nicolae Saramandu, colonizările au început în 1925 cu fărșeroți din Albania (zona Korça), urmați de grupuri din Grecia, Macedonia și Bulgaria, inclusiv grămosteni și arâni moscopoleni. În anii următori, între 1928 și 1932, procesul a continuat prin instalarea altor familii provenite din regiunile Seres, Drama și Cavala (Grecia) și din actuala Republică Macedonia de Nord.

Rolul Societății de Cultură Macedo-Române

Fondată în 1879 și recunoscută oficial în 1880, Societatea de Cultură Macedo-Română a avut un rol central în păstrarea identității și a limbii acestor comunități. Organizația a emis, la cerere, certificate de apartenență la naționalitatea română pentru aromâni și meglenoromâni și a sprijinit înființarea de școli și biserici românești în Balcani, arată sursa citată.

Legătura culturală dintre românii de la nord și sud de Dunăre

Macedoromânii – aromânii și meglenoromânii – reprezintă o punte culturală între românii nord-dunăreni și cei sud-dunăreni, păstrând forme vechi de grai și tradiții comune. Printre personalitățile cu origini aromâne se numără și Andrei Șaguna, mitropolitul ortodox al Transilvaniei, ale cărui rădăcini familiale se află în Albania.

  • „Primele colonizări au început în 1925 cu fărșeroți din Albania (zona Korça), care au întemeiat satul Frașari în Cadrilater. Tot atunci au venit și fărșeroți din Grecia (zona Vodena), așezați în județul Caliacra”, a explicat academicianul Nicolae Saramandu, președintele Societății de Cultură Macedo-Române, conform sursei citate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recomandarea OECD pentru examenul românesc de la clasa a VIII-a: să includem și notele din clasele a VII-a și a VIII-a într-un portofoliu educațional, în plus față de Evaluarea Națională multidisciplinară / Trebuie să ne extindem spre acest portofoliu – anunță ministrul David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că recomandarea OECD pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a este să includem și notele din clasele a VII-a și a…
Vezi articolul

Încă un atac PSD la adresa ministrului Educației. Deputat: Ministerul “nu s-a deranjat să propună o hotărâre de guvern” pentru transportul elevilor, situație care riscă „să se adauge listei de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” / PSD dorește “dezbatere cât mai amplă” pe legile educației în Parlament / Premierul declara recent că “parcursul de aprobare nu va fi foarte lung”

“Lista de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” este invocată de deputatul Lucian Lungoci, reprezentant PSD – partenerul de guvernare al PNL, partidul premierului Nicolae Ciucă și al ministrului Educației –…
Vezi articolul

Echipele mobile de vaccinare vor merge în peste 2.400 de școli, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale: Au fost vaccinați 69 de elevi din 3 județe, în prima săptămână de școală

„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
Vezi articolul

Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un…
Vezi articolul