Bacău: 13 profesori și secretara unei școli din Neamț, condamnați la un an de închisoare după ce au trecut elevi fictivi în catalog, ca să nu își piardă catedrele. Decizia nu este definitivă

21.703 vizualizări
FOTO: Google.com
Treisprezece profesori din judeţul Neamţ şi o secretară de liceu au fost condamnaţi în primă instanţă pentru fals intelectual în înscrisuri oficiale, după ce ar fi falsificat cataloage pentru a-şi păstra numărul de clase şi norme, potrivit adevărul.ro. Profesorii au contestat condamnările, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Bacău.

Nu mai puţin de 15 angajaţi ai Liceului Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad”, din localitatea Horia, judeţul Neamţ, au fost puşi sub acuzare în acest caz fără precedent. Cu toţii au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de fals intelectual în formă continuată, însă la finalul procesului, la instanţa de fond, faţă de unul dintre inculpaţi a încetat procesul penal ca urmare a decesului acestuia.  Toţi ceilalţi inculpaţi, 13 profesori şi secretarea liceului din Horia, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.

Magistraţii Judecătoriei Roman au manifestat însă multă clemenţă faţă de profesorii acuzaţi, în ciuda gravităţii faptelor.  Toţi cei 14 inculpaţi au fost condamnaţi la câte un an şi trei luni înschisoare cu suspendare sub supraveghere, însă faţă de mai bine de jumătate judecătorii au decis amânarea aplicării pedepsei, ceea ce înseamnă că în cazul în care nu vor săvârşi noi fapte penale în perioada de supraveghere condamnările nu se vor regăsi în cazier.

Deşi au primit pedepse sub minimum special şi nici nu li s-a interzis dreptul de a profesa, 13 din cei 14 inculpaţi au contestat sentinţa, dosarul urmând a fi judecat în calea de atac de către magistraţii Curţii de Apel Bacău.

Judecătorii instanţei de fond au dispus anularea notelor a nu mai puţin de 20 de elevi din patru ani de studii, despre care s-a stabilit că au fost înscrişi în mod fictiv în cataloage, ei necălcând vreodată la şcoală.

Toţi elevii fictivi erau înscrişi în clasele de seral.

Citește articolul integral pe Adevărul.ro

FOTO: captura Google StreetView


2 comments
  1. Pedepsele sunt prea mici. Sper sa nu fie o raspandire mai ampla a acestui fenomen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Tichete educaționale de 500 de lei în 2023. Părinții pot depune cererile până pe 26 octombrie, prevede proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvern / Școala a început de o lună pentru 410.000 de copii beneficiari fără sprijinul pentru rechizite

Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de părinții încadrați la acest tip de sprijin până pe 26 octombrie, adică…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu: E vital ca profesorii să nu renunțe la grevă. Fiindcă dacă vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna. Iar disprețul establishmentului politic pentru ei, până acum oarecum camuflat, va fi de acum înainte la vedere și imposibil de suportat. Suntem alături de voi

Dacă profesorii vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna, scrie într-un mesaj pe Facebook scriitorul Radu Vancu. Acesta le transmite profesorilor că „este vital să nu renunțe la grevă”. „Încă…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea din nou teste grilă la Evaluarea Națională și BAC-ul din 2020. Precedenta tentativă a declanșat un scandal major

Testele grilă revin în planurile Ministerului Educației pentru examenele naționale. “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar…
Vezi articolul