200 de elevi din Germania, Franţa şi Norvegia au depus trandafiri în jurul unor rămăşiţe din Zidul Berlinului, la 33 de ani de la căderea Zidului

98 de vizualizări
Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com
Germania a marcat miercuri 33 de ani de la căderea Zidului Berlinului, cu acest prilej fiind organizat un eveniment la memorialul Bernauer Strasse, relatează agenția de presă dpa, potrivit Agerpres. Aproximativ 200 de elevi din Germania, Franţa şi Norvegia au depus trandafiri în jurul unor rămăşiţe din Zidul Berlinului, din care s-au păstrat şi porţiuni integre.

Printre oficialii prezenţi s-au aflat primarul Berlinului Franziska Giffey, senatorul Klaus Lederer şi ministrul Culturii Claudia Roth.

Evenimentul a inclus şi un spectacol al Corului Volny din Belarus care a fost format în august 2020 ca reacţie la represiunea din ţară. Cântăreţii au fost voalaţi pentru a rămâne anonimi şi pentru a fi protejaţi de persecuţia statului belarus.

Pe 9 noiembrie 1989, după un val intens de plecări şi demonstraţii ale opoziţiei, conducerea RDG de atunci a deschis graniţele Germaniei de Est, inclusiv între Berlinul de Est şi cel de Vest. La mai puţin de un an, Germania a fost reunificată, mai notează sursa citată.

Data de 9 noiembrie are legătură cu alte două evenimente semnificative din istoria Germaniei. În 1918 a fost proclamată prima republică germană; în 1938 a fost Kristallnacht (Nopatea de Cristal) în care mii de sinagogi evreieşti şi alte instituţii au fost confiscate şi distruse, iar aproximativ 30.000 de evrei au fost duşi în lagăre de concentrare.

Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman și a lui Teodor Brateș la o conferință la Facultatea de Filosofie: Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale

Mai multe organizații civice au transmis marți un comunicat de protest față de invitarea lui Petre Roman, primul premier post-decembrist, și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al TVR în…
Vezi articolul

Simulare BAC 2025. Ne trezește îngrijorare faptul că tinerii noștri nu sunt capabili să lucreze cu niște concepte destul de simple, spune istoricul Cosmin Popa: Dacă nu reușesc să recunoască totalitarismul pe hârtie, este de așteptat ca ei să nu-l poată recunoaște nici în viața reală

Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a declarat, referitor la rezultatele de la simularea examenului național de BAC 2025, că „ne trezește îngrijorare faptul…
Vezi articolul

Suspiciuni de licitație cu dedicație la Ministerul Educației. Instituția vrea să atribuie, pe 4 milioane de lei, elaborarea standardelor de evaluare a elevilor din clasele P-VIII unei firme sau asocieri de firme cu 4 experți cheie care să mai fi aplicat 6 testări standardizate digitalizate

Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), a relansat procedura de licitație publică pentru achiziția, cu 4 milioane de lei, de standarde naționale de evaluare…
Vezi articolul