Programul de vizualizare a lucrărilor de la Bacalaureat 2023: pe 18 și 19 iulie se aduc la centrele de examen pentru a fi văzute de candidați – procedură și model de cerere

7.864 de vizualizări
Foto: Angelo Brezoianu – Agerpres Foto
Candidații care vor să își vadă lucrările de la Bacalaureat (BAC) 2023, sesiunea iunie-iulie, trebuie să depună o cerere la centrul unde au dat examenele în zilele de 10 și 11 iulie, conform procedurii Ministerului Educației, obținută de Edupedu.ro. Descarcă de mai jos din articol modelul de cerere pentru vizualizarea lucrărilor.

Pe 18 și 19 iulie, candidații care au solicitat vizualizarea lucrărilor pot face acest lucru la centrele de examen anunțate de inspectoratele școlare. Vineri, pe 7 iulie, la fiecare centru de examen se vor afișa locația și orele pentru vizualizarea lucrărilor în județul respectiv, potrivit documentului.

Pe 10 și 11 iulie se pot depune cererile la centrele de examen sau se transmit online la adresa de e-mail indicată la avizierul centrului de examen, conform procedurii.

Amintim că rezultatele inițiale de la BAC 2023 s-au afișat luni, 3 iulie. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute au putut depune contestații la centrele de examen sau le-au transmis electronic în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 7 iulie.

DOCUMENT Model de cerere pentru vizualizarea lucrării la Bacalaureat 2023, obținut de Edupedu.ro de la licee:

FOTO DOCUMENT Procedura pentru vizualizarea lucrărilor la BAC 2023:

Citește și:
Programul de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2023, afișat de inspectoratele școlare din țară – model de cerere


2 comments
  1. :)) in hohote!! Irmy , ăștia îți pune un diafilm in fotocopie după ce – ti toaca lucrarea la corectat/paracorectat, și tu vrei sa o vezi înainte de contestații??
    la anu cine știe ce la mai tună? Poate faci cerere să îți „prezinte lucrarea” pe canalul de desene animate ….. Asta se numește umilință nicidecum corectitudine!!

  2. E bună procedura asta, dar mai bine ar fi fost să – și vadă lucrările înainte de a face contestații….!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Moțiunea USR împotriva ministrului de Interne, respinsă miercuri în Camera Deputaților/ Bode: ”Nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică”

Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi care a fost dezbătută luni în plen, transmite Agerpres.ro, preluat…
Vezi articolul

Însemnele de la Revoluția din 1989 de pe Palatul Universității din București vor fi conservate și sunt incluse în planul de reabilitare, inclusiv în scop turistic, transmite UB / Întâlnire cu arhitecți și specialiști anunțată în ianuarie 2025

Universitatea din București (UB) a confirmat că însemnele Revoluției din 1989 de pe fațada Palatului Universității vor fi conservate, acestea fiind integrate într-un plan amplu de reabilitare a clădirii, cu…
Vezi articolul

Să faci economii când vine vorba de formarea profesorilor este o idee foarte proastă, spune ministra Educației din Franța: Pregătirea profesorilor e cheia dacă vrem să ridicăm nivelul elevilor

Ministra Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța, Élisabeth Borne, afirmă că „formarea profesorilor este mama tuturor bătăliilor” atunci când vine vorba de îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor. Într-un…
Vezi articolul