21 de elevi și studenți performanți din medii defavorizate, susținuți în noul an școlar de Academia Română cu burse lunare de 1.000 de lei

714 vizualizări
Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com
21 de elevi şi studenţi cu performanțe de studiu, care provin din medii defavorizate, vor fi susținuți în anul școlar 2023-2024 de Academia Română cu burse de 1.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă, transmite Agerpres. Aceștia vor semna marţi, 5 septembrie 2023, documentele de primire a stimulentelor, conform sursei citate.

„Cei 21 de bursieri provin din medii defavorizate sau din familii cu situaţii critice, unii dintre ei având poveşti de viaţă impresionante, pe care le trăiesc cu discreţie şi decenţă. Toţi sunt copii şi tineri studioşi, cu rezultate şcolare situate în zona performanţei”, scrie Academia Română în comunicat.

Nouă elevi şi studenţi primesc bursă de merit pentru al doilea an, fiind câştigătorii selecţiei din anul 2022, care şi-au menţinut consecvent performanţele şcolare. Ceilalţi 12 elevi obţin bursă de merit pentru primul an din partea Academiei Române şi, în mod excepţional, din partea a doi membri ai Comisiei de evaluare, acad. Marius Andruh, vicepreşedinte al Academiei Române, şi prof. univ. Mihai Ducea, membru corespondent al Academiei. Toţi vor putea să-şi prelungească bursele până la finalizarea studiilor şcolare sau universitare, cu condiţia obţinerii mediei anuale de absolvire de minimum 9.50.

Elevii şi studenţii provin din şcoli, colegii şi universităţi din toate zonele ţării: Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Fălticeni, Iaşi, Jibou, Piteşti, Seieni (Maramureş), Şotânga (Dâmboviţa), Vaslui, Tulcea. Cel mai mic bursier este elev în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială ‘Mihai Viteazul’ din Moftinu Mic, Satu Mare, iar o elevă provine din mediul instituţionalizat (D.G.A.S.P.C. Iaşi).

Ambele serii de bursieri, cei selectaţi în 2022 şi cei selectaţi în 2023, au participat câte cinci zile la Şcoala de vară „Sub semnul istoriei”, organizată de Academia Română la Centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, unde au beneficiat de un program ce a inclus întâlniri cu membri Academiei Române, precum şi o serie de excursii în Ţara Haţegului.

Evenimentul de acordare se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10, în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a secretarului general acad. Ioan Dumitrache şi a conducerii Academiei. La eveniment vor fi prezenţi şi membrii Comisiei care a evaluat şi selectat candidaţii, conform sursei citate.

„Direcţia acordării burselor de merit face parte dintr-un program mai amplu, intitulat ‘Academia Română în dialog cu tinerii’, iniţiat în anul 2019, al cărui scop îl reprezintă sprijinirea şi promovarea tinerelor talente din şcoli şi universităţi, vizând pregătirea viitorilor intelectuali de elită ai ţării. În acelaşi timp, Academia Română doreşte să atragă atenţia autorităţilor statului asupra nevoii de susţinere continuă a educaţiei prin programe concrete de încurajare a tinerilor cu potenţial cognitiv remarcabil, din toate mediile sociale, în vederea alegerii unei cariere în instituţiile de cercetare şi culturale din România”, a mai scris instituția în informare, potrivit Agerpres.

Competiţia de acordare a burselor de merit ale Academiei Române va fi organizată anual. Concursul va fi anunţat la începutul fiecărui an, în luna martie, prin intermediul inspectoratelor şcolare, prin coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe domenii şi prin direcţiile generale de asistenţă socială pentru copiii şi tinerii.

Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a fost fraudat Bacalaureatul în 2022 la un liceu din Mehedinți. Membrii comisiei au oprit temporar camerele video, pentru a da candidaților cu care aveau înțelegeri rezolvările subiectelor / O persoană a fost reținută pentru 24 de ore, potrivit DIICOT

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și procurorii D.I.I.C.O.T. Mehedinți au efectuat, pe 26 iulie, 9 percheziții, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, în…
Vezi articolul

Surse: Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București încep anul școlar cu programul „Școala Altfel”, ca soluție de avarie din cauza lipsei mobilierului din clase / Profesorii au fost anunțați tot luni

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București vor învăța în cadrul programului Școala Altfel, potrivit surselor Edupedu.ro. Conducerea școlii a anunțat profesorii și părinții abia luni, 9 septembrie,…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor critică „unele inspectorate școlare” pentru „greșelile majore” în organizarea olimpiadelor naționale, dar nu menționează deloc ministerul Educației la capitolul responsabili, deși Direcția Generală de Învățământ Preuniversitar este organizatorul etapelor naționale

„Elevii olimpici ai României au devenit victimele unor decizii logistice nefundamentate și care au avut un impact negativ asupra experiențelor participanților”, acuză Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat. Reacția reprezentanților…
Vezi articolul