507 școli își pierd statutul de unități cu personalitate juridică și devin structuri arondate altor unități în reorganizarea declanșată de Minister / MEC: Este vorba despre 8% din totalul unităților cu personalitate juridică existente

10.651 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
507 unități școlare care aveau până acum personalitate juridică devin structuri arondate altor unități, în cadrul procesului de reorganizare a rețelei școlare declanșat de Ministerul Educației și Cercetării în urma Legii Bolojan, anunță ministerul într-un comunicat de presă transmis joi, 14 august. Acesta precizează că este vorba despre 8,1% din totalul de unități cu personalitate juridică existente.
  • Edupedu.ro a solicitat MEC lista completă a unităților afectate și detalii despre forma concretă a comasărilor și vom publica informațiile în momentul în care le vom primi.

Potrivit MEC, pe baza propunerilor de reorganizare a rețelei școlare venite din teritoriu, „circa 850 de unități de învățământ cu personalitate juridică nu îndeplineau pragul minim de elevi/preșcolari prevăzut în Legea 141/2025”.

  • „Urmare a procesului de reorganizare, 507 unități școlare cu personalitate juridică (aprox. 8,1% din numărul total de unități cu personalitate juridică existente) devin structuri școlare arondate altor unități”, se arată în comunicat.

MEC reafirmă că „această schimbare de statut juridic nu presupune închiderea fizică a unitățlor de învățământ, nu obligă la relocarea activităților educaționale și nu implică renunțarea la posturile existente, cu excepția celui de director din unitatea fără personalitate juridică”.

Comunicatul integral:

„Informare cu privire la procesul de reorganizare a rețelei școlare în anul școlar 2025 – 2026, impus de criza fiscal-bugetară

În urma colaborării între autoritățile locale (primării) și inspectoratele școlare județene, Ministerul Educației și Cercetării a primit propunerile de reorganizare a rețelei școlare naționale, pornind de la analiza inițială, potrivit căreia circa 850 de unități de învățământ cu personalitate juridică nu îndeplineau pragul minim de elevi/preșcolari prevăzut în Legea 141/2025.

Urmare a procesului de reorganizare, 507 unități școlare cu personalitate juridică (aprox. 8,1% din numărul total de unități cu personalitate juridică existente) devin structuri școlare arondate altor unități.

În procesul de reorganizare a celor 850 de unități școlare, unele s-au reorganizat prin fuziune între ele, iar altele s-au reorganizat cu unități școlare care îndeplineau deja pragul minim de elevi/preșcolari prevazut în Legea 141/2025.

Această schimbare de statut juridic nu presupune închiderea fizică a unitățlor de învățământ, nu obligă la relocarea activităților educaționale și nu implică renunțarea la posturile existente, cu excepția celui de director din unitatea fără personalitate juridică.

În acest proces generat de aplicarea programului de guvernare și a măsurilor fiscal-bugetare, ministerul a lăsat posibilitatea ca fiecare unitate administrativ – teritorială (UAT) să poată avea cel puțin o unitate de învățământ cu personalitate juridică. Dincolo de urgența generată de criza fiscal-bugetară, prin acest demers se reduce din fragmentarea rețelei școlare, generându-se astfel și un efect subsecvent pozitiv, dar și premisele unui proces mai eficient în stabilirea normelor didactice.

Având ca punct de pornire această experiență impusă de criza fiscal-bugetară, se va face o analiză a modului de funcționare implicat de această redimensionare a rețelei, iar acolo unde va fi nevoie de eficientizări, acestea se vor face prin coordonarea autorităților locale cu inspectoratele școlare, pentru anii școlari viitori.

În acest demers, ministerul mulțumește inspectoratelor școlare județene și autorităților locale pentru colaborare și înțelegerea situației excepționale în care ne aflăm ca urmare a crizei fiscal-bugetare, scopul comun al tuturor celor implicați fiind funcționarea sistemului de educației și acoperirea salariilor și burselor din noul an școlar.

Reiterăm faptul că absolut toate acțiunile care vizează reorganizarea rețelei școlare au ca numitor comun interesul superior al copilului și asigurarea unei educații incluzive de calitate, în contextul restrictiv impus de criza fiscal-bugetară.

Ministerul Educației și Cercetării va comunica în mod constant în privința procesului de reorganizare a rețelei școlare – pe măsură ce acest proces se finalizează în județe și se actualizează informațiile.”

Citește și:
EXCLUSIV Daniel David: Specificul școlilor cu program suplimentar de muzică nu va fi afectat de comasarea cauzată de numărul de elevi, rămânând structuri educaționale în sine, arondate uneia cu personalitate juridică / Vom monitoriza cu atenție păstrarea identității educaționale a acestor școli, chiar dacă administrativ vor avea loc anumite schimbări


4 comments
  1. O escrocherie românească! Aveam destule ore în școala mea. Acum va trebui să împărțim orele cu cei din școala care ne-a absorbit.

  2. Această măsură trebuia luată de 5 ani. Un guvern care ia măsuri utile, necesare și oportune. Felicitări!

  3. Inclusiv aici mint cu nerușinare,in realitate sunt 850 școli,nu 507! pentru că reorganizare, înseamnă tot o comasare! Ăștia chiar ne iau de idioți,pe bune! Ăștia mint cum respiră!!! Niște nemernici și impostori!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toate școlile vor fi verificate de Ministerul Educației marți, 16 aprilie, dacă au plătit contribuțiile la sănătate și pensii ale profesorilor, spune directorul economic Mihai Păunică: Sper ca în conturi disponibilul să fie cât mai aproape de zero – VIDEO

Toate școlile vor fi verificate de Ministerul Educației marți, 16 aprilie, dacă au plătit contribuțiile la sănătate și pensii ale profesorilor, spune directorul general al Direcției Economice Mihai Păunică. Acesta…
Vezi articolul

Reguli de înscriere la clasa pregătitoare 2024. Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august pot cere amânarea înscrierii cu maximum un an, „în cazuri justificate” – proiect

Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până în data de 31 august pot cere în scris amânarea înscrierii la clasa pregătitoare cu maximum un an, „în cazuri justificate”, prevede proiectul…
Vezi articolul

Elevii și profesorii de la Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni aduc spiritul Crăciunului pentru copiii de la Sanatoriul Balneoclimateric și pentru bătrânii imobilizați sau singuri / Proiectul continuă de 7 ani

Elevii și profesorii de la Colegiul „Ion Kalinderu” din Bușteni au pregătit cadouri atât pentru copiii care vin la tratament la Sanatoriul Balneoclimateric, cât și pentru bătrânii care sunt imobilizați…
Vezi articolul

Studiu Google, reprezentativ pentru părinți: Le oferă copiilor primul telefon la 8 ani, iar aceștia din urmă petrec online 1-3 ore zilnic. O treime dintre părinți recunosc că i-au cumparat copilului smartphone ca să nu se simtă exclus social

În medie, copiii din România primesc primul smartphone la 8 ani și petrec zilnic între 1 și 3 ore pe internet. Părinții spun că principalul motiv pentru care le oferă…
Vezi articolul