EXCLUSIV Daniel David: Specificul școlilor cu program suplimentar de muzică nu va fi afectat de comasarea cauzată de numărul de elevi, rămânând structuri educaționale în sine, arondate uneia cu personalitate juridică / Vom monitoriza cu atenție păstrarea identității educaționale a acestor școli, chiar dacă administrativ vor avea loc anumite schimbări

3.879 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației, Daniel David, le răspunde muzicienilor care au cerut public renunțarea la comasarea școlilor vocațional – artistice. Oficialul a declarat pentru Edupedu.ro că școlile cu program suplimentar de muzică vor deveni structuri arondate altor școli cu personalitate juridică, dar că „acestea își vor continua misiunea pe care și-au asumat-o de a descoperi și cizela spiritul artistic al copiilor cu astfel de vocație”.

„Specificul școlilor cu program suplimentar de muzica nu va fi afectat de comasarea cauzată de numărul de elevi, rămânând structuri educaționale în sine, arondate uneia cu personalitate juridică. Acestea își vor continua misiunea pe care și-au asumat-o de a descoperi și cizela spiritul artistic al copiilor cu astfel de vocație. Vom monitoriza cu atenție păstrarea identității educaționale a acestor școli, chiar dacă administrativ vor avea loc anumite schimbări generate de criza fiscal-bugetară”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, pentru Edupedu.ro.

Răspunsul integral al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, trimis Edupedu.ro în problematica comasării școlilor cu program suplimentar de muzică:
  • „Le mulțumesc domnilor Andrei Ioniță și Florian Mitrea pentru atenția la măsurile impuse în educație de situația de criză fiscal-bugetară. În acest context, vreau să clarific că specificul școlilor cu program suplimentar de muzică nu va fi afectat de comasarea cauzată de numărul de elevi, rămânând structuri educaționale în sine, arondate uneia cu personalitate juridică. Acestea își vor continua misiunea pe care și-au asumat-o de a descoperi și cizela spiritul artistic al copiilor cu astfel de vocație. Vom monitoriza cu atenție păstrarea identității educaționale a acestor școli, chiar dacă administrativ vor avea loc anumite schimbări generate de criza fiscal-bugetară”.
Informații de background

Muzicienii Andrei Ioniță și Florian Mitrea, absolvenți ai Școlii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava” din București și profesori la universități de prestigiu din Berlin și Londra, au făcut apel public la președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan și ministrul Educației, Daniel David, să renunțe la planurile de comasare care afectează și școlile vocaționale – artistice. Cei doi artiști au avertizat că măsurile propuse „amenință însăși existența învățământului muzical de specialitate din România” și ar produce „grave consecințe la nivel de sănătate mintală și afectivă” pentru tineri.

„Propunerea desființării acestor școli de muzică, sau comasarea lor cu școli generale este un atac direct asupra comunității. Este paradoxal ca, într-o perioadă în care cererea pentru acest tip de educație depășește oferta, soluția propusă să fie diminuarea sau eliminarea lui”, transmit muzicienii într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, premierului și ministrului Educației.

Scrisoarea, distribuită pe Facebook de Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava” din București, este semnată de Andrei Ioniță, violoncelist, laureat la Concursul Ceaikovski de la Moscova și profesor asistent la Universität der Künste din Berlin, și de Florian Mitrea, pianist, laureat la concursurile ARD de la München și Hamamatsu și profesor la Royal Academy of Music din Londra.

Amintim că Legea Bolojan cu măsurile de austeritate pentru educație prevede că școlile cu mai puțin de 500 de elevi își vor pierde personalitatea juridică, urmând a fi comasate cu alte școli. Concret, Legea nr. 141/2025 statuează că școlile de stat își păstrează personalitatea juridică doar dacă ating praguri minime de elevi, de exemplu 500 de elevi, iar reorganizarea se va aplica rapid, conform regulamentelor Ministerului Educației.

Aproximativ 900 de directori și echipe manageriale își vor pierde funcțiile, ca urmare a pierderii personalității juridice de către școlile pe care le conduc, potrivit estimării ministrului David. Foștii directori ai acestor școli vor reveni la predare fără plata pe oră sau cumul de norme. Legea schimbă structura sistemului educațional prin comasări, norme didactice mai mari, clase mai aglomerate și reducerea burselor, cu efecte directe asupra elevilor și profesorilor încă din anul școlar 2025-2026.

Citește aici scrisoarea integrală a muzicienilor Andrei Ioniță și Florian Mitrea


5 comments
  1. Vai de capul tău, psihologule! 😂

  2. Zic să comaseze un liceu de arte cu ceva liceu agricol. Să aibă la specializări ”instrument clasic” și ”zootehnie” pe același nivel (tot respectul pentru cei care învață agricultură, doar că artele sunt arte, agricultura e agricultură).

    Cam pe la începutul pandemiei ministrul de atunci (am uitat care mai era) a interzis liceelor teoretice să mai aibă clase de tehnic sau servicii. Acum le facem mleat pe toate, la loc.

  3. nu,nici nu are sens sa mai citim ce face Dani…
    ziua și paguba….și NU ii pune frana nimeni deși atâtea voci competente din educație îl contrazic …el știe una și bună: că trebuie să ajungă din A in B, fara sa conteze cum….

  4. După ce au militat ani întregi pentru asumarea filierei, vin acum și le amestecă haotic. Aceiași politicieni cu prostia și minciuna în frunte, nici măcar de la partide diferite. Saltimbanci corupți care pentru simbrii regești sunt capabili de orice.

    1. o sa lipească școala de muzică de liceul silvic lipit și el prin comasare cu pedagogicul comasat și acesta din urmă cu școala de popi că tot sânt gard in gard .
      tuspatru fac casa buna , nu i bai 😌
      popa și cu dăscălița o sa ia in piept ulița
      pân la deal pe sub pădure sa culeaga flori și mure
      fluierând încetișor cântec dulce de amor..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii refugiați pot participa la cursuri de inițiere în limba română, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Plata profesorilor se face din bugetele unităților de învățământ care organizează cursul – document

Minorii și tinerii peste 18 ani care au dobândit o formă de protecție internațională pot participa la cursul de inițiere în limba română, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.…
Vezi articolul

Diriginții nu fac suficiente ore de consiliere în carieră cu elevii pentru că sunt supraîncărcați cu sarcini birocratice și pentru că nu există destule cursuri gratuite de formare sau stimulente / Nu toți elevii din învățământul gimnazial și liceal au acces la un consilier, ci doar ocazional – studiu

Au fost identificate 24 de cauze care contribuie la problema lipsei orelor de consiliere cu elevii în școlile din toată țara, arată studiul de impact, „Evaluarea sistemului de consiliere și…
Vezi articolul

Noi discipline anunțate de Ligia Deca: „Istoria, robia și deportarea romilor”, opțională pentru elevii de gimnaziu și liceu, iar „Istoria Comunismului din România” se va studia obligatoriu la liceu

Elevii de gimnaziu și liceu vor putea alege ca disciplină opțională „Istoria, robia și deportarea romilor”, iar liceenii vor mai studia o nouă disciplină obligatorie: „Istoria Comunismului”, a spus Ligia…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Sorin Cîmpeanu anunță că sunt 1.140 de elevi ucraineni înscrişi în şcolile din România, pe curriculum românesc, ca audienţi. Guvernul va modifica Legea educației pentru ca elevi ucraineni de clasa a VIII-a să poată intra la liceu fără examen: copii de la Şcoala de balet din Kiev vor să continue la Liceul Capsali, în clasa a IX-a

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140  la începutul săptămânii viitoare, dintr-un total de aproape 34.000…
Vezi articolul