55% dintre copiii români vor să se stabilească în alte ţări / Aproape 2 din 10 tineri de peste 16 ani nu urmează nicio formă de şcolarizare / Doar 20% dintre sesizările de abuz sexual cu victime minore ajung in instanţă – „Radiografia situației copilului în România”, realizată de Salvați Copiii

619 vizualizări
Sursa: Salvati Copiii
Peste jumătate dintre copiii din România declară îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, arată o analiză realizat de organizaţia Salvaţi Copiii, citată de News.ro și preluată de G4Media.ro. Analiza, prezentată ca „Radiografie a situației copilului din România, în 10 puncte esențiale”, arată cifre îngrijorătoare şi în ceea ce priveşte şcolarizarea, concluziile fiind că aproape doi din 10 tineri de peste 16 ani nu urmează nicio formă de învăţământ.

Mii de minore devin anual mame în România, iar dintre acestea sute nasc a doua sau chiar a treia oară înainte de majorat. În ceea ce priveşte sesizările de abuz sexual cu victime minore, doar 20% dintre cazuri ajuns pe masa unui judecător, mai spun oficialii organizaţiei, care cer Guvernului „un plan de măsuri imediate”.

  • Analiza, care se bazează pe date statistice, date proprii Salvați Copiii și pe analize din surse terțe, din ultimii trei ani, arată între altele că „peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunităţile legate de educaţie (26,3%), neîncrederea sau nemulţumirea faţă de condiţiile de viaţă din România  (21,9%)”.

Documentul, care face o radiografie a situaţiei copiilor români, subliniază că în ultimii 20 de ani, numărul copiilor din România a scăzut de la aproape 4.800.000 la 3.740.300 şi arată că în cazul celor rămaşi în ţară există „semnificative disparităţi, în detrimentul celor din mediul rural”.

Ancheta situează România drept ţara din UE cu cel mai scăzut nivel de participare la programele şcolare în cazul tinerilor cu vârste peste 16 ani, fiind totodată, potrivit OCDE , unul dintre statele în care diferenţa de performanţă generată de statutul socioeconomic al elevilor atinge cel mai înalt nivel.

Organizația atrage atenția că Guvernul României trebuie să aplice „politici sociale integrate, care să restabilească imediat dreptul tuturor copiilor la sănătate și educație de calitate și în condiții de echitate”. Și emite o serie de „recomandări imediate” în acest sens:

  • Consolidarea serviciilor de asistență socială pentru identificarea precoce a situațiilor de risc pentru copii (…)
  • Întărirea cooperării inter-instituționale dintre serviciile de asistență socială și școli (…)
  • Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie, în special în mediul rural; 
  • Creșterea investițiilor economice în comunitățile rurale;
  • Extinderea programului național „Masă sănătoasă în școli” (…) 
  • Reglementări pentru asigurarea de către autoritățile locale, în fiecare comună, a unei echipe mixte de informare și intervenție integrată (…)
  • Acoperirea, din surse bugetare centrale sau locale, a costurilor de transport spre orașe la medicul specialist pentru gravidele vulnerabile din comunitățile dezavantajate
  • Educație pentru sănătate începând cu perioada preșcolară și pentru sănătatea sexuală și a reproducerii cât mai timpuriu (…);
  • (…) Atragerea și reținerea în mediile dezavantajate socioeconomic a cadrelor didactice pregătite și motivate profesional;
  • Asigurarea predictibilității în alocarea resurselor financiare în educație și respectarea obligației legale de alocare bugetară a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație;
  • Sprijinirea școlilor în procesul de creare a grupurilor de acțiune anti-bullying din școli;
  • Asigurarea numărului optim de medici și asistente de neonatologie şi moaşe, pentru a combate mortalitatea infantilă; 
  • Dezvoltarea serviciilor sociale și a instituțiilor implicate în protecția copiilor împotriva abuzului sexual și pregătirea specialiștilor (asistenți sociali, psihologi, polițiști, procurori, judecători) în acest sens;
  • Extinderea la nivel național a programului Barnahus dezvoltat de Salvați Copiii și DGASPC Sector 6, singurul în măsură să asigure audierea și protecția copiilor victime ale abuzului sexual
  • Adoptarea de către Parlamentul României a celui de-al 3-lea Protocolul facultativ privind Procedura comunicării la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.
  • Crearea de echipe multidisciplinare formate din profesori-logopezi, profesori psihopedagogi, kinetoterapeuți, consilieri școlari, psihologi școlari, analiști comportamentali, asistenți sociali și cadre didactice de sprijin și itinerante, pentru elevii cu CES.

Analiza Salvați Copiii România, integral:


4 comments
  1. De la a vrea pana la a putea si merita e o cale lunga.” Oh , Lord, won’ t you buy me a Mercedes Benz? ”
    90% dintre cei care maresc aceste procente negative, abandon etc. sunt date de cei din etnia rroma, care mereu se victimizeaza…

  2. 55%!! Este un procent urias, ce arata un fenomen de „dorina de fuga” a elevilor de scoala, simtita ba ca o „inchisoare”, ba ca un mediu neplacut.
    Vesti bune, aud ca ANCOM a deschis ochiii la pericolul utilizarii telefonului de catre minorii sub 14 ani: „În condițiile în care …nu am o lege, știu că este în discuție cea cu privire la consimțământ și salut această initiațivă legislativă a fostei mele colege Nicoleta Pauliuc, trebuie să ai o vârstă …” (sursa: Digi24). Hai s-o vedem (legea, cu norme de aplicare, nu fara), ca EU e de mult timp departe in aceasta privinta.

  3. Textul de la sursa spune că România NU! a ratificat cel de-al 3-lea Protocol facultativ (adoptat în 2012, deci acum 12 ani, oameni buni!!!) privind Procedura comunicării la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, ratificare care ar permite Comitetului pentru Drepturile Copilului de la Geneva să examineze plângerile provenite de la copii si reprezentanţii lor. CÂT DE RĂU!

  4. Cum de au mai inventat și chestia asta cu „analiștii comportamentali”? Nu pot fi decât niște psihologi. Știe cineva, vă rog, cum sunt pregătiți acești analiști? Aș vrea să știu. Deocamdată sunt „puzzled” la auzul acestui termen. Hmm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce fac școlile din SUA, țară unde Omicron a devenit varianta dominantă, pentru a redeschide clasele după sărbători: testare extinsă și respectarea strictă a măsurilor de prevenție, dar și pregătiri pentru opțiunea nedorită a trecerii în sistem online

Departamentele școlare din SUA, unde tulpina Omicron a coronavirusului a detronat Delta ca variantă dominantă, iau din nou în calcul posibila trecere a școlii în online sau în format hibrid…
Vezi articolul

Școala hibridă răspunde “problemelor sistemice ale educației din România” și “răspunde nevoii de digitalizare a educației” – Camera de comerț româno-americană AmCham, în sprijinul strategiei SmartEdu

“Pentru îmbunătățirea performanțelor sistemului de educație din România, propunem adoptarea unui model de învățământ hibrid, la nivelul întregului sistem public și particular acreditat de educație din România”, arată Camera de…
Vezi articolul

Tendințe în învățământul superior: europenizarea, digitalul și banii insuficienți, principalele puncte de interes pentru universitățile de pe continent – raport al Asociației Universităților Europene / Instituțiile românești – interesate îndeosebi de finanțare instituțională și digitalizare

Învățământul superior a devenit un motor al integrării la nivel european, iar digitalizarea este unul dintre cele mai importante elemente ce dictează strategiile universităților și apelurile lor de a fi…
Vezi articolul

Să-i înveți pe elevi cum să repete și să învețe materia în timp, în locul practicilor de tip “îngrășat porcul în ajun”, un pas-cheie pentru depășirea impresiilor greșite pe care elevii le formează despre însușirea materiei – studiu

Elevii care preferă tehnici de învățare precum citirea și recitirea materialelor în sesiuni aglomerate de învățare vor eșua în a reține informația, pe când cei care știu să-și controleze practicile…
Vezi articolul