6 elevi din Craiova participă la primul curs din lume despre programarea calculatorului cuantic

4.686 de vizualizări
Foto: © Boykov | Dreamstime.com
Șase elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova au fost selectaţi să participe online la primul curs din lume organizat de IBM Quantum şi Qubit by Qubit pentru liceenii care doresc să înveţe despre calculatorul cuantic, calculatorul despre care se spune că va oferi uriaşe avantaje ştiinţifice şi economice, fiind mult mai rapid decât actualele computere în rezolvarea unor sarcini complexe, informează Agerpres.

Iniţiativa de a le oferi elevilor de la clasele de matematică-informatică ale Colegiului „Nicolae Titulescu” din Craiova o deschidere mai largă în domeniul calculatoarelor a aparţinut profesoarei de informatică Marilena Ionescu, care, urmărind noile tehnologii, a găsit Qubit by Qubit – din SUA, un proiect de învăţare online prin care elevii pot dobândi cu ajutorul informaticii abilităţi necesare în viitor pe piaţa muncii.

„Este primul curs de „quantum computing” creat de către MIT, Stanford University şi Harvard University pentru liceeni din întreaga lume. Pe parcursul a două semestre de prelegeri săptămânale, secţiuni de laborator şi teme pentru acasă, elevii dezvoltă o înţelegere fundamentală a calculului cuantic, inclusiv algebra liniară de bază, mecanica cuantică, calculul şi informaţia cuantică şi algoritmii cuantici. Ei vor avea chiar şansa de a programa pe un computer cuantic real. În fiecare săptămână, elevii participă la trei activităţi: o prelegere de 1,5 ore, un laborator de 1 oră cu un asistent didactic şi o temă pentru acasă”, a declarat profesoara Marilena Ionescu.

Instructorii şi asistenţii care predau cursul provin de la universităţi de top, inclusiv MIT, Stanford şi Universitatea din Waterloo, oferă, de asemenea, asistenţă suplimentară este disponibilă pentru elevi, inclusiv sesiuni de revizuire a temelor şi a programului de lucru pe Discord. La finalizarea cursului, elevii vor primi un certificat de absolvire.

Foto: © Boykov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Este curs, nu concurs, așa cum spuneți în titlu.
    Evident, un curs în pas cu vremea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru: Ministerul Educației a ales cea mai bună soluție pentru toate părțile implicate – părinți, elevi și profesori / Mai mulți membri ai organizației au făcut parte din comisiile pentru planurile-cadru

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială. Reprezentanții organizației susțin că Ministerul Educației „a ales cea mai bună soluție pentru…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Trebuie să respectăm banul pentru ca el să poată să vină la noi – lecția model predată elevilor săi de profesoara Andreea Ilie, de la Colegiul Economic Suceava / Elevă: Pe mine cel mai tare mă pasionează și mă interesează să știu când să vând, cum să investesc, când să cumpăr

Proiectul LifeLab by BCR propune profesorilor din România fișe transdisciplinare care abordează teme precum economisirea, investițiile și utilizarea produselor financiar-bancare, contribuind la formarea unor competențe esențiale pentru viața de zi…
Vezi articolul

Profesorii, inspectorii și academicienii vor lupta cu înverșunare să demonstreze că fără materia lor, elevii sunt pierduți în haosul ignoranței universale, scrie rectorul UMFST Leonard Azamfirei despre dezbaterea pe noile planuri-cadru: Să vedem cine reușește să își păstreze gloria orelor din orar… și, evident, bugetele aferente / Poate, de data aceasta, vom alege elevii

Dezbaterile privind noile planuri-cadru pentru învățământul liceal sunt un adevărat „război sfânt al disciplinelor”, scrie rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), Leonard Azamfirei. Într-o…
Vezi articolul