Premierul Ciucă e de acord să aibă o întâlnire cu reprezentanții elevilor, „cel mai probabil” după 1 octombrie, pentru a discuta problema transportului – Robert Avram, CNE

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Premierul Nicolae Ciucă a transmis că este de acord să aibă o întâlnire cu reprezentanții elevilor, pentru a discuta problemele legate de transport, dar aceasta “va fi, cel mai probabil, organizată după 1 octombrie”, a anunțat, miercuri dimineață, președintele Consiliului Naținal al Elevilor, Robert Avram.

Acesta anunțase, în prealabil, că va solicita o întâlnire cu șeful guvernului cu “cei 3 ministri care ar trebui sa se implice in rezolvarea problemelor: Sorin Cimpeanu (ministrul educatiei), Adrian Caciu (ministrul finantelor) si Sorin Grindeanu (ministrul transporturilor”

Cererea lui s-a făcut auzită în condițiile în care, pe 19 septembrie, proiectul de ordonanță de urgență privind transportul elevilor a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc în dimineața aceea la Ministerul Educației. Robert Avram, a declarat atunci pentru Edupedu.ro că justificarea celor din minister a fost aceea că o organizație ar fi solicitat instituției consultare publică pe proiectul de OUG, consultare anunțată pentru joi la ora 10

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, pentru facilitățile de transport acordate elevilor se acordă o sumă forfetară lunară de 50 de lei/lună pentru distanța de 3 km, ce poate fi suplimentată cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru în plus. Iar în cazul în care costul transportului e mai mare, suma poate fi majorată cu până la 50%.

Or, potrivit exemplelor transmise de CNE, există abonamente care au costat:

  • 210 lei / 7 km – conform calculului propus de proiectul de ordonanță, poate fi decontat doar 105 lei
  • 235 lei /10 km – conform calculului propus, pot fi decontați circa 122 de lei
  • 245 lei / 14 km – conform calculului propus, pot fi decontați  circa 157 lei
Citește și:
Președintele Consiliului Național al Elevilor: Soluția pentru transportul elevilor nu este cea cu alocația forfetară, propusă de Ministerul Educației, soluția este subvenționarea – elevul merge cu carnetul vizat și are gratuitate / O să cerem o discuție cu premierul
Consultare publică online pe tema proiectului de ordonanță ce prevede o sumă forfetară pentru transportul elevilor, anunțată de Ministerul Educației pentru joi / Documentul fusese criticat de elevi și ar fi trebuit să fie discutat luni, în Comisia de Dialog Social


1 comment
  1. Și atunci, va zice că nu poate și va amâna pentru o dată ulterioară, cu speranța că membrii Consiliului Elevilor se vor sătura și nu vor mai aduce în discuție acest subiect. Suntem conduși de analfabeți funcționali. Drepturile elevilor sunt încălcate grav. Vai de țara asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate alegeri 2024. Peste 80% din bucureșteni sunt de acord cu un program de prevenire a consumului de droguri în școli – exit-poll după închiderea urnelor, la referendumul primarului Nicușor Dan

Bucureștenii au votat în majoritate pentru finanțarea și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli, potrivit primelor estimări ale exit-pollului CURS, realizat la închiderea urnelor pentru…
Vezi articolul

Impact puternic al nivelului de educație al părinților asupra situației materiale a copiilor: România are cea mai mare rată din UE a copiilor din familii care se confruntă cu lipsuri – 85%, mai mult decât dublul mediei europene

În 2021, 39% dintre copiii din UE care trăiau în gospodării cu un nivel de educație scăzut (cel mult învățământul secundar inferior) au fost afectați de lipsuri materiale, în comparație…
Vezi articolul