Proiectul ministerului privind sumele forfetare pentru transportul elevilor “nu e soluția ideală”, spune Consiliul Elevilor, care arată abonamente cu preț dublu față de sumele ce pot fi decontate. UPDATE CNE: Ministerul a eliminat de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social tema transportului elevilor

1.506 vizualizări
Foto: Pexels.com
Proiectul de ordonanță de urgență ce prevede o alocație forfetară pentru transportul elevilor “nu este soluția ideală”, iar Consiliul Național al Elevilor (CNE) va prezenta abonamente primite de la mai mulți elevi care să dovedească problemele existente, într-o Comisie de Dialog Social programată luni, la 10, la Ministerul Educației, după cum a anunțat președintele CNE, Robert Avram. Acesta a invocat două probleme principale în cazul modelului propus de minister: se menține decontul în locul subvenției, iar formula de calcul nu duce la decontarea integrală a abonamentelor.
  • UPDATE La câteva minute după ora de începere a discuțiilor în Comisia de Dialog Social, Robert Avram a anunțat că tema transportului elevilor nu se mai discută astăzi, dar că intenționa să prezinte oricum abonamentele colectate de la elevi. Propunerea de ordonanță era principala temă pe ordinea de zi a ședinței.

CNE a transmis redacției Edupedu.ro imagini cu mai multe abonamente colectate de la elevi, în care se arată că sumele nu ar urma să fie decontate integral. Astfel:

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, pentru facilitățile de transport acordate elevilor se acordă o sumă forfetară lunară de 50 de lei/lună pentru distanța de 3 km, ce poate fi suplimentată cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru în plus. Iar în cazul în care costul transportului e mai mare, suma poate fi majorată cu până la 50%.

Or, potrivit exemplelor transmise de CNE, există abonamente care au costat:

  • 210 lei / 7 km – conform calculului propus de proiectul de ordonanță, poate fi decontat doar 105 lei
  • 235 lei /10 km – conform calculului propus, pot fi decontați circa 122 de lei
  • 245 lei / 14 km – conform calculului propus, pot fi decontați circa 157 lei
210 lei – abonament pentru 7 km / Sursa: CNE
235 lei pentru 10 km / Sursa: CNE
245 lei pentru 14 km / Sursa: CNE

Potrivit lui Robert Avram, la discuțiile din Comisia de Dialog Social programate luni, CNE va arăta că “Mecanismul prezentat de Minister în continuare nu e soluția ideala, din doua motive: pe de-o parte, se menține decontul, în locul subvenției, ceea ce poate cauza dezavantaje mari pentru elevi dacă sumele nu vor fi asigurate la timp și, pe de alta parte, formula de calcul nu va duce la decontarea integrala a abonamentelor”. Potrivit reprezentantului CNE, abonamentele culese de la colegi și care vor fi prezentate la Minister, abonamente ce includ “acea majorare de 50%, nu ar primi sumele necesare”.

Robert Avram a spus că “acele alocări ar trebui sa fie corelate cu realitatea din teritoriu – transportatorii cresc prețurile pe zi ce trece (spre exemplu, avem situații de elevi care, pentru 10km, ajung să plătească și 250 de lei)”.

Potrivit proiectului de OUG pentru modificarea Legii educației naționale, pus în dezbatere de minister: 

“La art. 84, alin. (1^7) și alin. (1^8) se modifică și au următorul cuprins:

  • „(1^7) Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3), se asigură o sumă forfetară lunară de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimentează cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru.
  • (1^8) În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la art. 1^7, aceasta poate fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport.””
Citește și:
BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual
Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică / Elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului, spune Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit spre școală. Șeful ISJ Teleorman: Acum circulă niște mașini prin județ, dar nimeni nu vrea să le dea copiilor un abonament / La 3 luni de la începerea școlii, Ministerul Educației pregătește un proiect de hotărâre de Guvern prin care să le acorde sume forfetare acestor elevi

La 3 luni de când a început școala, elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit la școală, așa cum prevede legea Educației. Ca să ajungă la…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul

„Am ajuns rușinea Europei, rușinea Agenției Spațiale Europene” pentru că Ministerul și Autoritatea pentru Cercetare „tratează cu superficialitate, fără viziune, fără implicare” domeniul spațial, spune cercetătorul Sorin Zgură, fostul director al Institutului de Științe Spațiale

Domeniul spațial „efectiv se dorește să se închidă” în România, apreciază Sorin Zgură, cercetător științific grad 1 și fost director al Institutului de Științe Spațiale (ISS), într-o declarație acordată Edupedu.ro…
Vezi articolul