Consultare publică online pe tema proiectului de ordonanță ce prevede o sumă forfetară pentru transportul elevilor, anunțată de Ministerul Educației pentru joi / Documentul fusese criticat de elevi și ar fi trebuit să fie discutat luni, în Comisia de Dialog Social

344 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației a anunțat, luni, că va organiza o consultare publică în format online pe tema proiectului de Ordonanță de Urgență ce prevede introducerea unei sume forfetare pentru decontarea transportului elevilor, proiect ce a fost pus în dezbatere publică săptămâna trecută. Anunțul vine în condițiile în care subiectul se afla în deschiderea ședinței Comisiei de Dialog Social de luni, unde Consiliul Național al Elevilor anunțase că-și va prezenta obiecțiile, inclusiv prin prezentarea unor abonamente care arătau sumele nu pot fi decontate integral folosind modelul din ordonanță.

Subiectul a fost eliminat de pe agenda ședinței de azi, după cum a anunțat președintele CNE, Robert Avram.

  • Proiectul de OUG poate fi consultat aici.

Potrivit anunțului făcut de minister, dezbaterea online va avea loc joi, 22 septembrie, de la ora 10.00, în sistem de videoconferință. Sunt invitați să participe, în sistem online, toți cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, reprezentanți ai presei, în limita a 100 de persoane.  

Înscrierea se va realiza în sistem electronic printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până la data 21 septembrie 2022, ora 16:00.

Potrivit datelor prezentate de minister:

  • Înscrierea va include: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru logare, precum și confirmarea participării la dezbatere.
  • Persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerea în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să se înscrie la adresa de e-mail anterior menționată și vor avea la dispoziție 3 minute pentru prezentare.
  • Propunerile se vor face în scris, în format electronic (word), cu specificarea secțiunilor, capitolelor, articolelor din proiectul de act normativ la care se face referire, prin formularul anexat și se vor transmite la adresa de mail menționată anterior până la data 21 septembrie 2022, ora 16.

Consiliul Național al Elevilor își exprimase poziția potrivit căreia proiectul de ordonanță de urgență “nu este soluția ideală”, organizația anunțând că urma să prezinte abonamente primite de la mai mulți elevi care să dovedească problemele existente. Robert Avram, președinte CNE, a invocat două probleme principale în cazul modelului propus de minister: se menține decontul în locul subvenției, iar formula de calcul nu duce la decontarea integrală a abonamentelor.

Citește și:
Proiectul ministerului privind sumele forfetare pentru transportul elevilor “nu e soluția ideală”, spune Consiliul Elevilor, care arată abonamente cu preț dublu față de sumele ce pot fi decontate. UPDATE CNE: Ministerul a eliminat de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social tema transportului elevilor
BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual
Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică / Elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului, spune Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce conține cu adevărat proiectul de lege Plx145/2023, contestat de AUR pe motiv că se vor fura copiii: Mecanismul prin care statul va ajuta familiile în situații vulnerabile să nu instituționalizeze copiii este asemănător celui de sprijin pentru persoanele cu dizabilități

Proiectul de lege Plx145/2023 privind prevenirea separării copilului de familie, care a provocat protestul AUR de la Parlament din această dimineață a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 48…
Vezi articolul

Studenții vor avea acces gratuit la serviciile bibliotecilor central-universitare. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital – Alianța Națională a Studenților

Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit…
Vezi articolul

Acuzații de „abuz” la adresa Universității din București, după ce un program de master „unic în România” a fost oprit din cauza numărului mic de studenți / UB: Sunt aplicate reguli vechi, 14 programe sunt în această situație în 2025-2026 – UPDATE

Un „masterat unic în România”, cu tema „Studii Religioase – Texte și Tradiții”, a fost „blocat abuziv” de Universitatea din București, acuză un comunicat de presă primit pe adresa redacției…
Vezi articolul