A doua etapă de admitere la liceu 2023. Înscrierile pentru probele de aptitudini și pentru cele de limbă modernă/maternă se fac luni, 31 iulie. Calendarul complet

2.412 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Înscrierea pentru susținerea probelor de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă, precum și înscrierea candidaților care optează pentru locurile speciale, în a doua etapă de admitere la liceu 2023, se face în 31 iulie, conform calendarului oficial. Vineri, 28 iulie, inspectoratele școlare au publicat locurile rămase libere după prima etapă de admitere la liceu 2023.

Probele de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă se vor susține în 1-2 august.

Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni, susține Ministerul Educației. Aceștia au la dispoziție cele 7.727 de locuri libere la liceu rămase, sau alte 18 mii în învățământul profesional. Anul trecut 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.

Cererile pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun în perioada 7-9 august. Aceste cereri pot fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Conform procedurii Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), sunt necesare următoarele documente pentru etapa a doua de admitere la liceu:

DOCUMENT – Model Cerere înscriere pentru etapa a II-a de admitere la liceu 2023

Declarația pe propria răspundere și declarația-acord pot fi descărcate aici

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023

28 iulie 2023: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă

31 iulie 2023: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

1 – 2 august 2023: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

3 – 4 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților Părintele/tutorele legal care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul

PSD se opune grădiniței cu predare doar în limba maghiară la Huedin, proiect propus de primarul PNL / Pesediștii vor ca de investiția guvernului maghiar să beneficieze toți copiii orașului indiferent de naționalitate

Președintele PSD Huedin, Oana Goga, declară că salută finalizarea investiției Guvernului Ungariei în infrastructură școlară, respectiv un nou sediu modern, o nouă grădiniță în orașul Huedin, dar spune că speră…
Vezi articolul

Accesul elevilor la liceu: Majoritatea elevilor din mediul rural învață la un liceu de la oraș / Peste o mie de elevi fac naveta zilnic către liceu și petrec pe drum între o jumătate de oră și o oră – Raport al Ministerului Educației

În anul școlar 2022-2023, peste 86% dintre elevii chestionați de experți în educație învață la un liceu din mediul urban, deși ei provin din rural, arată studiul publicat de Centrul Național…
Vezi articolul

Taxa de participare a României la studiul internațional TALIS în 2025 și 2026, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, va fi achitată aproape integral printr-un grant din partea Comisiei Europene – proiect HG

Taxa de participare a României la Studiul Internațional pentru Procesul de Predare-Învățare (TALIS) de anul viitor, dezvoltat de OCDE, în valoare de aproape 50.000 de euro, va fi achitată în…
Vezi articolul