A doua plată parțială, de 100 milioane de lei, pentru datoria României către Agenția Spațială Europeană este prevăzută într-un nou proiect de hotărâre de guvern / Proiectul pentru prima plată parțială nu a fost aprobat încă

95 de vizualizări
Foto: © Adanne | Dreamstime.com
Plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând a doua plată parțială a contribuției restante a României către Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru anul 2024, este prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare joi, 11 decembrie de Ministerul Educației și Cercetării. Proiectul apare la doar câteva zile după ce un altul, referitor la plata primei părți parțiale a datoriilor către ESA, în valoare de 60 de milioane de lei, a fost pus în consultare, fără a fi aprobat de către Guvern până în acest moment. 

România, care a avut suspendat dreptul de vot în cadrul ESA timp de mai mulți ani, până în toamna lui 2022, și-a recuperat acel drept prin plata datoriilor acumulate până atunci. Din 2024, însă, a început să acumuleze iar datorii, care, la 1 noiembrie 2025, se ridicau la 58,2 milioane euro. Problema datoriilor a fost semnalată de Edupedu.ro în octombrie.

În noiembrie , ministerul a inițiat un proiect pus în consultare la începutul acestei săptămâni, referitor la plata unei prime tranșe, de 60,6 milioane lei, care să permită recuperarea dreptului de vot până la data de 31 ianuarie 2026 și amânarea unor sancțiuni ESA. Guvernul nu a aprobat, încă, acel proiect. 

Acum, este pus în consultare proiectul de HG pentru a doua tranșă.

Potrivit Notei de fundamentare: 

  • „În luna noiembrie 2025, MEC prin ANC a inițiat un proiect de HG pentru plata sumei de 60.682.728 lei, aflat în curs de avizare, ceea ce va permite recuperarea dreptului de vot până la data de 31 ianuarie 2026, dar și amânarea aplicării sancțiunilor de către ESA. Prin prezentul act normativ, se aprobă plata sumei de 100.000.000, reprezentând cea de-a doua plată parțială a contribuției financiare restante a României pentru anul 2024 către Agenția Spațială Europeană (ESA), ca urmare a aprobării Ordonanţei de urgenţă nr. 64/2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025”.

Proiectul pus în consultare joi prevede:

  • „Se aprobă plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând cea de-a doua plată parțială a contribuției financiare restante a României pentru anul 2024 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA)”.

El menționează că suma va fi acoperită din bugetul pe 2025 al Autorității Naționale pentru Cercetare, capitolul „Cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare”, titlul „Alte transferuri”.

Demersurile vin după o serie de presiuni publice și după ce Edupedu.ro a arătat că industria spațială românească riscă să fie afectată sever, în timp ce autoritățile au comunicat contradictoriu sau au minimalizat gravitatea situației. Noua propunere de hotărâre este supusă consultării publice până pe 18 decembrie.

Proiect HG – a doua plată parțială către ESA:

Nota de fundamentare – al doilea proiect de HG pentru plata datoriilor către ESA:

Photo © Adanne | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții vor avea acces gratuit la serviciile bibliotecilor central-universitare. Considerăm imperios ca autoritățile și instituțiile de învățământ să prioritizeze accesul studenților la resurse bibliografice actuale, disponibile atât în format fizic, cât și în format digital – Alianța Națională a Studenților

Studenții vor obține gratuitate în vederea accesării fondului de carte al bibliotecilor central-universitare, după ce Comisia de învățământ a Senatului României a dat, ieri, un raport favorabil inițiativei legislative, potrivit…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra îi cere premierului Cîțu să explice diferențele dintre angajamente și alocarea pentru cercetare în 2021: Dacă estimările se adeveresc, România este condamnată să se îndepărteze ireversibil de profilul unei țări UE

Asociația Ad Astra a cercetătorilor din România îi solicită premierului Florin Cîțu, printr-un comunicat de presă-scrisoare, să explice “aparenta discrepanță” dintre angajamentele formulate din programul de guvernare și proiectul de…
Vezi articolul

Ligia Deca a ajuns la Liceul Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit luni, și alte trei eleve sunt internate în spital / Marcel Ciolacu: Nu știu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări de curând în zonă, categoric că cei vinovați vor plăti fără nicio excepție

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți, că ministra Educației, Ligia Deca, va merge la internatul din Odorheiul Secuiesc. Oficialul a spus că așteapta datele din anchetă pentru a putea lua…
Vezi articolul

Temele pentru acasă. Ministrul Educației: Dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii

Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, ca dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai…
Vezi articolul