A fost deviată traiectoria asteroidului lovit de NASA cu un aparat spațial pe 27 septembrie, confirmă cercetătorii

218 vizualizări
Foto: Agenția Spațială Europeană (ESA)
O navă a NASA a reuşit să devieze cu succes de la traiectoria sa un asteroid, după ce a trimis o navă pe suprafaţa acestuia la sfârşitul lunii septembrie, confirmă cercetătorii, după cum relatează Agerpres.

Operațiunea a fost efectuată în cursul unei misiuni de testare fără precedent care va permite omenirii să înveţe cum să se protejeze de o posibilă ameninţare, potrivit anunțului de marţi al agenţiei spaţiale americane.

Nava misiunii Dart a percutat ţinta, asteroidul Dimorphos, care este satelitul unui asteroid mai mare numit Didymos. Dispozitivul NASA a reuşit astfel să-l deplaseze, reducându-i orbita cu 32 de minute, a declarat directorul agenţiei spaţiale, Bill Nelson, în cadrul unei conferinţe de presă, mai scrie Agerpres. Altfel spus, potrivit Biziday.ro, traiectoria a fost deviată cu 4%.

Este „un moment decisiv pentru apărarea planetei şi un moment decisiv pentru umanitate”, a subliniat el. Ar fi fost deja „considerat ca un succes imens” dacă (nava) ar fi redus orbita doar cu aproximativ 10 minute. Dar de fapt a redus-o cu 32 de minute”, a adăugat Bill Nelson. Cu această misiune, „NASA a dovedit că putem apăra planeta”, a spus el.

  • Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Pământ în momentul impactului, pe 27 septembrie, are un diametru de aproximativ 160 de metri şi nu prezintă niciun pericol pentru planeta noastră.

Amintim că, potrivit unor anunțuri făcute de Agenția Spațială Română (ROSA) acum câteva săptămâni, țara noastră este implicată în această misiune. EduPedu.ro scria pe 23 septembrie că sistemul de ghidare și navigație care face posibilă ajungerea la asteroid, după impact, este o producție 100% românească, potrivit sursei citate, iar interpretarea datelor se face pe baza unor algoritmi proiectați în România.

Citește și:
VIDEO Impact reușit al unui vehicul NASA cu un asteroid, într-o misiune de deviere a traiectoriei
Premieră: Misiunea de deviere a unui asteroid, condusă tehnic de Agenția Spațială Română, din 26 septembrie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetarea și inovarea în Europa au nevoie de investiții suplimentare, pentru a asigura competitivitatea, securitatea și sustenabilitatea pe continent – recomandările unui grup de experți pentru Comisia Europeană

Pentru ca Europa să-și întărească siguranța, competitivitatea pe plan global și sustenabilitatea, este nevoie de o cercetare mai puternică, de inovații de impact și de avansuri tehnologice care trebuie susținute…
Vezi articolul

Cercetătorii sud-coreeni susţin că au descoperit „Sfântul Graal” al supraconductorilor, ceea ce a generat o frenezie în lumea investitorilor. Oamenii de ştiinţă sunt însă sceptici / Ce este „LK-99”

Săptămâna trecută, două lucrări ale unor cercetători sud-coreeni au făcut o afirmaţie extraordinară, care a stârnit o frenezie pe reţelele sociale şi a ridicat valoarea unor acţiuni în China şi…
Vezi articolul