Asociația cercetătorilor români “Ad Astra” cere ministrei Ligia Deca retragerea proiectului învățământului superior

4.841 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Retragerea proiectului învățământului superior, făcut public luni, 27 februarie, este cerută într-o scrisoare deschisă a asociației cercetătorilor români ”Ad Astra”, adresată ministrei Educației, Ligia Deca. În scrisoare, cercetătorii atrag atenția asupra mai multor discordanțe între legislația română și cea europeană și asupra mai multor incoerențe în ceea ce privește termenii folosiți din domeniile Cercetare și Cercetare-Dezvoltare, fapt cu ”efecte grave pentru contabilitatea şi statistica cercetării şi pentru aderarea la OCDE”.

”Deşi reprezintă un progres faţă de versiunea anterioară, în proiectul Legii învăţământului superior persistă o serie de probleme grave, inclusiv discordanţe fundamentale şi paralelisme cu legislaţia românească şi europeană a cercetării”, deschid cercetătorii în textul scrisorii, intitulată ”Proiectul de lege a învățământului superior nu este gata”.

Organizația mai notează că ”o analiză aprofundată a textului nu este posibilă în cele 10 zile de discuţie publică. Fiind o lege paralelă cu legislaţia cercetării din România, în ce priveşte activităţile de cercetare-dezvoltare, şi folosind definiţii diferite, contradicţiile şi incoerenţele se întâlnesc la tot pasul”, se arată în reacția cercetătorilor din asociația ”Ad Astra” de vineri, 3 martie, față de proiectul făcut public de ministra Educației, Ligia Deca, la începutul săptămânii.

Redăm mai jos comunicatul asociației de cercetători Ad Astra:

”Stimată doamnă ministru,

Deşi reprezintă un progres faţă de versiunea anterioară, în proiectul Legii învăţământului superior persistă o serie de probleme grave, inclusiv discordanţe fundamentale şi paralelisme cu legislaţia românească şi europeană a cercetării. Aceste divergenţe privesc, cel puţin:

(1) incoerenţa generală a utilizării termenului de `cercetare’ sau `cercetare-dezvoltare’ cu efecte grave pentru contabilitatea şi statistica cercetării şi pentru aderarea la OCDE;

(2) incoerenţa sistemului de coduri de etică şi integritate a cercetării, divergenţa cu Codul european de conduită pentru integritatea cercetării (ALLEA) în multe privinţe, inclusiv definiţia plagiatului;

(3) incoerenţa obligaţiilor universităţilor ca instituţii publice de cercetare cu prevederile legii cercetării (OG57/2002)

(4) contradicţiile între proiectul de lege, Statutul personalului de cercetare (L319/2004) şi Codul Muncii (L53/2003);

(5) grave confuzii privind regimul drepturilor intelectuale şi relaţia cu publicarea în regim deschis, inclusiv cu publicarea tezelor de doctorat;

O analiză aprofundată a textului nu este posibilă în cele 10 zile de discuţie publică. Fiind o lege paralelă cu legislaţia cercetării din România, în ce priveşte activităţile de cercetare-dezvoltare, şi folosind definiţii diferite, contradicţiile şi incoerenţele se întâlnesc la tot pasul.

Solicităm retragerea proiectului de lege şi adoptarea unei legi a învăţământului superior şi a cercetării, care să normeze cercetarea din universităţi şi din celelalte instituţii publice de cercetare în mod unitar, coerent cu legislaţia naţională şi europeană.

Cu deosebit respect,

Asociaţia Ad Astra”.

DOCUMENT Descarcă comunicatul Ad Astra din 3 martie 2023:
Citește și:
“România are decalaje importante față de marea majoritate a țărilor Uniunii Europene, în domeniul cercetării și inovării, din cauza subfinațării cronice din ultimele 3 decenii”, atrage atenția Asociația Ad Astra, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului cercetării și inovării, Ioan Boloș
Verificarea plagiatelor: Declarația privind originalitatea lucrărilor devine instrument-cheie, pentru CNATDCU, în procedurile administrative introduse prin proiectul noii legi a învățământului superior / Ce se întâmplă în prezent? Declarația privind originalitatea în cazul Bode-UBB / CNATDCU e păstrată ca structură subordonată unei direcții din Minister
Nicio măsură care să ducă la deblocarea analizei doctoratelor plagiate nu este propusă pentru 2023 de Ministerul Educației, în cel mai nou Raport privind starea învățământului superior / În noiembrie, când verificarea tezei ministrului Bode era blocată la CNATDCU, Ministerul promitea soluții


4 comments
  1. La ce-i servea psihologului de la UBB noua Lege, daca voia sa dea petrecere?

  2. De ce numai învățământ superior?Nici la învățământul preuniversitar lucrurile nu stau mai bine în proiect.

  3. Exista doua explicatii, poate trei? Una ar fi ca o lege scrisa de niste analfabeti cu IQ scazut, absolventi de Spiru cu doctorat, nu are cum sa fie perfecta.
    A doua este ca poate acest haos a fost creat intentionat. A treia, cea mai probabila, este si una si alta, impreuna, pentru un haos de proportii epice.

    Ah, si cand te gandesti ca psihologul principal de la UBB vroia sa dea o petrecere in cinstea noii legi :)). ntz ntz ntz

    Doamna doctor nu cred ca intelege ce spune Ad Astra si am dubii ca o sa schimbe ceva :)).

    Ad astra ineptias praemisit! (Spre stele cu Deca inainte)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marian Preda / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Rectorul Marian Preda: Universitatea din București nu a votat creșterea temporară a normei didactice în învățământul superior cu 2 ore, la congresul Consiliului Rectorilor / Universitatea are „de mai mulți ani o decizie de constituire a normelor la minimum plus 2 ore”, dar majorarea anunțată de CNR i-ar „afecta tocmai pe asistenții sau lectorii debutanți în primul an”

Universitatea din București nu a votat măsura anunțată prin „deplin consens” de Consiliul Național al Rectorilor, de majorare temporară a normei didactice în învățământul superior cu 2 ore, a declarat…
Vezi articolul
Cum sprijină guvernul britanic universitățile

Vaccinul împotriva COVID 19 al companiei Moderna va fi testat în curând și pe copii. Expert american în sănătate: E nevoie să știm, dacă îl dăm adolescenților, la ce să se aștepte părinții?

Compania farmaceutică Moderna intenționează să înceapă, în curând, testarea vaccinului său pentru coronavirus în rândul copiilor, scrie New York Times, care citează un anunț al companiei. Testele vor include copii…
Vezi articolul

A fost o greșeală sau un ajutor pe care Ministerul Educației i l-a dat premierului când nu a depus la timp contestația în procesul privind suspendarea analizei teze de doctorat? / „Vorbim despre evenimente care au avut loc înainte de începerea mandatului meu”, spune Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că Ministerul a depus în iulie anul trecut contestația la sentința dată în procesul privind suspendarea analizei tezei de doctorat a premierului Ciucă, dar…
Vezi articolul

Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională: Nu suntem de acord cu articolele din proiectul noii legi, care prevăd desființarea prin comasare a CJRAE / Ei spun că aceasta produce probleme financiare și organizaționale

Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) nu sunt de acord cu prevederile din noul proiect al legii educației prin care se desființează, prin comasare, aceste centre, chiar dacă…
Vezi articolul

George Purcaru, FSLI: Vineri este miting în București, marșul a fost aprobat pentru 20.000 de persoane. De vorbe suntem sătui, vrem să vedem și fapte / În viitoarea grilă de salarizare profesorul debutant ar trebui să aibă coeficientul 2,72, am cerut asta Guvernului

Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a declarat la TVR Info, în emisiunea Info edu, că protestul din stradă al profesorilor, programat pentru vineri, 9 iunie, la prânz, în fața Guvernului, a…
Vezi articolul