A fost prelungit termenul până la care primăriile pot depune proiecte pe PNRR pentru centre de zi dedicate copiilor vulnerabili. Ce pot face copiii în aceste instituții

288 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Familiei a prelungit cu o lună, până pe 9 februarie 2022, termenul în care pot fi depuse proiecte pentru înființarea celor 150 de centre de zi pe care România și le-a asumat în PNRR și pentru care a primit 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile, potrivit unui anunț al ministrului Gabriela Firea, scrie G4Media.ro.

Copiii din familiile care se confruntă cu situații dificile – fie că e vorba de lipsuri materiale, de probleme medicale, de situații sociale complicate – pot veni pe timpul zilei în aceste centre pentru a-și face temele, a socializa, vor primi o masă caldă și vor avea parte, atât ei, cât și părinții, de sprijin și consiliere psihologică. Seara se vor întoarce acasă, alături de părinții, bunicii și frații lor.

”Așteptăm cereri de finanțare pentru absolut toate comunitățile unde este nevoie de astfel de centre de zi, pentru că ne dorim să avem cât mai multe proiecte în analiză. Vor fi însă punctate suplimentar acele proiecte propuse pentru zonele în care vorbim despre sărăcie extremă și probleme sociale majore”, a declarat Firea.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Ba neganditilor : ditamai banetu’ asta ce se cheltuie aiurea complet pe programele astea, dacă ar fi dat direct familiilor acestora in risc de sărăcie, ar dispărea sărăcia, ticăloșilor!!! Asta trebuie facut: dacă tot sunt fonduri, atunci ele sa fie date direct familiilor in risc de sărăcie. Și asa, nu vor mai fi familii în risc de sărăcie. Parca asta e scopul, nu?!? Sa nu mai fie familii în risc de sărăcie. No, asa nu vir mai fi, dacă le dați banii aceștia lor direct!

    (Comentariu editat pentru eliminarea majusculelor)

  2. Ce familii defavorizate? În România cam toți suntem familii defavorizate, tinerii care muncesc pe salariul minim și au și un copil, ratele sau dublat, cu ce sa?trăiască?? Voi ăștia care faceți legile ați putea? !!!! l

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„M-am lăsat de școală din cauza banilor, ăsta e adevărul. Mama nu avea cu ce să ne încalțe. N-a fost că n-aș fi vrut eu sau că n-aș fi putut învăța, dar n-am mai avut” – mărturiile a patru elevi care au abandonat școala pe fondul lipsei politicilor generalizate și țintite de susținere din partea autorităților

„După ce s-a născut copilul, nimeni nu a mai zis nimic despre școală. Toți au spus că e mai bine să stau acasă, să am grijă de el”, spune o…
Vezi articolul

La Matematică, abia din noiembrie încep colegii mei care predau la clasa a IX-a să intre în materie, până atunci fac remediale, recuperare, inclusiv la clasele unde s-a intrat cu 9,50, cu 9,60. De ce? Pentru că ei sunt antrenați pe anumite tipuri de itemi, spune Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic Unirea din Pașcani

„La matematică, în clasa a IX-a, profesorii fac remediale, recuperare, până în noiembrie, inclusiv la clasele unde s-au intrat cu 9.50, cu 9,60. Pentru că elevii sunt antrenați pe anumite…
Vezi articolul

Peste 100 de scriitori și profesori apără proiectul programei de Română la clasa a IX-a, printr-un memoriu adresat Ministerului Educației – „Cui îi e frică de abordarea istorică a literaturii române?” / Printre semnatari – profesori de la universități din străinătate sau studenți

Un memoriu semnat de peste 100 de scriitori, profesori universitari, profesori de liceu dar și studenți apără programa de clasa a IX-a de la limba și literatura română pusă în…
Vezi articolul

Niciun card pentru prima de carieră profesională, de 500 de lei, nu a fost încă dat angajaților din școlile din Bihor, arată datele de la Poșta Română, care asigură livrarea / În niciun județ cardurile nu au fost distribuite în totalitate, deși legea prevedea că în octombrie oamenii vor avea primele

În județul Bihor niciun card pentru prima de carieră profesională nu a fost distribuit personalului nedidactic din învățământ, până la data de 8 ianuarie 2024, potrivit unui răspuns transmis de…
Vezi articolul