Proiect CNCD în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice: Combaterea discriminării în clasă – ghid pentru profesori – ProfsAgainstDiscrimination

375 de vizualizări
Începând cu data de 01 decembrie 2020, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării va implementa, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Politici Publice, pentru o perioadă de 24 de luni, proiectul ”Combaterea discriminării în clasă – ghid pentru profesori” – ProfsAgainstDiscrimination, finanțat de Comisia Europeană prin Programul REC-RDIS-DISC-AG-2020, conform Acordului nr.963306.

Prin acest proiect cei doi parteneri își propun:

1. analiza legislației la nivel național în ceea ce privește implementarea principiului nediscriminării și realizarea a trei sondaje la nivel național în randul profesorilor, părinților și Inspectoratelor Școlare Județene cu privire la existența fenomenului discriminării. Rezultatele precum și recomandările formulate în urma realizării sondajelor vor fi incluse într-un Studiu ce va fi distribuit la nivel național;

2. creșterea gradului de conștientizare și a capacității de identificare, combatere și raportare a cazurilor de discriminare din școli, la nivel național, prin sesiuni de instruire pentru un număr de 200 profesori dar și realizarea unui Ghid practic privind combaterea discriminării în clase;

3. creșterea nivelului de date și statistici cu privire la cunoașterea și aplicarea legislației antidiscriminare și a instrumentelor ce ar putea fi folosite pentru combaterea acestui fenomen;

4. abordarea lacunelor din legislație și practică printr-o serie de recomandări concrete și specifice în cadrul unor politici publice.Rezultatele proiectului precum și recomandările de politici publice vor fi prezentate în cadrul unei conferințe organizate la sfărșitul proiectului. Proiectul beneficiază de un buget total de 269.559,75 euro ( 80% finanțare UE și 20% cofinanțare).

Pentru mai multe informații privind proiectul, consultați paginile partenerilor care vor fi actualizate pe măsura îndeplinirii activităților:

CNCD: https://cncd.ro/2020-12-01-proiectul-combaterea-discriminarii-in-clasa-ghid-pentru-profesori-profsagainstdiscriminationIPP: http://www.ipp.ro/profsagainstdiscrimination

IPP: http://www.ipp.ro/profsagainstdiscrimination


1 comment
  1. Bani aruncați pe Apa Sâmbetei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, concluzie după Bac: „Curriculumul va trebui radical revizuit” / Este greu de înțeles cum un profesor care observă la clasă, ani de-a rândul, că un elev nu e capabil să facă operații dintre cele mai simple nu a reușit să intervină pentru a corecta

Revizuirea radicală a curriculumului este una dintre concluziile declarate de Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu, după publicarea rezultatelor la Bacalaureat 2022. Acesta a anunțat la TVR Info că a descoperit în…
Vezi articolul

Daniel David: Întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii. Eu știu că și suplinitorii sunt importanți. Avem mulți și o să avem foarte mulți suplinitori în sistem

Ministrul Educației și Cercetării a spus că „întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii”. „Eu știu că și suplinitorii sunt importanți și să știți…
Vezi articolul

Senatul a respins solicitarea lui Iohannis de reexaminare a legii „educației sexuale”. Disciplina se va numi în continuare „educație sanitară” și elevii vor participa doar cu acordul scris al părinților

Plenul Senatului a respins, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris…
Vezi articolul

INTERVIEW Romanian swimming star David Popovici’s coach, Adrian Radulescu: when we take the child swimming, we already see him a champion, if we take him to football, we want him become another Messi. When paths change, we panic and things slip away, which echoes later in his life

Adrian Radulescu, the man who trains Romanian Olympic swimming champion David Popovici since he was 10, spoke in an interview with Edupedu.ro about situations where parents and coaches fix  children…
Vezi articolul
Măsura sălii de detenție

Aproape toți coordonatorii județeni ai programului de ore remediale cu finanțare europeană de 30 de milioane de euro sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene și au fost singurii candidați pe post – document

Aproape toți coordonatorii județeni (41 din 42) din cadrul Programului național de educație remedială sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene, potrivit unui document publicat de Romaniacurata.ro. Potrivit sursei citate, în…
Vezi articolul