Măsurile bugetare adoptate în ultimele luni riscă să lase instituțiile Academiei Române fără energie electrică, gaze, apă, canalizare, telefonie, internet, paza minimă obligatorie și alte servicii fără de care activitatea științifică nu poate continua, potrivit unui memorandum trecut prin ședința de guvern de vineri, 5 decembrie. Documentul a fost aprobat de premierul Ilie Bolojan și avizat de vicepremierul Marian Neacșu și de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Memorandumul explică faptul că ordonanța de urgență 52/2025 impune tuturor instituțiilor publice ca plățile efectuate în perioada octombrie–decembrie 2025 să nu depășească „nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie–septembrie 2025, majorată cu 10%”, în limita bugetului aprobat. Academia Română arată însă că aceste plafoane fac imposibilă funcționarea instituțiilor din subordinea sa.
Documentul precizează că plafonul lunar rezultat din aplicarea legii este de 1.711.000 lei pe lună, în timp ce necesarul real pentru lunile noiembrie și decembrie este de 2.530.000 lei lunar, ceea ce lasă un deficit de 818.900 lei pe lună.
Academia avertizează că depășirea plafonului este „esențială pentru evitarea deconectării de la sistemul de energie electrică, termică, canalizare și apă”, întrucât blocajul ar opri activitatea de cercetare, inclusiv proiecte „recunoscute la nivel național și internațional”.
Lista cheltuielilor imposibil de acoperit în noile limite include:
– plăți la energie electrică și termică, unde s-au înregistrat creșteri „substanțiale”, influențate de liberalizarea pieței și de majorarea TVA,
– serviciile de pază, unde „tariful orar a fost majorat ca urmare a creșterii salariului minim”,
– alte servicii obligatorii: supraveghere video, telefonie, internet, mentenanță, verificări tehnice, protecția muncii, chirii și asigurări, toate afectate de majorarea TVA.
Academia subliniază că neplata acestor servicii va duce nu doar la sistarea lor, ci și la „generarea unor costuri suplimentare cu serviciile de reconectare”. În finalul memorandumului, președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, solicită Guvernului aprobarea depășirii plafoanelor pentru a evita oprirea activității instituțiilor academice și de cercetare.
Memorandumul poate fi descărcat de aici:
4 comments
Vai, ce tristețe pe toate palierele! Academia, Academia …e putred de bogată, mai vrea și bani de la buget. O rușine! Ce produc INSTITUTELE ? Academia Română e o formă fără fond căreia ar trebui să i se. retragă bugetarea de la stat.Incă fucționăm în stil sovietic dar ne dăm anticomuniști !!!
Sunt doctorand la Academia Romana. Si sunt pe un loc bugetat cu bursa. De ceva vreme bursele sunt trecute la partea de Achizitii. Da, ati vazut bine. Nu la venituri, servicii sau salarii. La Achizitii, adica la o categorie variabila unde se pot face plati doar daca sunt bani, e un fond care se poate manipula usor in functie de necesitati. nu e obligatoriu sa se faca plati la termen cum e de exemplu in cazul salariilor pe care ca vrei ca nu vrei trebuie sa le platesti. La partea asta, la achizitii, unde se afla bursele doctoranzilor, daca nu vrei sa le plateste din varii motive nu le platesti si asta e. Cam asta e un doctorand. Se cere performanta dar il tratam ca pe ultimul, daca avem bani il platim, daca nu duca-se ca e oricum irelevant. Important e sa il platim pe domnul ministru, senator, judecator etc. in prag de sarbatori nu avem bani pt doctoranzi ca na craciun e numai la senat, guvern, armata etc
Poate Academia Română ar trebui să fie o organizație care să se autofinanțeze. Dacă este adevărat că membrii sunt persoane cu cunoștințe deosebite și cu o experiență vastă în diverse domenii, nu ar fi o problemă obținerea de bani.
Poate Academia Română ar trebui să devină o asociație/organizație, care să se autofinanțeze.