Activități care să dureze între 5-10 minute sunt recomandate pentru copiii din creșe de la grupa mică, cu vârste între 3 luni și un an – ROFUIP 2024

463 de vizualizări
Photo by Lukas: https://www.pexels.com/photo/person-holding-red-and-black-toy-car-3622568/
Copiii de la creșă care au până într-un an ar trebui să ia parte la activități ce durează 5-10 minute, se recomandă în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ (ROFUIP) 2024. Apoi pe măsură ce copilul crește activitățile pot dura mai mult, se mai precizează în document. Amintim că, potrivit legii Educației, la creșă sunt câte trei grupe de copii de la 3 luni la 3 ani.

Activități care să dureze între 5-10 minute sunt recomandate pentru copii din creșe de la grupa mică cu vârste între 3 luni și un an. Durata activităților poate varia, în funcție de particularitățile copiilor și de interesul manifestat de copil sau de grupul de copii, mai scrie în document.

Aceste precizări nu existau în vechiul ROFUIP 2022 pentru că nu erau reglementate aspecte legate de creșă, acestea fiind la vremea respectivă în subordinea autorităților locale, nu a Ministerului Educației ca acum. Din aprilie 2022, creșele au devenit parte a sistemului de educație, prin hotărârea nr. 566/2022.

Activități care sunt recomandate pentru copiii din creșe de la grupa mică

Astfel, potrivit art. 11 alin (8) din ROFUIP 2024:

„În educația timpurie – nivel antepreșcolar și nivel preșcolar, durata activităților poate varia, în funcție de particularitățile copiilor și, implicit, de interesul manifestat de grupul de copii/copil pentru acestea, de conținutul activităților, precum și în funcție de maniera de desfășurare.

Recomandat este ca, pentru primul interval de vârstă (de la 3 luni la 1 an), durata unei activități să fie de cel mult 5-10 minute, după care, pentru intervalele următoare, durata activității poate crește progresiv, până la 35 minute (5 – 6 ani), respectând prevederile din planul de învățământ din cadrul Curriculumului pentru educație timpurie”.

Împărțirea pe grupe la creșă și grădiniță, prevăzută în legea Educației

Art 23 – alin (1): În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

  • Educația timpurie, nivel antepreșcolar:

(i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;

(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;

(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;

  • Educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;
  • Învățământul special:

(i) pentru antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 7;

(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 8;

(iii) pentru antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5;

Potrivit legii Educației, nr. 198/2023, atât la creșă cât și la grădiniță copiii sunt împărțiți în câte 3 grupe.

Articolul 15 alin (1):”Învățământul preuniversitar se desfășoară pe următoarele niveluri:

a) educația timpurie (3 luni-6 ani), formată din învățământul antepreșcolar (3 luni-3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani), ambele cuprinzând grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare”.

Cât privește programul copiilor de la grădiniță, ROFUIP 2024 prevede că acesta nu poate să depășească 10 ore pe zi.

Citește și:
OFICIAL Programul copiilor nu poate să depășească 10 ore pe zi la grădiniță, potrivit ROFUIP 2024

2 comments
    1. Corect ,au program de 5 ore ,și nu fac nimic ,la grupa mică (bebelusi)spun că nu au ce activități să facă,activitățile se fac doar pe hârtie,de schimbat pampers nu ,cu toate că în metodologie și în fișa postului au îngrijire,supraveghere și educație,nu fac nimic ,în schimb infirmierele s-au îngrijitoarele copii(una la grupă)fac tot și cu copiii și îngrijirea spațiilor,infirmierele au program de 8 ore ,iar toate drepturile sunt la cadrele didactice iar obligațiile la infirmiere,fișa postului unui puericultor este maxim 2 pagini a infirmierelor 5 pagini ,spor neuropsihic îl au doar cadrele didactice,infirmierele nu ,doamnele puericultoare sunt foarte stresate în cele 5 ore,infirmierele timp de 8 ore nu se stresează,legea creselor a fost concepută în birou și pe fantezii care nu corespunde cu realitatea,dar nu ne mai miră nimic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO România a avut o reacție rapidă de adaptare pentru un sprijin eficient acordat copiilor și tinerilor ucraineni, le-a spus Sorin Cîmpeanu, la Luxemburg, miniștrilor Educației din Europa

Pe agenda reuniunii miniștrilor Educației reuniți la Luxemburg s-au aflat teme precum investiții eficiente, eficace și echitabile în educație, gestionarea crizelor în Spațiul european al educației și finanțarea universităților europene,…
Vezi articolul

Copiii de la grupele mijlocie și mare pot fi retrași de părinți dacă „se observă manifestări de oboseală sau de neadaptare la regimul grădiniței” / După o evaluare a educatorului pot fi înscriși la un serviciu complementar în anul în curs sau reînscriși în anul școlar următor – ROFUIP 2024

Copiii de la grupele mijlocie și mare pot fi retrași de părinți dacă „se observă manifestări de oboseală sau de neadaptare la regimul grădiniței”, potrivit ROFUIP 2024. După o evaluare…
Vezi articolul

Studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației la câteva luni de la finalizare, după ce decizia de tăiere a burselor de merit și reziliență a fost deja anunțată / Cercetătorii propun revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare, digitalizarea procesului de colectare a datelor și arată că motivația școlară și prezența la ore sunt îmbunătățite

Revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare , digitalizarea procesului de acordare a burselor dar și activități de sprijin și informare pentru profesori și părinți pentru a înțelege metodologia…
Vezi articolul