Activități, concursuri și cursuri în săptămâna sustenabilității la Universitatea din București pentru studenți

276 de vizualizări
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Mai multe activități pentru studenți sunt anunțate de Universitatea București în cadrul celei de-a doua ediții a „Săptămânii sustenabilității”, potrivit unui comunicat de presă. Aceasta are loc în perioada 4-9 noiembrie 2024. Instituția anunță și un concurs la care tinerii pot câștiga premii în valoare totală de 1.800 de lei. Studenții se pot înscrie într-un formular de pe site-ul Universității.

Săptămâna Sustenabilității va debuta pe 4 noiembrie, luni, la ora 9:30 și va continua cu o serie de ateliere, care vor avea loc la Sala Consiliului de Administrație a Rectoratului Universității din București.

A doua ediție a concursului „Săptămâna pașilor la UB” se desfășura pe parcursul săptămânii. Studenții pot primi premii în valoare totală de 1.800 de lei pentru primii 9 persoane care, în perioada concursului, reușesc să facă cei mai mulți pași înregistrați într-o aplicație, ca membri ai grupului „Sustenabilitate la UB – 2024”.

În plus, pe parcursul întregii săptămâni, studenții UB pot să descopere beneficiile mișcării zilnice prin demersul „Săptămâna fără lift”.

Studenții vor lua parte pe tot parcursul săptămânii la diverse activități, conform agendei publicate de Universitatea din București, cum ar fi: ateliere de formare, ateliere inovative care îmbină arta cu activismul, interacțiunea cu animale de companie, plantarea unor copaci de către cadre didactice și studenți la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” și o interacțiune cu persoanele cu deficiențe de auz.

Conform comunicatului Universității din București, aceasta „își propune să fie o universitate pentru generațiile viitoare – o instituție modernă, inovativă și eficientă. În ultimii ani, rezultatele obținute ca urmare a inițiativelor comunității UB au permis recunoașterea instituțională la nivel național și internațional, ca instituție activă în urmărirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.”

Tot în aceeași săptămână, sala 412 a Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București se transformă în punct de colectare a materialelor textile pe care studenții nu le mai utilizează.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru catalogul electronic al Ministerului Educației, finanțat din fonduri europene, puse în dezbatere publică / Școlile care au deja catalog electronic vor fi obligate să îl conecteze la platforma ministerului pentru preluarea datelor

Ministerul Educației a pus în dezbatere proiectul privind aprobarea, înfiinţarea, organizarea, funcţionarea catalogului electronic, finanțat cu bani europeni, prin PNRR. Ordinul ar fi trebuit deja să fie aprobat în data…
Vezi articolul

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul

Elevii din Iași vor merge la școală cu autobuze și tramvaie speciale/ Primarul Chirica: Am decis împreună cu profesorii ca transportul public pentru elevi să înceapă la ora 7.00. Va dura o oră, iar jumătate din capacitatea de transport va fi dedicată elevilor

Elevii din Iași vor putea ajunge la școală cu autobuzele și tramvaiele speciale puse lor la dispoziție. Autobuzele și tramvaiele respective vor circula doar în intervalul orar 07:00 – 08:00…
Vezi articolul

Gheorghiță, despre integrarea vaccinului Covid-19 în schema de vaccinare a copiilor: În cazul vaccinurilor cu tehnologii diferite, care conțin agenți biologici vii atenuați, este important să fie administrat la o distanță de cel puțin 28 de zile. La vaccinuri care conțin componente microbiene sau pe bază de ARN mesager, la cel puțin două săptămâni

Întrebat cum poate fi integrat corect vaccinul împotriva COVID-19 în schema de vaccinare a minorilor, medicul Valeriu Gheorghiță a explicat: „Dacă vorbim de combinarea unor vaccinuri cu tehnologii diferite și…
Vezi articolul