Acuzații de rasism sunt formulate de profesorul universitar și criticul literar Ștefan Baghiu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la adresa noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a – varianta a II-a, publicată de Ministerul Educației și Cercetării pe 23 decembrie, după o perioadă de consultare publică prelungită. În reacție, Oana Fotache Dubălaru, coordonatoare științifică a grupului de lucru pentru programa de română și președinta comisiei naționale de avizare, a declarat: „nu știu dacă ar trebui să ne adresăm instanței pentru alegațiile domnului Ștefan Baghiu, care, fără nicio sfială, mă acuză de lucruri foarte grave, chestiuni care, dacă ar fi adevărate, m-ar supune oprobriului, sau să râdem alături de toți oamenii de bună-credință și să nu acordăm atenție unei acuzații lipsite de temei și limpede răuvoitoare”.
Profesorul universitar și criticul literar Ștefan Baghiu o acuză, într-o postare publică, pe profesoara Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere de la București, coordonatoarea științifică a grupului de lucru pentru elaborarea programei și, în același timp, președinta comisiei naționale care o avizează, de introducerea unor „elemente rasiste” în document.
Potrivit lui Baghiu, forma revizuită a programei nu ar corecta problemele semnalate în prima variantă, ci le-ar conserva, adăugând doar modificări punctuale de suprafață.
Contactată de Edupedu.ro pentru un punct de vedere, Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București, coordonatoare științifică a grupului de lucru pentru programa de română și președinta comisiei naționale de avizare, a respins acuzațiile formulate de Ștefan Baghiu și a transmis un punct de vedere în care susține că documentul nu conține elemente de rasism, xenofobie sau segregare și că interpretarea criticilor este forțată și lipsită de temei.
În centrul acuzațiilor formulate de Ștefan Baghiu se află modul în care noua programă tratează tema „identitate și alteritate” în cadrul modulului dedicat Iluminismului și Școlii Ardelene. Profesorul susține că asocierea acestei teme cu forma literară a epopeii parodice ar conduce, în mod previzibil, la studierea „Țiganiadei” de Ion Budai-Deleanu într-o cheie care separă elevii în „noi” și „ceilalți”, cu riscul de a produce un proces de „othering” în clasă.
Potrivit lui Baghiu, o astfel de abordare ar putea transforma o comunitate etnică într-un obiect al alterității, ceea ce ar reprezenta o formă de rasializare și ar ridica probleme din punct de vedere teoretic, etic și pedagogic, mai ales într-un context educațional destinat elevilor de liceu.
- Criticile lui Ștefan Baghiu se înscriu într-o serie mai amplă de reacții negative față de noua programă de română pentru liceu, document care a generat cea mai mare controversă dintre toate programele puse în consultare publică de Ministerul Educației în cadrul reformei curriculare.
- Noua viziune, care revine la o organizare diacronică, cronologică, încă din clasa a IX-a, a fost contestată de sute de profesori, cercetători și scriitori, care au acuzat nivelul ridicat de abstractizare, confuzii teoretice și neadecvarea la vârsta elevilor de 14–15 ani.
- Vezi și VIDEO – prezentarea „programei Fotache 2” de limba română pentru liceu de la Ministerul Educației: varianta revizuită conține abordări și în funcție de teme, forme literare, contexte. Folosirea IA este introdusă printre competențele de dezvoltat la elevii de clasa a IX-a – detalii aici
Redăm integral postarea profesorului și criticului literar Ștefan Baghiu (sursa):
„O acuz direct pe președinta comisiei programei la limba și literatura română și decana Facultății de Litere din București de rasism (pentru că a conceput o programă cu elemente rasiste în ea). Prin transfer de răspundere, Ministerul Educației e gata să trimită în școli o programă rasistă.
Da, varianta revizuită a programei (de fapt n-au revizuit nimic, au adăugat o autoare sau două și au păstrat toate celelalte prostii; au mimat că introduc teme, de fapt le leagă de autorii pe care oricum i-au propus inițial), spune așa la „Afirmarea conștiinței culturale (sec. 18-începutul sec. 19)”, unde se predau „Iluminismul și Școala Ardeleană”: „Teme și forme: Reprezentări ale lumii și ale omului: noi și ceilalți (identitate și alteritate) în texte diverse ale perioadei; Forma: epopeea parodică (fragment)”.
Nici nu mai zic câte alte aberații sunt acolo, în continuare în programă. O iau pe cea mai gravă, cea care arată complet incultura teoretică și orbirea epistemică. Au introdus „epopeea parodică” (în literatura română există o singură epopee parodică de făcut la liceu în perioada aia), iar tema este „noi și ceilalți (identitate și alteritate)”. 10 puncte pentru cine ghicește: 1) care suntem „noi”; 2) care sunt „ceilalți”; 3) care e epopeea parodică din secolul 18 și început de 19?
Hai să zic din start: ceilalți sunt romii, așa crede Fotache că se predă Țiganiada. Într-o clasă unii copii vor fi „noi” și alții vor fi „ceilalți”. Asta este baza rasializării, „othering”-ul. A privi o comunitate etnică drept „ceilalți”.
Rușine. Decana Facultății de Litere din București are de recuperat lecturi teoretice din domeniul ei de acum 50 de ani, ca să nu fiu rău și să merg la Du Bois, acum 100 și de ani. Până atunci, cu mintea de acum, așa sugerează ea să predea profesorii Țiganiada: „noi și ceilalți””.
Redăm integral punctul de vedere al profesoarei Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București:
„Nu știu dacă ar trebui să ne adresăm instanței pentru alegațiile domnului Ștefan Baghiu, care, fără nicio sfială, mă acuză de lucruri foarte grave, chestiuni care, dacă ar fi adevărate, m-ar supune oprobriului, sau să râdem alături de toți oamenii de bună-credință și să nu acordăm atenție unei acuzații lipsite de temei și limpede răuvoitoare.
Cum sunt o persoană responsabilă, pe această cale, răspunzând întrebării dumneavoastră, mă adresez în primul rând cetățenilor români de etnie romă, oameni cinstiți, atrași gratuit în această dispută a conținutului programei, precizând că textele literare care ar putea face obiectul unei discuții cu elevii în cadrul acestui modul nu sunt purtătoare de elemente de rasism, xenofobie, dispreț sau segregare față de etnia romă. Cum, de altfel, nu au astfel de conotații nici pentru minoritățile maghiară, germană, ucraineană, cehă, sârbă și altele.
Am să prezint fragmentul la care, chipurile, face referire dl Baghiu, practic, cel de-al treilea modul al programei școlare pentru disciplina Limba și literatura română (clasa a IX-a), intitulat „Afirmarea conștiinței culturale (sec. XVIII-începutul sec. XIX)”, care propune o abordare a contextului socioistoric al literaturii române în secolul al XVIII-lea, o prezentare sintetică a Iluminismului și a Școlii Ardelene, urmate de o discuție despre Reprezentări ale lumii și ale omului în perioada respectivă. În particular, propunerea tematică pentru epoca Luminilor vizează constituirea imaginii de sine în relație cu celălalt și configurarea identității colective, exprimată astfel: „noi și ceilalți (identitate și alteritate) în texte diverse ale perioadei”.
Iată textul din programă: «Afirmarea conștiinței culturale (sec. XVIII-începutul sec. XIX)
Contexte
- Contextul socioistoric în sec. XVIII
- Iluminismul și Școala Ardeleană
Teme și forme
- Reprezentări ale lumii și ale omului: noi și ceilalți (identitate și alteritate) în texte diverse ale perioadei
- Forma: epopeea parodică (fragment)
Concepte: Iluminism, latinitate, identitate/alteritate, parodicul
Note: Pentru a ilustra reprezentări ale lumii și ale omului se valorifică un grupaj de texte/de fragmente de text care explicitează formele aferente perioadei. De exemplu:
- culegere sapiențială, roman popular, poem, bestiar, predică, psalm, cronică etc.
- epopee parodică, memorialistică, dialoguri etc.
- nuvelă romantică, poem, baladă, meditație, elegie, jurnal, povestire etc.
- povestire, schiță, nuvelă realistă, roman, comedie, memorialistică, jurnal etc.
Pentru a ilustra reprezentările lumii și ale omului se recomandă folosirea a minimum două fragmente de text/texte integrale diverse (literare, nonliterare). Se recomandă realizarea unor corelații cu cel puțin un text dintr-o altă cultură/literatură.»
Desigur că aici, în chestiunea temelor identității și alterității în texte diverse ale perioadei, am avut în vedere mai ales memorialistica de călătorie (Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu) și, din literatura franceză, „Scrisorile persane” ale lui Montesquieu (v. lista de autori recomandați), care permit o discuție consistentă și care nu ar crea probleme de interpretare.
Înverșunarea cu care dl Baghiu formulează acuzații grave, translatând discuția despre identitate și alteritate doar în dreptul epopeii parodice a lui I. Budai-Deleanu, ne arată că dorește să creeze o falsă problemă, speculând că descoperirea identității în raport cu alteritatea, în înțelegerea lumii, poate duce la… rasism. E limpede pentru orice om onest că nu avem de-a face cu așa ceva. În plus, orice text și orice reprezentare pot fi discutate critic (și e normal să fie), deci scopul nu e nicidecum însușirea părerii unor autori sau personaje.
Încă mai sper că bătălia pentru o programă bună se poate da cu argumente corecte”.
Informații de context. Programa de română – liceu 2026
Disputa dintre Ștefan Baghiu și Oana Fotache Dubălaru se suprapune peste o controversă instituțională majoră privind modul de elaborare și avizare a noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a.
Pe 15 decembrie, ministrul Educației, Daniel David, a decis prelungirea cu o săptămână a termenului de finalizare a documentului, invocând necesitatea integrării observațiilor primite în perioada de consultare publică. Decizia a fost luată „cu acordul” coordonatoarei grupului de lucru, Oana Fotache Dubălaru, care declarase anterior public că „asupra constructului nu se poate reveni”, deoarece ar fi rezultatul unui efort de durată al specialiștilor implicați.
În paralel, Edupedu.ro a arătat că există suprapuneri semnificative între componența grupurilor de lucru care au elaborat programa și comisia națională care o avizează: cel puțin 15 membri se regăsesc în ambele structuri, situație calificată de mai mulți scriitori și universitari drept un posibil „viciu de procedură”. Scriitorul Radu Vancu a atras atenția că aceeași persoană conduce atât procesul de elaborare, cât și pe cel de avizare a documentului.
- Ministrul Daniel David a declarat ulterior că nu a cunoscut aceste suprapuneri și că va reglementa situația, precizând că avizul comisiei este consultativ. El a anunțat că va cere un nou aviz pentru programa de română, după integrarea propunerilor din dezbaterea publică, cu voturi diferențiate între membrii implicați în redactare și cei din afara grupurilor de lucru.
În acest climat, varianta a II-a a programei – publicată pe 23 decembrie fără un anunț prealabil amplu – a fost criticată cel mai recent de mai mulți profesori și intelectuali publici, printre care Mircea Cărtărescu, care au cerut oprirea procesului de avizare, susținând că noul document „nu face decât să multiplice confuziile, inconsecvențele și aberațiile” din prima versiune.
Noua programă de română pentru clasa a IX-a face parte din reforma curriculară care va începe să se aplice din anul școlar 2026-2027, pentru elevii care vor intra atunci în clasa a IX-a, și reprezintă prima actualizare de substanță a curriculumului liceal din ultimii aproximativ 20 de ani. Până în prezent, aceasta nu a fost aprobată oficial, rămânând în analiza finală a Ministerului Educației, pe fondul uneia dintre cele mai ample controverse educaționale din ultimii ani. Restul de programe au fost aprobate de fostul ministru, Daniel David, și urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
13 comments
Majoritatea comentariilor sunt critice cand vine vorba de Other. Nu e vorba se pare de sustinatori lustruiti ai presedintelui Academiei Romane ci de prieteni georgisti care nu au auzit vreodata de Derida, Foucault, Butler, etc. Ai nostri ca brazii au ramas la pasunismele secolelor trecute…
E o idee buna sa apara si aceasta discutie despre ,,radical Other,, poate va fi gandit in programa un modul special ref alteritate… in rest, am indoieli ca profesorii de limba romana di licee au avut acces la literatura adecvata din secolul 20-21 pe tema asta. Ma gandesc la literatura franceza si americana mai ales…
Măi băiete, am. încercat să văd cine ești, pentru ca, dincolo de stilul agresiv prin care te adresezi, specific anilor ’50, să convingi că ai, în adevăr, ceva de spus în problema gravă a limbii și literaturii române în liceu, devenită, în noile planuri-cadru, o tristă Cenușăreasă.
Nu am găsi mai nimic. Ești prea subțire, doar cu niște studii aride, în echipă, cu câte 5 – 6 autori la grămadă, oploșiti prin reviste sau la sesiuni de comunicări pentru a vă umple CV-urile cu titluri pompoase, de o transdisciplinaritate forțată. Cât despre volumul tău de poezii, ce ar fi de spus? E la un nivel de clasa a VII-a, departe măcar de fronda inteligentă a perioadei interbelice, încercând acum să imite un postmodernism întârziat, care avea inserții parodice și reflexe inteligente, ajunse la tine la nivelul unei proze incoerente.
Întrebarea este alta: cum a ajuns acest Baghiu, cu limbajul de mahala, lector?
Singurul lucru care îl recomandă pe acest Baghiu este agresivitatea gratuită. În rest, e un maaare gol. Acum e momentul său de glorie, e o ocazie să îi apară numele pe undeva.
Poate chiar e cazul să se ajungă prin instanțe. Să ne lămurim dacă într-adevăr statul așa cum se clamează modern e fondat sau nu pe 1848. În manifestul căruia există nu doar „alții”, ci mai multe „categorii” de „alții”. Și ce treabă a avut Ardealul cu asta.
pentru un om care operează cu texte şi se prezintă critic literar, dl Şt Baghiu arată că nu poate privi un text fără să citească printre rânduri mai mult decât este cazul. Până la un punct e de înţeles: defect profesional. Dar pasajul din programă nu este ofensator decât dacă forţezi o anumită interpretare, specifică unei agende deloc prietenoasă cu valorile naţionale, tradiţionale, clasice, etc. Cei din ULBS, care sunt la curent cu preocupările lui woke-iste pot da detalii suplimentare.
Un plus de context: dl Baghiu are un interes direct să demonteze această programă alături de mentorul său R. Vancu, considerând că deconstruirea acelor valori este datoria lor generaţională, doar că elementele care ar putea fi puse în loc sunt prea firave şi prea puţine.
Pe de altă parte, acuzaţia forţată şi directă făcută de dl Baghiu este o calomnie şi ar trebui să şi răspundă pentru ea.
Am înțeles ca Boghiu spune ca Rromii sunt o rasa. Asta, sau el nu are proprietatea termenilor, pt ca ii folosește exact cum scrie in manualul de clasa 5a din Wokeistan. Ceea ce e mai grav pt cineva care argumentează la nivel de concept.
Noi și ceilalți apare când noi muncim și ceilalți fac trafic de droguri,de carne vie,prostituție. Aici este noi și ceilalți ,nu intr-o opera literară.
Noi am ajutat la construirea acestei țări și ceilalți își baga p…la în ea cum zicea cântărețul acela reprezentativ al „celorlalți „.
Noi muncim și ne cautam.un loc de muncă iar ceilalți se uita de unde și pe cine sa fure,infesteaza locul ca gândacii și noi trebuie să trăim și sa suportam mizeria și infecția lor.
Cata nerușinare au „ceilalți ” și asta pentru ca majoritatea de acolo de unde vin au un IQ mic și sunt psihopați de aceea ceilalți sunt promiscui, nu au morală de niciun fel și nici nu le pasa de ceilalți.
De aceea noi,înainte știam ca nu sunt oameni buni cei care se culca în stânga și în dreapta,sunt divorțați, nu au grija de copii etc.Primele semne ale psihopatiei iar psihopatii au făcut haite care sfâșie tara asta și ne-au îndatorat peste cap.
Asa ca noi mai bine stam în bancă noastră iar ceilalți sa se gândească la o relocare în India unde ei vor fi acasă și pot fi nerusinati și psihopați cât vor ca acolo e tara lor și sunt toți ca ei.
Nici ce vine acum din Pakistan și India nu e mai grozav.Sunt tot ceilalți pe care îi avem deja și de care suntem sătui.
Încep și la noi cu prostiile.Rasism?De ce?Ce sunt aiurelile astea?Le-au pus niște coarne astronomice UE cu asa-zisul rasism.Nu vă place exprimarea,vă deranjează vizual și auditiv romanii, puteți sa plecati de unde ați venit, din India,nu va tine nimeni aici și acolo veți putea-o tine în țigăneasca voastră pana va avine amețeală. Doamne, ce n-as da să plece toți croncănitorii șparlitori și infractori de unde au venit,ca de acolo au ei tradiția de sute de ani cu child bride și cu combinații și șmecherie!La ei în India asa este,e rasă a dracu’ rău de tot!Își păstrează tradițiile și mai nou ii deranjează orice cuvânt „țigan ” etc dar nu ii deranjează ce fac.
Cum ajung astfel de indivizi profesori universitari? Chiar sunt in batjocura examinarile psihologice?! Acestui „profesor” ii pute limba romana? „othering” ?!?! Incepem epurarea literaturii sa fie in acord cu „valorile europene” de rit nou?!
Baghiu tot vrea sa se insinueze in discutii ca mare teoretician vorbind dintr-o facultare care abia aduce 20 de studenti pe an. Inainte sa se mai publice toti comentarii de la Litere din ULBS, ar trebui verificata procedura de angajare si promovare a sinecurilor din facultate.
Cum altfel sa se afirme.Este o nulitate și ca om și ca intelectual,trebuie sa se lanseze cumva și face asta pe spatele altora care chiar au valoare.