Administrația Trump pregătește introducerea inteligenței artificiale în școlile americane, de la grădiniță până la liceu, și folosirea AI în sarcinile administrative, evaluări și formare de către profesori

[jp_post_view]
Foto: ID 151771013 © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Președintele Donald Trump pregătește un ordin executiv prin care va fi obligatorie integrarea sistematică a inteligenței artificiale (AI) în educația K-12, adică educația preuniversitară, de la grădiniță până la sfârșitul liceului. Potrivit Washington Post, care a obținut și publicat documentul aflat încă în fază de proiect, ordinul respectiv urmărește să poziționeze AI în centrul reformei educaționale și al formării profesionale în SUA.

Proiectul prevede formarea elevilor în domeniul AI încă de la vârste fragede, cu accent pe competențele tehnice și de gândire critică necesare pentru a deveni utilizatori și creatori ai noilor tehnologii. Ordinul îndeamnă agențiile federale să colaboreze cu sectorul privat pentru a dezvolta materiale educaționale și cursuri specifice.

De asemenea, se propune instruirea profesorilor pentru a folosi Inteligența Artificială în sarcinile administrative, în procesele de evaluare și în dezvoltarea profesională. Documentul sugerează că profesorii ar putea deveni facilitatori ai învățării asistate de AI, nu doar transmițători de informație.

Pentru a sprijini implementarea noii viziuni, ordinul prevede crearea unei „task force prezidențiale pentru educație AI”, care va fi condusă de Michael Kratsios, fost director tehnologic al Casei Albe. Grupul de lucru va include reprezentanți de rang înalt din mai multe ministere, precum și consilierul special pentru AI și criptomonede, David Sacks.

Lansarea „Presidential AI Challenge”, o competiție la nivel național destinată elevilor și cadrelor didactice, care ar urma să încurajeze inovația și gândirea creativă în domeniul AI, este prevăzută de asemenea în draft.

În paralel, Departamentul Muncii ar urma să elaboreze programe de ucenicie în domeniul AI, orientate către meserii emergente în economie digitală.

Potrivit The Washington Post, administrația Trump susține că Statele Unite ale Americii trebuie să își consolideze competitivitatea globală în domeniul tehnologiei și inovației, iar educația este cheia acestei strategii.


4 comments
  1. ȘI ce competente dezvolta un chatgpt care răspunde aproximativ la orice întrebare ?
    atata bataie de cap cu competente generale , specifice , obiective operaționale , continutiri și Pac! vine chatul și raspunde la orice . nu mai e nevoie sa inveti sa sti nimic. doar sa pui intrebare . păi de ce sa o mai pui ? cui folosește ca toata lumea va intreba chatborul : cum se face mămăliga , cum se invarte pământul și de ce cade mărul din copac ?

    1. La ei chiar e nevoie de inteligență artificială, că naturală nu mai au și-au început să alunge inteligența importată din țările mai sărace cu care luau fața celor care criticau țara nepereche. Idiocracy ajunge documentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competențele digitale – predate în învățământul primar de anul viitor. Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să conțină probă de abilități digitale din 2024. Pentru profesori competențele digitale vor fi introduse încă din formarea inițială – măsuri incluse în Strategia privind digitalizarea educației în România / Țintă: 90% din populație să fie alfabetizată digital

În școala primară ar urma să fie incluse, începând din anul școlar 2021-2022, elemente obligatorii de competențe digitale, iar în aceeași perioadă urmează să fie elaborate sau revizuite programele de…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Director de școală, despre corectarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația

Iulius Timar, director Colegiul Național Onisifor, a declarat pentru Antena 3 CNN, în legătură cu evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, că aplicația trebuie îmbunătățită:…
Vezi articolul

Profesorii care coordonează proiecte europene nu își pot reduce norma didactică în anul școlar 2024-2025 / Prevederea propusă de Ministerul Educației în proiectul privind metodologia de mobilitate a fost eliminată de instituție în forma finală

Profesorii care coordonează proiecte europene, dar nu sunt plătiți pentru această activitate, pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână, conform Legii învățământului preuniversitar.…
Vezi articolul