Admitere facultate 2025-2026. Guvernul aprobă prin hotărâre încă 730 de locuri la masterat, 7 domenii noi de studiu și primele programe de licență didactică de 4 ani, la Craiova

13.662 de vizualizări
Foto: Nikolay Georgiev de la Pixabay
Numărul locurilor disponibile la masterat creşte cu 730 în anul universitar 2025 – 2026, conform unei hotărâri aprobate în şedinţa de vineri a Guvernului, scrie agenția națională de presă Agerpres.

Actualizările începând cu sesiunea de admitere de toamnă 2025 au fost aprobate pe baza evaluărilor făcute de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a cererilor transmise de universităţi în perioada aprilie – iulie, conform unui comunicat transmis de Executiv.

  • HG a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pe 7 iulie și modifică astfel HG 412/2025 cu nomenclatorul de studii și HG 428/2025 care reglementează studiile de masterat.
  • Edupedu.ro a scris în urmă cu o lună că proiectul prevede și locuri la programe de licență didactică cu dublă specializare, pe legea educației Deca-Iohannis 198/2023. Primele programe de 4 ani, de Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie, vor primi viitori profesori la Universitatea din Craiova.

Astfel, numărul total de locuri disponibile la programele evaluate/acreditate a fost mărit cu 730 (de la 27.945 la 28.675 de locuri).

Au fost evaluate 118 domenii de masterat (100 din 27 de universităţi de stat şi 18 din 8 universităţi private acreditate) şi 401 de programe (363 din 30 de universităţi de stat şi 38 din 8 universităţi private acreditate).

În urma evaluărilor ARACIS, au fost acreditate 7 domenii noi de masterat (6 în universităţi de stat şi unul dintr-o universitate privată acreditată), menţionează sursa citată. Acestea sunt:

  • Universitatea din București: Studii de Securitate – Informații pentru securitate, apărare și afaceri interne (75 de locuri)
  • Universitatea din Petroșani: Asistenţă socială – Consilierea și asistența socială a grupurilor de risc (25 de locuri)
  • Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad: Muzică – Artă muzicală (15 locuri)
  • Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia: Știința sportului și educației fizice –Educație fizică școlară și activități extracurriculare (60 de locuri)
  • Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu: Filologie – Studii filologice aprofundate (50 de locuri)
  • Universitatea de Vest din Timișoara: Științe administrative – Administrație publică și leadership (75 de locuri)
  • Universitatea „Emanuel“ din Oradea: Filologie – Perspective literare în context cultural universal (30 de locuri)

Un număr de 75 de programe de masterat (74 din 15 universităţi de stat şi unul dintr-o universitate privată acreditată) au fost încadrate ca masterate profesionale, iar un program de masterat dintr-o universitate de stat a fost încadrat ca material didactic.

25 de programe de masterat din 9 universităţi de stat au fost încadrate ca masterat profesional în regim dual.

Din oferta de studii au fost scoase 6 programe de masterat din 4 universităţi de stat.

„La solicitarea a 3 universităţi de stat, 10 programe au fost încadrate ca masterate de cercetare, în cadrul unor domenii deja acreditate. La solicitarea a 7 universităţi de stat, 11 programe de masterat au fost încadrate ca masterate profesionale, tot în domenii deja acreditate. De asemenea, 11 programe de masterat (8 din 5 universităţi de stat şi 3 din 2 universităţi private) au fost retrase din ofertă pentru că nu mai sunt active, iar 3 domenii de studii universitare de master au fost eliminate din structura a două universităţi private”, se menţionează în comunicat.

Nomenclatorul de studii primește și 6 programe noi de licență:

  1. „Design grafic” în cadrul domeniului de licență „Arte vizuale”.
  2. „Design de obiect și creație digitală” în cadrul domeniului de licență „Arte vizuale”.
  3. „Ingineria apei” în cadrul domeniului de licență „Inginerie civilă”.
  4. „Ingineria mediului și dezvoltare durabilă în industrie” în cadrul domeniului de licență „Ingineria mediului”.
  5. „Energia regenerabilă și tehnologii sustenabile” în cadrul domeniului de licență „Inginerie energetică”.
  6. „Logistică operațională” în cadrul domeniului de licență „Administrarea afacerilor”.
DESCARCĂ Documentele în forma intrată în ședința de guvern de vineri, 8 august 2025 (sursa: sgg.gov.ro):

Cifra de școlarizare masterat 2025-2026:

Nomenclatorul de studii 2025-2026:


1 comment
  1. aici trebuia să facă economie Ministerul. Aratati-mi plus valoarea la cei cu doctorate și masterate pentru România? E spre inexistentă. Doar sa ia salarii mai mari cei de pe la stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Salariul unui profesor debutant

Primele numiri făcute de Ligia Deca, decise de Sorin Cîmpeanu. Un fost deputat PDL, actual inspector general la Arad, și secretarul de stat din ministerul condus de Liviu Dragnea, puși în consiliul care stabilește finanțarea pentru școli

Noul președinte al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar este Marius-Sorin Göndör, inspectorul școlar general din Arad, potrivit noii componențe a acestui for, stabilită printr-un ordin publicat vineri în Monitorul…
Vezi articolul

Sebastian Bodu: Comisia de Etică și Deontologie a unei mari universități din România a stabilit, cu valoare de precedent, că preluarea de către un autor a articolelor anterior publicate de el între două coperți reprezintă o operă și, deci, poate fi punctată pentru obținerea de titluri științifice și academice. Metoda a fost validată și de ministra educației

O decizie a Comisiei de Etică și Deontologie a unei universități din Consorțiul „Universitaria” (atașată) a stabilit, cu ocazia soluționării unei sesizări formulate împotriva unui profesor universitar din cadrul facultății…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis: Am propus o nouă structură a liceului / Noul Bacalaureat, bazat pe competențe, rămâne obligatoriu pentru studiile universitare / Colegiile terțiare non-universitare, care vor putea funcționa în universități, vor forma tehnicieni

Structura sistemului de învățământ rămâne predominant aceeași, păstrăm clasa pregătitoare și gimnaziul, iar schimbări apar la tranzițiile dintre etapele educaționale, a declarat președintele Klaus Iohannis la finalul celei de-a treia…
Vezi articolul
țigări electronice în școli

Elevii nu au voie să folosească țigări electronice în școli sau să organizeze și să participe la jocuri de noroc, chiar și în cadrul activităților extrașcolare organizate de profesori – prevederi în ROFUIP 2024

Elevii nu au voie să aducă în școală nici țigări electronice, pe lângă produsele de tutun care erau deja interzise, prevede Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ…
Vezi articolul