Admitere liceu 2025, la seral și frecvență redusă. Candidații care împlinesc 18 ani se pot înscrie de pe 24 iulie – Actele necesare și model de cerere / Repartizarea în clasa a IX-a, după 30 iulie

[jp_post_view]
Foto: Andriisadliak | Dreamstime.com
Absolvenții de gimnaziu care împlinesc vârsta de 18 ani până când începe anul școlar 2025-2026, se pot înscrie la liceu în clasa a IX-a la învățământ seral sau cu frecvență redusă în perioada 24-29 iulie, potrivit calendarului de admitere.

Înscrierile încep de pe 24 iulie și se încheie pe 29 iulie, arată calendarul publicat în Monitorul Oficial și se fac la un centru desemnat de fiecare inspectorat școlar, astfel că toți candidații sunt sfătuiți să urmărească informările inspectoratelor școlare (ISJ) din județele lor.

Dosarul trebuie să conţină următoarele documente (sursa):
  • cererea de înscriere;
  • certificatul de naştere, cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie în copie conform cu originalul
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a-VIII-a (cu calculul mediei generale);
  • adeverință medicală.
Înscrierea în clasa a IX-a seral în București, pe 25-26 iulie

În Capitală, înscrierea în clasa a IX-a seral sau la clasele cu frecvență redusă se face joi și vineri, 24 și 25 iulie, potrivit unei informări a Inspectoratului școlar al Municipiului București (ISMB).

Înscrierea se face în intervalul orar 9 – 16 la Colegiul Național Școala Centrală, de pe strada Icoanei nr. 3-5, Sector 2. Documentele necesare sunt aceleași ca cele precizate mai sus în articol din informarea ISJ Bihor. Repartizarea la liceu se face pe 30 iulie în București, „în serii de câte 10”, transmite ISMB.

„Vor fi repartizati în data 30 iulie 2025, în serii de câte 10,

  • în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și a opţiunilor, pentru cei care au sustinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate;
  • în ordinea descrescătoare a mediei de absolvire, pentru cei care nu au participat la evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naționale/examenul de capacitate”, mai arată ISMB.
Model de cerere – clasa a IX-a seral 2025:

Calendar admitere liceu seral / frecvență redusă 2025 (sursa):


12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile
anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului
școlar 2025-2026.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul seral a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.

30 iulie 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026 pe locurile de la învățământul seral.

Calendar admitere liceu învățământ cu frecvență redusă 2025 (sursa):

12 mai 2025 – Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile
anterioare, care împlinesc 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

14 iulie 2025 – Anunțarea calendarului admiterii la învățământ cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

24 – 25, 28 – 29 iulie 2025 – Înscrierea la învățământul cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.

30 iulie 1 august 2025 – Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv pe locurile pentru învățământul cu frecvență redusă.

Foto: Andriisadliak | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Care este logica pentru care varsta minima la seral este 18 ani, dar la frecventa redusa varsta minima este de 20 de ani? Nu vi se pare ca este o aberatie?

  2. Oare când se termină cacialmaua de învățământ seral?? Oare oamenii care au deja servicii chiar vin la ore?? Mai ales la tehnologice unde sunt sute de ore de practica, aiurea?? Se duce vreun seralist la firma la practica? Când?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Caz confirmat de meningită meningococică, într-o școală din Ilfov – DSP: Copilul a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv împotriva meningococului de grup C

Copilul depistat cu meningită meningococică la o şcoală din judeţul Ilfov a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv cu…
Vezi articolul

Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

De Sărbători, vrem o comunitate ca-n afară: tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values donează pentru cei mai nevoiași din comunitatea lor

În preajma Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar al Uniunii Europene,…
Vezi articolul

Simona Negru, profesoară de fizică: Diferența o face modul în care predăm. Provocările noastre sunt să găsim metode de a-i face pe copii să fie interesați. Metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe

Simona Negru, profesoară de fizică și directoare a Şcolii Gimnaziale din Ghindeni (Dolj), a declarat pentru TVR Craiova că „metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe”. „Provocările…
Vezi articolul

Toate școlile care au primit miercuri bani de la guvern, după inundații, sunt din localități cu primari PNL. Sumele pentru reparații vin din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă legea spune că acesta poate aloca bani pentru reabilitări doar prin programe de durată

Când a decis, miercuri, să aloce peste 1,5 milioane de lei pentru mai multe școli din județele Alba și Cluj, afectate puternic de inundații în ultima lună, guvernul a optat…
Vezi articolul