Admitere Medicină 2024 București. UMF Carol Davila anunță al cincilea an la rând cu record de candidați înscriși: 4.200 pe aproape 1.800 de locuri. Examenul de admitere – duminică, 21 iulie, la Romexpo

19.843 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Record de candidați la înscrierile la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București, după cum anunță instituția într-un comunicat de presă, marți, 16 iulie, la final de înscrieri. Este al cincilea an consecutiv de creșteri, cu 4.200 de candidați pe aproape 1.800 de locuri la sesiunea din 2024.

Pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 – finanțate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidați, în creștere cu 360, comparativ cu ediția din 2023 și cu 707 față de sesiunea din 2022, se arată în comunicatul de presă.

Examenul de admitere la studiile universitare de licență în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura duminică, 21 iulie, în mai multe locații din București, potrivit reprezentanților UMFCD.

Candidații înscriși pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultățile de Medicină și Stomatologie, vor susține concursul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București. Regulile de concurs au fost publicate pe site-ul instituției.

Este cel mai mare număr de candidați în ultimii cel puțin cinci ani

În 2023, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.625 de locuri (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 380 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.844 de candidați, în creștere cu 347, comparativ cu ediția din 2022, menționează instituția în comunicat, care continuă să sublinieze creșterea de candidați din ultimii ani și trece în revistă evoluția acestor numere din 2019 încoace:

  • în 2022, au fost scoase la concurs  1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 – finanțate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidați (2.405 – Medicină, Medicină Dentară – 552, Farmacie – 115, FMAM – 425)
  • în 2021 au fost scoase la concurs  1.629 de locuri (1.236 – finanțate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulți față de ediția din 2020, (2.337 – Medicină, 595 – Medicină Dentară, Farmacie – 122, FMAM – 345)
  • în 2020 – 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie – 134, FMAM – 405);
  • în 2019 – 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr. total candidați 3.058, 2.002 – Medicină și 448 – Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie – 181, FMAM – 427).

35 de candidați sunt olimpici național sau internațional, admiși fără concurs, se mai arată în comunicat: „De menţionat este faptul că, anul acesta, 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei, fără susținerea concursului de admitere”.

Amintim că studenții care vor fi admiși pe locuri bugetate, după examenul de admitere din iulie 2024 de la UMFCD din București, vor rămâne „la stat” până la finalizarea studiilor, potrivit unei noi reguli aprobate de Senatul Universitar.

Informația a fost confirmată de prorectorul Valentina Uivaroși pentru Edupedu.ro, care a explicat că există condiția de a fi integralist. Și că, de asemenea, regula se aplică și pentru studenții admiși la taxă, care rămân și ei, de regulă, sub aceeași formă de finanțare a studiilor. – detalii aici

Câte locuri au fost alocate pentru anul universitar 2024-2025

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă.

Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr de 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală și Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă.

Pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget și 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă”, se mai arată în comunicat.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UMF Carol Davila anunță că tinerii care încă nu au primit diploma de BAC sau adeverință de la liceu se pot înscrie online fără aceste acte pentru că platforma e conectată la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)
Admiterea la Medicină 2024. Noutate la UMFCD: studenții care intră la buget vor rămâne pe locurile fără taxă până termină studiile, dacă sunt integraliști / Măsura „ar îmbunătăți foarte mult relațiile dintre studenți”, marcate de competiție și stres, spune prorectorul Valentina Uivaroși


1 comment
  1. Mult succes tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Două eleve de liceu au înființat un club online de lectură, inspirate de serialul Gilmore Girls. Bianca Mirică și Crina Dinu: Ne-am dori ca lecturile obligatorii să fie prezentate într-o manieră mai modernă și adaptată nevoilor noastre / Profesoara de Română ne-a încurajat într-un mod unic să citim

Două eleve care acum termină clasa a XI-a, Bianca și Crina, care învață la licee diferite din țară, au înființat în urmă cu un an un club de lectură: The…
Vezi articolul

VIDEO Sindicatele din învățământ protestează pentru a patra zi față de Legea Bolojan, la sediul MinisteruluI Educației și Cercetării / Manifestanții scandează „Demisia” și „Jos cenzura”

Reprezentanții principalelor federații sindicale s-au adunat luni dimineață, pentru a a patra zi, în fața sediului MinisteruluI Educației și Cercetării, pentru proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum…
Vezi articolul

Mesaj fără precedent al sindicatelor din Învățământ către politicieni și primari pentru prima zi de școală: Evitați școlile, nu sunteți bineveniți / Sărbătorirea deschiderii anului școlar, alături de profesorii și elevii pe care i-ați ignorat și i-ați umilit, ar fi o ofensă și o ipocrizie de neiertat

Sindicatele din Învățământ au transmis un mesaj comun în premieră, adresat autorităților locale privind prima zi de școală, 8 septembrie: „Evitați unitățile de învățământ, nu sunteți bineveniți”, spun reprezentanții Federației…
Vezi articolul

Elevii români și performanțele lor la olimpiadele de Informatică din ultimii 35 de ani, pe o nouă platformă a Societății de Excelență și Performanță în Informatică / Cine sunt elevii care au compus loturile și profesorii lor – statistici și imagini

Datele despre elevii români, profesorii care i-au pregătit și performanțele lor la olimpiadele de informatică din anii 1990 și până în prezent se regăsesc pe o nouă platformă a Societății…
Vezi articolul

Pedeapsa primită de elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză: 5 ani într-un centru de detenție pentru minori și daune de 20.000 de euro pe care familia elevului trebuie să le plătească profesoarei – decizia Curții de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi ca elevul care şi-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenţie pentru minori, transmite…
Vezi articolul