Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, și Raluca Turcan, ministrul Culturii, chemați la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, în scandalul Cioroianu-Șercan

563 de vizualizări
Adrian Cioroianu / Foto: Facebook.com
Președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul USR Iulian Bulai, i-a invitat pe managerul interimar al Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, și pe ministrul Culturii, Raluca Turcan, la o discuție „în urma scandalului generat de domnul Cioroianu și divulgarea, de către el, a unor informații private”, scrie G4Media.ro.

Întâlnirea e programată marți, de la ora 12.15, potrivit unui comunicat remis presei.

„Devoalarea de către managerul interimar al Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, a faptului că Emilia Șercan studiază teza de doctorat a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, nu e doar o răzbunare, incompatibilă cu o instituție publică, împotriva criticilor motivate ale unui utilizator al bibliotecii.

Nu este nici exclusiv o faptă suspectă penal și care încalcă regulamentele interne ale Bibliotecii Naționale. Este și un gest politic, îndreptat planificat împotriva unui potențial candidat în alegerile din România, în care un manager numit și susținut de PNL aruncă în mod conștient o suspiciune de plagiat asupra posibilului competitor pentru funcția supremă în stat”, consideră Iulian Bulai.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Citește și:
„Demiterea lui Adrian Cioroianu” – cer mai multe organizații după ce acesta a făcut publică informația că Emilia Șercan studiază teza de doctorat a lui Mircea Geoană: Directorul Bibliotecii Naționale „a încălcat legislația” și manifestă o „atitudine interlopă”
Emilia Șercan reclamă că a solicitat să studieze teza de doctorat a lui Mircea Geoană, iar Adrian Cioroianu a făcut publică această informație prin prisma funcției sale de director al Bibliotecii Naționale: „O mârșăvie incalificabilă”
FOTO Emilia Șercan semnalează că în Biblioteca Națională cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade / Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu: Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel pentru retragerea lucrărilor științifice semnate de Elena Ceaușescu, disponibile încă la marile edituri internaționale / The Guardian: Fraudele ei au avut impact pe termen lung în politică și știință – a se vedea cazul Florin Roman

Numele Elenei Ceaușescu persistă pe lucrări și volume de cercetare încă disponibile pe platformele unor mari edituri academice internaționale, fapt pentru care un grup de cercetători au lansat un apel…
Vezi articolul

Instanța a decis să suspende decizia ISJ Constanța prin care a desființat o clasă de a IX-a la Liceul Tehnologic I. C. Brătianu, pe motiv că nu sunt suficienți elevi înscriși / Șeful inspectoratului școlar, Sorin Mihai: Vom ataca decizia, elevii s-au înscris la alte școli deja, dintre care 5 sunt la o școală privată, deși inspectoratul i-a îndrumat către o școală de stat

Decizia Inspectoratului Școlar Constanța prin care a desființat o clasă de a IX-a de la Liceul Tehnologic I. C. Brătianu din localitatea Nicolae Bălcescu, cu doar 2 săptămâni înainte de…
Vezi articolul

OFICIAL Instrucțiunile Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială

Procentul de 30% de elevi cu bursa de merit pe baza mediei nu îi include pe elevii care iau bursa de merit pentru rezultate la concursuri și competiții, pot lua…
Vezi articolul

Elevul din Dâmbovița, mutat până acum la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, a lovit un coleg / Elevul se integrase foarte bine în colectiv, dar și-a schimbat comportamentul când părinții l-au retras de la consilierea școlară, spune directoarea școlii

Elevul din județul Dâmbovița mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi agresiv a lovit joi, 9 noiembrie, un coleg de clasă care a avut nevoie de…
Vezi articolul