Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

684 de vizualizări
Adrian Tutuianu / Sursa: Facebook – Adrian Tutuianu
Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un fost decan fuseseră prezentați drept candidați PSD pentru alegerile parlamentare. Era notabilă, atunci, absența unui alt vicepreședinte al Senatului Universității Valahia, Adrian Țuțuianu, în condițiile în care acesta este un influent politician PSD, actualmente secretar general adjunct al Guvernului. Dar, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta a apărut la rândul său pe listele electorale oficiale, anume pe cele ale PSD București, de unde își anunțase retragerea Florian Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației.

Astfel, o decizie din 18 octombrie a Biroului Electoral de Circumscripție al Municpiului București nota „solicitarea de renunțare la candidatură a lui Lixandru Ionel-Florian, candidat la Senat din partea Partidului Social Democrat (PSD)” și prezenta lista actualizată a candidaturilor PSD pentru Senat, respectiv Camera Deputaților.

Pe această listă, Adrian Țuțuianu figurează pe poziția a 5-a a candidaturilor pentru Senat, după Adrian Streinu Cercel, Robert-Marius Cazanciuc, Daniel-Cătălin Zamfir și Gabriel Mutu.

Ulterior, presa locală din Vrancea l-a anunțat pe Florian Lixandru drept al doilea pe lista PSD la Senat, în acest județ, după cum edupedu.ro a scris aici.

Pe 16 octombrie, Edupedu.ro prezenta pe larg situația extraordinară apărută, în condițiile permisivității legii, la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde Adrian Țuțuianu este unul dintre vicepreședinții Senatului universitar și unde fuseseră anunțați drept candidați în alegerile parlamentare, până în acel moment:

  • Rectorul Corneliu Sălișteanu
  • Președintele Senatului universitar, Claudia Gilia
  • Un vicepreședinte al Senatului universitar, Agnes Terezia Erich
  • Iar în Teleorman fusese inclusă pe liste o politiciană PSD din Alexandria, Ioana Panagoreț, care a condus facultatea operată de Valahia în acest oraș.

Posibilitatea ca rectorii și alți reprezentanți ai conducerii universităților să ocupe posturi de parlamentari, posibilitate existentă și pe vechea lege a educației, este valabilă în continuare, conform Legii învățământului superior promovate de ministra Ligia Deca și de președintele Klaus Iohannis. Și aceasta, în pofida opoziției manifestate de reprezentanți ai corpului academic, ai studenților și ai multor politicieni, care au argumentat că astfel se asigură politizarea mediului universitar, contrar intereselor universităților. 


1 comment
  1. ADRIAN TUTUIANU, un traseist ca multi altii si care nu stie decat sa- si pastreze functia actuala. Rusine ptr aceste personaje, este motivul pentru care ROMANIA a ajuns in acesta situatie. Sa nu creada ca nu vor plati. La un moment dat vor da socoteala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Miercuri, 5 iunie, zi liberă pentru profesori și elevi. Ziua Națională a Învățătorului este zi nelucrătoare pentru angajații din Învățământ, potrivit Contractului Colectiv de Muncă

Miercuri, 5 iunie, este zi nelucrătoare pentru profesorii și angajații din Învățământ, cu ocazia Zilei Naționale a Învățătorului. Este vorba despre prevederile din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector…
Vezi articolul

VIDEO INTERVIU Ministrul Educației spune că nu poate interveni în procedurile care au blocat marile cazuri de plagiat din ultimii ani / Daniel David: Ministerul va analiza impactul legislației asupra eticii universitare și ar putea anunța un audit al tuturor comisiilor de etică

„Nu cred că ministrul Educației trebuie să intre peste aceste proceduri și să se ducă să pună sub semnul întrebării lucrurile care s-au făcut” de către forurile care analizează plagiatul…
Vezi articolul

Concedii neefectuate ale profesorilor și angajaților din școli. Până pe 31 ianuarie, toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar datele despre rechemările din concediul de odihnă

Toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar, până la data de 31 ianuarie, datele despre rechemările din concediul de odihnă şi concediile neefectuate ale angajaților, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul